Defecte colaterale

,,Trebuie uciși 2 milioane de ucraineni” s-a afirmat la tv în Moscova. Au normă de morți? Oribil!

Tia Serbanescu 07.06.2022
SHARE 6

De același autor

Un deputat rus propunea și el să fie răpit un ministrul al apărării din NATO care, ducându-se cu trenul la Kiev, să se trezească la Moscova unde să se afle de la el ,,ordinele date de NATO”. În orice caz să nu-l răpească pe ministrul apărării de la noi fiindcă Dîncu nu știe nimic despre NATO. Mai degrabă despre SRI. Moscova ar putea afla de la el că-n România acționează 3 servicii secrete rusești și că nu avem meritocrație: ,,chiar de-ai fi cu stea în frunte poți să ți-o ia în față idioții”. Ministrul are stelele unde trebuie așa că nu i-au luat-o înainte. În timpul pandemiei se spunea că după COVID lumea nu va mai fi la fel. Acum e limpede că după războiul rusesc, lumea chiar nu va mai fi la fel. Sau nu va mai fi – dacă se ajunge la arme nucleare. De fapt, lumea a început deja să se schimbe. Au loc contaminări neașteptate. La noi umblă vorba că viitoarele legi ale siguranței prevăd închisoare pentru ,,defăimare” și atacuri la adresa guvernului, partidelor și politicienilor. Aoleu! Adică Iohannis poate fi închis dacă mai spune că ,,statul a eșuat”? Ce lege rusească! Și la Paris, Macron consideră că ,,e important ca Rusia să nu fie umilită”. Rusia poate să ucidă dar nu cumva să fie umilită? Merde! Macron Le Pen-ible. Speriate de Putin, Finlanda și Suedia au cerut să intre în NATO dar se opune Erdogan (alt dictator feroce menajat de Occident!) care acuză cele 2 țări că găzduiesc ,,teroriști”. Putin își numește adversarii neonaziști, Erdogan le spune teroriști. Nu-i de mirare că deși s-a pronunțat pentru încetarea războiului, Erdogan n-a acuzat niciodată Rusia. Dimpotrivă, se opune extinderii NATO exact ca Putin. În fine, rău la război greu și pe pace. Nemulțumit de haosul de la finanțe, Cîțu a cerut ministerul la PNL. ,,Dacă ne emoționăm nu mai facem reformă” a replicat ministrul Câciu. Deci acesta e motivul: este emotiv. Emoție mare: începe expedierea voucherelor (250 lei la 2 luni) către nevoiași. Aceștia vor primi mai întâi cardurile goale, care vor fi încărcate ulterior. De ce n-au trimis direct banii? Probabil că trebuia să câștige cineva din tipărirea celor 2,5 milioane de carduri. Cardoforii. Din fericire există persoane care n-au nevoie de vouchere. Cioloș, un obiect cu existența efemeră, mutat din etajeră în etajeră, a demisionat și din USR primind un nou partid. Cioloș e profitorul de serviciu: i se tot dau partide și funcții pe care le scapă pe jos. Și Bogdan Licu s-a pensionat din procuratură (la 52 de ani cu pensie de 5000 de euro) primind postul și leafa de judecător CCR. Pesemne fiindcă are un plagiat la bază. Licu și plicu! De asemenea indivizi are nevoie România educată! Ministrul economiei tocmai a anunțat ,,reindustrializarea României”. Grozav! România industrializată sună la fel de plauzibil ca România lucrului bine făcut sau România educată. Respectiv, România turmentată. Virgil Guran a povestit cum își potolea primarii liberali revoltați că nu primeau finanțări:,,îi adunam, dădeam drumul la băutură și la lăutari și-i linișteam”. Gura-n pahar, mintea-n buzunar, vivat stilul liberal! Acum PNL dansează cu PSD învârtind hora frăției hoției pe pământul României. Dar cele mai frumoase festivități s-au văzut la Londra unde britanicii au sărbătorit cei 70 de ani de domnie a reginei Elisabeta a II-a. Mă rog, primii 70 de ani. Să le trăiască regina, că-i damă bună.

Comentarii 5

Marga - 06-14-2022

Regina Elisabeta aII-a, 70 de ani de domnie. Eu, 70 de ani de viață. Glumind, le.am spus prietenilor, cand a aparut acel "70" scris cu avioane: -"ia uite, au aflat si londonezii ca e ziua mea"?

Răspunde

Emil din Dublin - 06-08-2022

Minunat. Aveti toata admiratia mea.Abia astept sa mai treaca o saptamana…Scrieti mai des, va rugam.

Răspunde

vm - 06-08-2022

Super , dna Tia . Ca de obicei .

Răspunde

PROBO - 06-08-2022

Ador articolele d-nei Tia Serbanescu si abea astept aparitia lor.Ce nu pot sa iteleg este faptul ca de la o vreme comentariile nu mai apar.Si nu numai la articolele dansei .Meritam si noi macar o atentie in a explica care e cauza? Sau nu e recomandabil a se explica ? Incolo succes si pe cat posibil masuri care sa nu descurajeze cititorii a mai fregventa aceasta revista.

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22