De același autor
Marile capitale sunt sistematic atacate din interior de protestele și atentatele violente ale teroriștilor infiltrați printre imigranții care și-au găsit salvarea în Europa. Deh, pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești. Altfel, atacurile Rusiei și ale lui Hamas seamănă ca două picături de sânge. Rusia ucide civili ucraineni aflați la un parastas, Hamas ucide civili israelieni aflați la un festival. Și Rusia și Hamas au răpit bătrâni, femei și copii din zonele ocupate. Iar dictaturile care susțin Rusia, susțin și Hamas. E clar că Iran, China și Rusia sunt puse pe rele și pregătesc zile negre. Netanyahu, care a ignorat avertismentele Mossad, constată acum că „luptăm împotriva unor animale umane”. Nimic nou sub soare: homo homini lupus. Doar că nu te așteptai ca-n secolul 21 „ferma animalelor” să turbeze. În opinia lui Rareș Bogdan, „războaiele din Ucraina și Israel l-ar putea propulsa pe Ciucă la Cotroceni”. Adică ghinionul lor, norocul lui Moș Teacă, fiindcă e general. Serios? Generalul s-a speriat atât de tare de scandalul anunțat de Șoșoacă la discursul oaspetelui Zelenski încât l-a anulat, astfel că-n Parlamentul României în loc de discursul lui Zelenski s-a auzit discursul lui Putin răcnit de Șoșoacă: Zelenski e „nazist” și „trebuie să ne dea teritoriile înapoi”. De fapt, nu Zelenski ni le-a luat, ci Stalin. Dar avem și noi faliții noștri. Putinței dar Hămesiți. Simion a jubilat iar Șoșoacă s-a proțăpit la balcon cu gândul de a-i face o scenă lui Zelenski când venea la întrunirea cu șefii Camerelor. Scena balconului n-a mai avut loc întrucât „piticul dansator” (cum îi zice balena urlătoare) a folosit altă intrare. Simion, înhăitat cu șefii galeriilor de fotbal (cine se aseamănă, se adună), a prezentat reforma AUR în sănătate: „Spitalele viitorului nu vor mai oferi cazare, masă, paturi, te operezi în juma de zi, pleci acasă și te tratezi ambulatoriu unde vrei tu”. Auzi la el! Și așa bolnavii sunt ținuți pe drumuri iar Simion îi scoate cu targa din operație și îi trimite să se trateze „unde vor” pe banii lor. Apropo de bani, Parlamentul a votat legea pensiilor speciale care-l indigna pe Ciolacu: „Căutați-l pe fostul procuror general care și-a înghesuit toate veniturile în ultima lună și a ieșit cu o pensie de 100 de milioane”. Ce indignare prefăcută! Exact așa au procedat toți magistrații și așa vor face în continuare căci pensiile speciale devin normale abia peste 40 de ani – când nu va mai fi nicio pensie. Alina Gorghiu vrea salarii și mai speciale în justiție căci cele mari (mii de euro) i se par prea mici. Normal, când o judecătoare nu poate justifica 6 milioane de euro (o adevărată heroină a justiției!) iar alta proteja traficanții (contra bijuterii, vacanțe, bani) sigur că mii de euro sunt un mizilic. Ciolacu, care le dădea peste mână celor care voiau vouchere de vacanțe („mă, nu ți-e rușine când stai cu mâna întinsă?”), a considerat firească preamărirea unor lefuri mari. Ba chiar a și dublat numărul membrilor Consiliului Consultativ ridicându-l la 22 de profitori cu indemnizații lunare, de ședință, diurne etc. Așadar, cine a tras în noi după 22 trage și acum, țeapă după țeapă, tun după tun. Consilier al lui Ciolacu pe teme de Ro-Alert, Ponta ne-a avertizat că „vine furtuna perfectă”. Știam. Dar preferăm „o noapte furtunoasă” în loc de „ziua furiei”. Căci dacă dragoste nu e, nici pace nu e. //
Comentarii 6
MARCEL DINU - 10-20-2023
Medvedev marele prieten al fraierilor care-l cred. Dacă ar fi ocupat Ucraina ar mai fi dat un metru pătrat înapoi României? Mătăluță ești un troll.
RăspundeJoaquin Murieta - 10-19-2023
Stalin e mort shi cat a trait a fost Georgian nu Rus. Important acum este recuperarea teritoriilor care au format atunci Romania Mare caci cei care au distrus-o sunt mortzi shi nu mai pot fi pedepsitzi shi in cazul Bucovinei, Bugeacului, Maramureshului de nord shi Insulei Sherpilor recuperarea se poate face doar de la U-Kraina. Rusul Dimitri Medvedev a spus clar ca el shi restul Rushilor sunt de acord cu recuperarea shi repararea nedreptatzii suferite atunci de Romania.
Răspundelita - 10-18-2023
Oare cum au ajuns o bună parte dintre arabi să-și ia lumea în cap ? Cine oare a mers cu trupe și bombe peste Afganistan, Iraq, Siria, etc. ?!? Cine oare înarmează diferitele facțiuni militar-teroriste din lumea arabă și din fostele colonii africane ?!? Cine oarea are nevoie de „sânge tânăr” pentru a contracara colapsul populației occidentale ?!?
