De același autor
Avertisment? Devotament? Uite că și dictatorii au sentimente. De regulă își adoră câinii. Alertat, Putin și-a activat cârtițele plasate în Occident (pe vremea când era frecventabil), iar aceștia sapă temeinic la temelia Vestului. În fond, un ministru moldovean a dezvăluit că în timpul campaniei AUR la Chișinău (2021) Simion se întâlnea cu șefii KGB. Simion a negat, iar AUR a precizat că „biografia lui Simion e fără pată”. Șoșoacăi i s-a pus însă pata pe Simion: „În spatele AUR sunt generali din servicii, inclusiv străine”. Dar Șoșoacă însăși e o pată: acum vrea ca Parlamentul să voteze unirea cu Moldova (fără să o întrebe dacă vrea) – spre satisfacția Moscovei care ne tot acuză de „imperialism românesc”. Poate îi dă Șoșoacă o idee și lui Viktor Orbán să voteze la Budapesta unirea cu Ardealul – mai ales că deja defilează pe stadioane cu harta Ungariei Mari. Șoșoacă pretinde că n-are nicio legătură cu KGB-iștii. Doar cu Ambasada Rusiei, care-i acoperă. Mă rog, sunt și alți politicieni agățați de Kremlin – când nu sunt agățați de funcții și de bani. Legea pensiilor speciale a fost votată la Senat, deși reforma-i subțirică la mijloc, iar mai sus nu e deloc. A fost revizuită în dulcele stil clasic: să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimic. Astfel, după impozitare, o pensie de 20 de mii de lei pierde cel mult 2000. Militarii au amenințat și ei că rămânem fără apărare dacă pierd pensiile ocupaționale: „Cine o să mai lupte cu Putin?”. Căci n-avem oști, dar iubirea de pensie e un zid. Dar ar lupta Ciolacu fiindcă e luptător în Revoluția de la Buzău, care încă nu s-a produs. Magistrații n-au protestat, întrucât știu că orice atingere de pensiile lor va fi neconstituțională. Iar cu justiția nu te joci. Se joacă ea cum vrea. Până și judecătoarea Burlan care a luat mită de la interlopi a scăpat de condamnare prin prescrierea faptei (vivat CCR!) și acum va primi pensie specială. Înseamnă că are vreo 45 de anișori, vârstă la care specialii sunt la capătul puterilor – până se reangajează în funcții cheie. Rareș Bogdan zicea (în campanie) că „în democrație hoții stau la pușcărie”. Fals! Stau unde vor ei. Și au liber la furat. Elefanții lui Iordache (OUG 13) după care alerga Iohannis în 2017 au revenit, mânați chiar de ministrul liberal Predoiu. Acesta a propus ca prag al abuzului în serviciu 9000 de lei. Așadar se poate fura legal până la 8999 de lei și 99 de bani. Scena politică a ajuns de altfel cimitirul elefanților. Prins cu elefantul în sac, Iohannis a tăcut, dar liberalul Fenechiu susține că acum sunt alți elefanți: „Cei de atunci erau pentru Dragnea, pe când cei de azi sunt pentru toată lumea. Alegătorii ne vor judeca dacă am greșit”. Deocamdată i-a judecat Rareș Bogdan, sătul de „mizeriile colegilor”: „Mă bagă în tot felul de scandaluri ca să mă compromită, vor să-mi închidă gura”. Drept care, dacă nu se potolesc, Bogdan „va da din casă”. Bingo! Momentul fiind încărcat de energie negativă, realizatoarea (Realitatea TV) a dat cu tămâie prin studio în numele Tatălui (penalul Maricel Păcuraru), al fiicelor și al SRI. Tipa într-adevăr e tămâie. Ca și Grindeanu, care și-a declinat orice competență privind șpăgile de la Aeroportul Otopeni: „Nu-i cunosc pe arestați”. Un ignorant. Grindeanu ar merita să zboare din guvern, dar nici Ciolacu nu știe dacă va fi premier. Mai degrabă ar întreba electoratul: ce-ți pasă ție chip de lut, dac-oi fi eu sau altul? //