Crimă și pedeapsă

Se vede încă o dată că nu te poți baza pe instituțiile noastre. Le plătim degeaba. Ferească Dumnezeu să ai nevoie de ele.

Tia Serbanescu 30.07.2019

De același autor

Coaliția PSD-ALDE nu s-a rupt, dar a crăpat. Nu de rușine, ci de nervi, după ce PSD a desemnat-o pe Dăncilă candidat la președinție, răpindu-i lui Tăriceanu speranța de a fi candidat comun: „Sunt cel mai bine plasat din PSD-ALDE“. Și total deplasat. Negocierile lui Dăncilă cu Tăriceanu și Ponta în vederea susținerii sale au eșuat și ele, întrucât niciunul n-a vrut să-i fie cavaler de onoare. Deocamdată PSD și ALDE stau la aceeași masă în guvern, dar dorm separat. „Guvernul stă pe o bombă“ a avertizat Ponta, „iar ministrul de Finanțe face scamatorii“. Bomba ar fi că Vio și l-a anunțat ca premier chiar pe scamatorul Orlando. Circ total. Ponta a fost însă indulgent cu Vio: „E greu s-o diabolizezi pe Dăncilă, mai degrabă pe Tăriceanu și Firea“. Păi, ei sunt deja diabolici. Iar Dăncilă se îndrăcește pe zi ce trece. Votată în CEx fără probleme (Orlando, Fifor și Firea s-au retras), Dăncilă a cerut „alinierea tuturor în spatele candidatului“, iar cine „lezează“ candidatul pe la spate va fi sancționat. Așa, Drăcilă! A-li-ni-e-rea! Cu cântec înainte marș: „Cred că am șanse în fața lui Iohannis“ a zis Vio care abordează competiția „tur cu tur“. Și retur. Și Firea credea că are șanse: „L-aș învinge pe Iohannis dacă aș fi susținută de PSD-ALDE și ProRo“. Și de SUA, Germania și Franța. În CEx Dăncilă a povestit calvarul trăit alături de Dragnea și Codrin: „Am fost izolată șase luni în guvern, a fost ordin ca primarii să nu vorbească cu mine, se plătea ca să fiu atacată la TV“. Niște brute! Bine că n-au bătut-o. Vio nu și-a revenit nici acum: pretinde că în 10 august a fost lovitură de stat. Aiurea! A fost lovitură de teatru semnată de Dragnea și preluată de Vio - pe care Fifor o vede ca pe o adevărată Ștefan cel Mare. Aș! Aduce cu Trahanache. USR i-a dedicat și el o poezie: „Cine citește dupe foi nu intră în turul doi“, iar Băsescu le-a aplicat useriștilor un epitet: „Sunt neomarxiști“. USR îl acuză la rându-i pe Iohannis (fiindcă a acceptat noii miniștri) de blat cu Dăncilă. Ei, după ce șefii USR s-au dus și s-au pozat hlizindu-se cu Dăncilă la guvern, e cazul s-o lase mai încet cu blatul. Instalată în toate fotoliile deodată, Dăncilă continuă evaluarea guvernării. Printre evaluați, evacuați și trimiși în judecată ar trebui să se afle toți cei (din MAI, STS, Procuratură) care și-au dovedit incapacitatea de a salva o fată sechestrată și apoi ucisă de un criminal din Caracal - după ce apelase disperată de trei ori la 112. Se vede încă o dată că nu te poți baza pe instituțiile noastre. Le plătim degeaba. Ferească Dumnezeu să ai nevoie de ele. Acum Dăncilă promite: „Cine a greșit va plăti“. Serios? Păi cel care a greșit grav e chiar Guvernul Dăncilă care a încurajat toți infractorii să-și facă de cap (eliberându-i pe capete și reducând pedepsele) și toți incompetenții să facă prăpăd. În loc să plătească, cere referendum pentru „înăsprirea pedepselor“ - ca să apuce voturi la președinție și din crime, violuri și pedofilie. Asta-i Dăncilă: fără rușine și fără milă. Iar evaluările ei sunt rudimentare. Deși toată lumea credea că și Cuc o să zboare la evaluare, acesta a rămas pe loc, anunțând că suta de km de autostradă promisă a intrat la apă: „dacă plouă trei luni, eu ce pot să fac?“. Te faci că plouă. Și tot plouă cu proști - silind 10 milioane de români să trăiască în străinătate. Adică jumătate din popor. De-aia facem noi lucrurile pe jumătate. Dar numai jumătatea cea goală. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22