Congres mascat

Organizat (instinctiv) în cinstea zilei de 23 august, congresul PSD (90% online) l-a votat pe Ciolacu președinte legitim și virtual.

Tia Serbanescu 25.08.2020

De același autor

Ciolacu are o echipă tot de mâna a doua: Grindeanu, Firea, Paul Stănescu, Vasile Dâncu (răsfățatul serviciilor), cu care și-a propus „să rupă partidul de trecut” (de prezent l-a rupt deja), dar nici măcar baronul Buzatu (păr alb, pantaloni roșii) nu l-a crezut. Orlando (contracandidatul lui Ciolacu) nici n-a participat, considerând congresul nestatutar. Ciolacu i-a replicat glumind („copiii spun lucruri trăsnite”), deși putea să-i spună direct: chiparosule, acum statutul sunt eu. Firea a îndemnat însă partidul la vigilență: „Să fim atenți ce pălărie poartă Măria”. Măria sa Ciolacu poartă o pălărie prea mare pentru el. Înaintea Congresului, Romașcanu (purtătorul de cuvânt al PSD) a citit în parlament moțiunea de cenzură intitulată „Guvernul PNL de la pandemie la pandemită”. Prima victimă a moțiunii a fost chiar Romașcanu, care și-a pierdut funcția trecând de la pandemie la pandalie. Supărat pe jurnaliștii care l-au abandonat fugind după Ciolacu, Romașcanu a răbufnit în microfoanele uitate deschise: „O să primească o p… în c.. toți”. O adevărată promisiune electorală. Ulterior Romașcanu s-a scuzat: „Se pare că am avut o scăpare” cauzată de plecarea a 3 parlamentari PSD la PNL. Moțiunea era menită să arate congresului ce viteaz e Ciolacu: ați văzut ce-i fac guvernului? Îl paradesc! Orban a considerat moțiunea „o colecție de minciuni gogonate”. Ei, hai, că nu sunteți îngerași. Bâlbâielile din ordonanțele militare și contractele păguboase cu firmele dubioase sunt adevărate. Greșeli gogonate. Ca să câștige timp, Orban a atacat moțiunea la CCR acuzând un conflict constituțional pe care Iohannis l-a anticipat: „Nu se depune moțiune în epidemie, în criză economică și în vacanță”. Uite că s-a depus. Cei care nu muncesc n-au vacanță: PSD a respins și la Cameră mărirea alocațiilor cu 20% (restul, eșalonat), drept care în loc să primească acum această mărire (ce-i în mână nu-i minciună), beneficiarii trebuie să aștepte. Dar oricât „de cinici și iresponsabili” (cum le-a zis Iohannis) ar fi pesediștii, PNL tot râvnește la ei racolând primari pe capete – deși Iohannis și Orban „sunt împotriva traseismului”. Urăsc traseismul, dar îi iubesc pe traseiști. Spre exemplu, primarul Chirica (Iași) candidează acum pentru PNL având un obiectiv major: „Analfabetismul să nu plece niciodată din orașul nostru”. Stop traseismului! Firea în schimb și-a adunat pentru Consiliul General persoane aflate în floarea vârstei a treia (Petre Roman, Mitică Dragomir, Anghel Iordănescu) luate spre îngrijire și tratament (de incontinență electorală) de primărie. Firea are însă un noroc chior cu Băsescu. Vechiul lup de mare a ajuns iepurele lui Firea luând procente de la Nicușor Dan dar pretinzând că „vizează electoratul inteligent și nu electoratele lui Firea și Dan” (care ar fi niște proaste). Dacă era inteligent, Băsescu își vedea de casă după mandatele prezidențiale, știind că are schelete în dulap: tocmai s-a aflat că îl turna și pe George Pădure (la Anvers). Ultravioleta Alexandru e convinsă însă că „PNL va avea cel mai bun scor în București” – unde Orban a inaugurat un tronson din centura Capitalei cu artificii în trei culori. Stil artificial. Întrebarea tv a săptămânii era: cade sau nu cade guvernul? Ei, dacă nu trece, pică. Iar dacă pică, vine Iohannis și-l ridică. Hopa sus, Sică. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22