Candidați turmentați

Ura, victorie! Marea coaliție a izbutit o realizare istorică: a stabilit data alegerilor prezidențiale (24 nov, 8 dec) și parlamentare (1 dec) exact când părea că o asemenea performanță e peste puterile ei

Tia Serbanescu 09.07.2024

De același autor

Ciolacu a apelat și la consultări cu opoziția dar consultarea prezidențială nu i-a reușit nici măcar la simulare. A fost silit să ajungă la vorba PNL întrucât toate partidele au preferat termenele legale. Acum au ocupat și ziua națională – astfel ca electoratul, cu fasolea-n gât, să pună ștampila pe ciolan. „E o duminică obișnuită” a explicat generalul Ciucă de parcă am avea paradă militară în fiecare duminică. „E o mascaradă” a declarat Șoșoacă participând cu plăcere la orice mascaradă – mai ales că premierul, care a dat mâna cu Elena Lasconi, pe ea a pupat-o de două ori făcând-o să spere că „împreună vom zămisli un președinte”. Altfel spus să facem dragoste nu război. Sau măcar tărăboi. L. Orban crede însă că „suntem în război rece, coaliția nu mai există”. Coaliția există dar umblă pe două cărări: PSD se uită și după un independent iar PNL îi face ochi dulci Elenei Lasconi, aflată (momentan) pe val. Băsescu e convins că „Lasconi va intra în turul 2” iar ,,Ciolacu n-are șanse la președinție”. De asta se teme și el. Așteaptă Congresul PSD unde, după opinia lui Ponta, consilierul premierului dar și (precum Coldea) al coruptului premier albanez Rama (unde-s droguri și femei hop și ei), Ciolacu va fi împins „într-o piscină fără apă”. Măcar nu se îneacă. Primul plasat primul contestat: Geoană a plagiat la doctorat copiind texte de la Clinton și Bush. Oho, furăm de la Casa Albă! Geoană a acuzat imediat „un atac politic”. Alt plagiat! Așa zic toți când sunt prinși cu mâța-n sac: „miau” înscenat. Vânzând mereu marfă veche la preț de trufanda, România TV a difuzat „imagini scandaloase” cu Geoană și soția în barca unui miliardar Pharma. Imaginile erau vechi însă de 15 ani – judecând după podoaba capilară a lui Geoană și silueta doamnei. O manipulare tv jalnică și inutilă. Geoană are atâtea bube-n cap că nu e nevoie de vechituri pentru a-i dovedi legăturile cu afaceriști dubioși. Ioan Niculae (fost securist) tocmai a mărturisit că Hrebenciuc i-a cerut 500.000 de euro cash pentru campania lui Geoană din 2009. Adică, nea Ioane, ți-au dat băieții ditamai industria chimică, acum dă și matale ceva, hai, că altfel îți iau băieții afacerea, o dau la alții, și faci și puțină pușcărie, doar știi că nu ești vreun îngeraș. Ehei, dacă s-ar aduna tot bănetul investit în candidați, s-ar acoperi deficitul bugetar. Între timp Geoană și-a înregistrat numele ca marcă la OSIM. Poftim! Cum ar zice Iliescu, prostănacul dacă nu-i fudul nu-i independent destul. Tot țipând, tot candidând Simion (în straie populare) și-a creștinat fiul (să-i trăiască!) cu o mie de invitați și toate friptanele posibile. Uite că-n țara asta adusă la sapă de lemn (cum spune Simion) un individ modest ca el își permite un botez de oligarh rus. Aflat în ofensivă, generalul Ciucă a ocupat toate șoselele cu panouri uriașe (bani spânzurați pe stâlpi) unde pozează ca „ostaș în slujba țării”. Poștaș mai degrabă. Duce ordinele de colo colo. Dar fiindcă 54% dintre români ar prefera un independent, Gușă candidează și el publicând „o scrisoare” de susținere de la Trump. „E o scrisoare plătită” a explicat Orlando Teodorovici. E o scrisoare pierdută. Independentă și ea Ana Birchall candidează „ca să aducă dreptatea în țară”. Și de unde o aduce? Nu prea se găsește. Nici nu se mai fabrică – fiindcă nu e cerere: toți păpușarii lumii pretind că au dreptate. De regulă, au paranoia.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22