Comorbidități electorale

Duminică are loc marea extragere electorală și vom afla (cum ne-o fi norocul!) numele câștigătoare la locale.

Tia Serbanescu 22.09.2020

De același autor

O să fie un chin să votam (în condițiile impuse de pandemie) drept care te și întrebi dacă merită deranjul. Numai că mereu e ceva și cineva de schimbat – deși ceva nu se schimbă niciodată. Degeaba solicita Iohannis candidaților să renunțe la „atacurile sterile, subiectele inventate și temele parazitare” care „sunt de domeniul trecutului”, fiindcă acestea sunt mai actuale ca oricând. Și oriunde. Ele conving electoratul mai abitir decât orice promisiune – care oricum nu e onorată. Așa încât după ce OMS a zis că salutul dând cu cotul este ineficient, s-a trecut la loviturile sub centură – iar PSD l-a acuzat pe Nicușor Dan de trafic de influență pentru că a salvat de la demolare clădirea unui Mitrache pe care l-a însoțit și la Avocatul Poporului. De fapt, Nicușor a făcut ce face de mult: „Nu e trafic de influență, am semnalat un abuz confirmat și de instanță”. Așa a și câștigat Nicușor peste 100 de procese împotriva abuzurilor lui Firea. Ce nu se înțelege este de ce l-a dus Nicușor de mână pe abuzatul Mitrache la abuziva Renate Weber – mai ales că Mitrache e nefrecventabil iar Renate este indezirabilă. Candidat în toată Firea, Băsescu a și sărit la Nicușor: „Pentru trafic de influență nepotul meu a luat trei ani de închisoare”. Fiindcă „el a luat bani, eu nu” i-a explicat Nicușor. Banii fac diferența. În schimb, cuplul Firea-Pandele (Bonnie and Clyde de Voluntari) a ciuruit bugetele primăriilor: 300 de milioane euro anual costă cele 20 de companii-fantomă înființate de Firea la PMB unde nașa primăriței generale ia leafă de 4000 de euro lunar. Vanghelie a povestit și el cum a cumpărat Firea parcul Verdi cu 50 de mil. deși valora doar 3. Chestie de valoare adăugată pentru o persoană agreată. Sfidând toate regulile, Firea și Pandele s-au pozat fără mască și cu băieții în brațe într-o clasă din Voluntari. Demascată, Firea a zis că pozele erau făcute seara. Adică s-au dus cu ghiozdanele seara (în amiaza mare) să prindă loc în bănci. Ai fi crezut că e mai deșteaptă de-atât. Țeapă! Nu e. În cinstea alegerilor s-a pornit și metroul din Drumul Taberei (7 km făcuți în 9 ani) pe care Ciolacu l-a revendicat imediat: „Din cei 9 ani 7 ani au fost guverne PSD”. De asta a întârziat 5 ani. PSD și-a însușit și rectificarea bugetară a guvernului pe care a modificat-o total prin amendamente (pensii mărite cu 40%, un miliard la primării, bani la Catedrala Neamului etc.) ce însumează 6% din PIB. De unde bani? Nu contează, Marcel boxează. „Demenții din PSD au băgat România în faliment” s-a plâns Orban iar Ciolacu a replicat: „PNL are o abordare absolut cretină”. Niște domni, ce dracu’! Și în timp ce COVID face ravagii pe planeta noastră, savanții au descoperit că există viață pe Venus. Normal. Se știe că femeile vin de pe Venus. De acolo a sosit și Anisie: „Profesorii vor muta cerul și pământul, veniți cu încredere la școală, dragi copii”. Și țineți minte cinci cuvinte: nu mai e ca înainte. Puneți masca, țineți distanța și spălați-vă pe mâini. De spălarea creierelor se ocupă alți dascăli. Sunt însă și candidați veniți de pe planeta maimuțelor. Ironia alegerilor s-a ilustrat însă din plin într-o localitate unde candidează Ioan Gheață (PSD) și Ioan Gheață (PNL). Morala: orice ai alege ai primar nesimțitor și rece. Așa-i când ai ce alege dar n-ai de ales. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22