De același autor
Guvernul Orban 2 și-ar fi dorit o cădere ușoară, amortizată, după care să se scuture de praf și să pornească spre marea cădere care să ducă la dizolvarea Parlamentului și la anticipate. Visul unei nopți de iarnă. PSD și sucursalele sale PRO-RO și ALDE au transformat visul liberalilor în coșmar: au boicotat ședința de învestire-cădere, au contestat la CCR redesemnarea lui Orban ca premier (iar CCR-PSD le-a dat satisfacție declarând-o neconstituțională deși Constituția nu interzice acest lucru) și au respins în Senat OUG privind alegerile trimițând astfel anticipatele la vestiare. Avocata poporului Renate (ajunsă Renegate) Weber a contestat și ea OUG la CCR din ordinul PSD. Principala obiecție ar fi că OUG permitea alegătorilor să voteze oriunde s-ar afla, votând astfel parlamentarii altui oraș pe care nu-i cunosc. De fapt alegătorii votează partide și habar n-au cine le sunt parlamentarii din propria localitate. “E o poziție incorectă” a spus Iohannis despre boicotul PSD. Așa e, dar sunt tari pe poziție. Și pot să amâne anticipatele cât vor. Dar oare povestea anticipatelor o fi adevarată sau e doar o frază de dânșii inventată ce lumea o împarte între trișori și trișați? E drept că Orban și Iohannis au plecat la vânătoare fără pușcă – așa că PSD, PSD 2 (PRO-RO) și PSD 3 (ALDE) și-au atins toate țintele: au rămas cu primarii și președinții de CJ aleși într-un tur și au scăpat și de premierul Orban după ce au făcut măcel la audierea miniștrilor în comisii. Doar 4 miniștri au primit aviz pozitiv, ceilalți 12 au fost respinși fără milă de PSD. Respingători mai sunt! Chiar te întrebi de ce nu i-or fi respins pe toți. Mai ales că un aviz pozitiv de la PSD e chiar jenant. E ca și cum te-ar lăuda A3. E adevărat însă că vreo 3 miniștri își meritau soarta. Ion Ștefan (Ministrul Dezvoltării) a făcut senzație negând orice blat al PNL cu PSD întrucât “PSD ne-a împușcat în ’62, ne-a împușcat în ’90, ne-a gazat în iunie, ne-a gazat și pe 10 august”. Un om atât de împușcat și de gazat n-avea cum să nu fie traumatizat. Gândiți-vă că în ’62 a fost împușcat cu 7 ani inainte să se nască. Or, asta lasă urme. Uite și Valentin Ceaușescu și-a dat seama dupa 30 de ani că i-au fost împușcați părinții și vrea statut de “victimă a Revoluției”. Tupeu ceaușist! Ce naște din dictator nu se vindecă ușor. Interimarul Ciolacu l-a chemat și el pe haimanaua de Ponta la PSD: ”hai, treceți acasă!”. Hai, că se răcește mâncarea, te așteaptă toată banda, numai Manda nu te vrea: ”Ponta minte cum bea apa”. Și chiar mai des. Alt disident din PSD, primarul Chirică din Iași (tatăl unui copil minune care la un anișor deținea o vilă) ar candida acum din partea PNL. Pesemne că micuțul mai vrea o vilă. Hai, că ți se face silă. Orban și Chirică? Mare rușinică. Și din ALDE 12 deputați au anunțat că “vom pleca spre niște destinații” – sătui fiind de duplicitatea lui Tăriceanu. Mai ales ca e veche și slinoasă. Iohannis este însă optimist: ”perioada de incompetență s-a încheiat”. Ha, ha, ha! Good point, fake news. Iohannis are însă darul de a rosti locuri comune (“nu se poate dezvoltare fără fonduri”) cu aerul că tocmai a descoperit vaccinul anticoronavirus – împotriva căruia parlamentarii au cerut intervenția SRI. Cum SRI are ca deviză “Patria a priori” (Sic!) așteptăm Finis Corona Virus.