RăspundeIon - 10-18-2023
As dori sa precizez ca cacacioase exista doar in Justitie! La GDS nu exista niciun cacacios si nici o cacacioasa, ptr simplul motiv ca intelectualii rafinati si basisti, cu degetul la tampla nu pot fi in nici un caz nici cacaciosi si nici cacacioase, asa cum nici aripa progresista a SRI nu este compusa din cacaciosi si cacacioase. Deci ca sa fie clar ca eu nu fac pe oricine cacacios, cu atat mai putin imi permit sa o fac cacacioasa pe prestigioasa Doamna Tia Serbanescu, care lupta cu comunismul inca de pe vremea Informatiei Bucurestiului. In concluzie Doamna Tia Serbanescu nu este o cacacioasa si deci puteti sa imi validati comentariul fara teama de a constata ulterior ca am facut-o cacacioasa pe Doamna Tia Serbanescu care nu a fost, nu este si nu va fi niciodata o cacacioasa in acceptiunea termenului de cacacioasa (a caca/cacare).
RăspundeIon - 10-18-2023
Unde mafie si coruptie nu e, nimic nu e! Cacacioasele din Justitie nu pot justifica hotararile strambe si comandate de crima organizata statala, nu averile dobandite din jaful si distrugerile proprietatilor populatiei. Temutul F35 a fost ,,pistol cu apa'' pentru apararea coruptului Netanyahu care lupta sa puna justitia sub talpa politicienilor dupa modelul mafiei din Romania.
Răspundemafalda - 10-17-2023
Fiecare vede altceva . Este usor observabila controversa .Avem in fata o serie intreaga de enclave de felul Nogorno ,Transnistria ,Gaza , partea locuita de sirbi din Kosovo si cite altele or mai fi ca si pretentiile teritoriale ale Ungariei sau ale Austriei ce doreste sa isi refaca , daca nu Imperiul , macar influenta .Rusia si influienta ei trebuieste scoasa de peste tot .Decuplarea UE de Rusia a fost primul pas .Acum urmeza ceea ce vedem .Din fericire UE nu permite astfel de abordari iar Ungaria , spre a-si indeplini visul , trece cu bagaje cu tot in barca Rusiei ce i-a promis refacerea Ungariei Mari .Israel a inteles repede ca fara ajutorul SUA si ajutorul UE , pe masura ce capacitatile militare capata accente de uniformizare ,nu va putea rezista ,in zona ,in viitor .Israel este astfel obligata sa intre in structurile NATO ca si Ucraina care nu are nici ea alta solutie intelegind ca o data cu aparitia razboiului dorinta Rusiei de razbunare totala va creste pe zi ce trece .Niciuna dintre aceste natiuni nu are alta alternativa decit integrarea in NATO. Importanta razboiului din Ucraina scade doar la TV .Intreaga formula de ajutorare a Ucrainei creste ,zi de zi,chiar acum. O data cu aparitia razboiului din Israel ,nu mai mai exista cutumele si morala care opreau Occidentul in a furniza capacitati militare de mare putere armatelor Ucrainei iar cei din jur (Romania ca exemplu ) vor furniza mari cantitati de echipamente militare Ucrainei .Vedem cum Rusia nu poate iesi din transee .Acesta a fost scopul initial al Occidentului scop prin care ,impreuna cu sanctiunile, face ca armatele Rusiei sa nu poate trece de cimpurile de mine aflate in acest imens perimetru .Cine crede ca aceste razboaie au aparut asa „la plesneala” se inseala amarnic .Razboiul din Ucraina nu are legatura cu cistigul sau invingerea uneia dintre combatante .Rusia trebuia tinuta in transee spre a se putea oferi lumii intregi lipsa unei alternative alta decit Occidentul si armele lui .Sanctiunile si „transeele” din care Rusia nu poate iesi distrug intreg sistemul relational al acesteia atunci cind facem referire la comertul cu arme .Dar asta este doar o mica parte dintr-un intreg .Pe de alta parte coruptia si minciunile ,ce aveau drept scop maximizarea fortei armamentului sovietic , rup mai toate puntile militare , economice si politice , intre Rusia si prietenii ei ce au fost pacaliti .Disparitiile unor inalti decidenti politici si militari ba chiar si a unor asa numiti „magnati” aparute in Rusia si China confirma ceea ce va spun .In acelasi timp UE face pasi mari spre federalizare concomitent cu aparitia unei Armate Europene si cu reintegrarea tuturor natiunilor Europene , extra UE, in Europa, Rusia nemaifiind o alternativa .Israel si Ucraina vor intra rapid in NATO fiind nevoite sa isi securizeze viitorul lucruri pe care singure nu la tot face .Enclavele , mari purtatoare de conflict , dispar .SUA isi aduce aproape si formeaza un NATO 2 in Pacific acolo unde natiunile occidentale nu mai au decit o singura solutie si totodata isi vinde gazul lichefiat si armamentul pe masura ce isi ofera ajutorul militar si politic .Teroristii lumii si organizatiile lor vor disparea si ele ceea ce concomitent cu disparitia Enclavelor ne va aduce sute de ani de pace cel putin in aceasta parte lume numita democrata .Tot ceea ce vedem ne arata inexistenta unor alternative .„Ginditorul”ce a facut ca,in acest context ,nici o natiune sa nu poata avea alternative este genial .Cam asa ar putea sa arate viitorul .
Răspunde