Black Friday

Vineri noapte s-a consumat în Alaska întâlnirea Trump-Putin de la care se aștepta încetarea focului în Ucraina. Prima noapte de dragoste, ultima noapte de război? Nici vorbă!

Tia Serbanescu 17.08.2025

De același autor

După negocieri, Putin a vorbit 8 minute declarând că războiul va continua până la ,,eliminarea cauzelor” inventate de el pentru a-și justifica invazia iar Trump (care aruncase deja prosopul) i-a acceptat în 3 minute invitația la Moscova. De fapt, rușii au mers la sigur: Lavrov a apărut în pulover cu inscripția URSS iar Putin își ospătase ziariștii în avion cu ,,pui a la Kiev”. Sardonic meniu! Întâlnirea  celor doi supergrei n-a șocat prin rezultate (zero!) ci prin atitudinea lui Trump care a primit un criminal de război pe covorul roșu și aplaudându-i apariția. Ce a aplaudat?  Faptul că Putin bombarda chiar și atunci Ucraina? Că pretinde ,,schimburi de terenuri” în schimbul unui acord pe care îl va încălca? Rădăcinile servilismului lui Trump se află mai mult ca sigur în trecutul secret (rusesc) al acestuia. Și în arhivele KGB. Drept care acum a recunoscut: ,,Noi am avut mereu o relație bună, Vladimir! Mulțumesc, Vladimir!” (pentru ce?) considerând întâlnirea cu el ,,minunată”. Să-i fie de bine! Și Ucraina? Vândută la reduceri? Zelenski a fost invitat urgent în Biroul oval pentru a i se prezenta ,,schimburile de terenuri” stabilite cu Vladimir. În aceste condiții, te-ai fi așteptat ca președintele Nicușor Dan să urmărească atent, la Cotroceni, cu consilierii săi declarațiile din Alaska, să le analizeze și să aibă o reacție promptă, și nu după două zile. Ca nu cumva să ne trezim vecini cu Vladimir. Președintele a lipsit și de la Ziua Marinei preferând un concediu la mânăstire. A și obosit? Enervat fiindcă Nicușor fusese să o susțină pe Maia Sandu în campania parlamentară contra partidelor rușești, Turcescu, care s-a deconspirat cândva ca agent al serviciilor, nu mai contenește să se deconspire:  ,,Maia Sandu l-a făcut președinte pe Nicușor”. Și chiar la 12 procente distanță de Simion al său. Bravo ei! Oricum, mai bine se te facă Maia Sandu președinte decât Putin. Păcat că Maia Sandu n-a făcut-o președinte pe Melania Trump. S-ar fi comportat mai bine decât soțul său. Dar noi nu avem nevoie de război pentru a intra în recesiune. Bolojan a avertizat că fără oprirea investițiilor locale neterminate ,,intrăm în incapacitate de plată” iar Isărescu a confirmat: ,,avem o cocoașă frumușică”. Practic, o luăm pe cocoașă. Imediat Simion a anunțat moțiune de cenzură și ,,inevitabila cădere a guvernului” invitând PSD să-i voteze moțiunea și să guverneze împreună avându-l premier pe Georgescu - această fantomă în carne și oase cu mesaje răsuflate. În sprijinul lui Georgescu a sărit și pușcăriașul S.O. Vântu cerându-i să scoată România din UE. Vrea ceva SOVietic. Dacă tot au văzut că 66% dintre români îl apreciază pe Ceaușescu, liderii AUR (cu Lulea în cap) se întrec în elogierea dictaturii. Căci Georgescu pentru ei este Ceaușescu 3. Deocamdată PSD a refuzat oferta lui Simion (căruia i-a dat voturi la alegeri) fiind în pregătirea congresului unde grimasele lui Grindeanu sunt amenințate cu dispariția: ,,Grindeanu înseamnă sfârșitul PSD” a observat Cazanciuc avertizând că ,,dacă Titus nu reușește, PSD dispare”. Dacă Titus apare, soarele răsare. E vorba de Titus Corlățean. Mai decent decât Grindeanu care petrecea în cluburi de lux cu escrocii Nordis, Corlățean candidează la șefia PSD fiind binecuvântat într-o adunare vag religioasă de un tip în cămașă verzulie care-i cerea lui Dumnezeu ,,cât mai multe mandate pentru fratele Titus”. Despre ce frăție o fi vorba? Frăția trandafirului? Big brother? News alert: Victor Orban crede că după Alaska, ,,lumea e azi mai sigură decât ieri”. Aiurea! E doar mai sigură decât ziua de mâine.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22