De același autor
Coaliția pare că se pregătește intens pentru pierderea alegerilor viitoare – deși premierul e atât de încântat de sine, încât a cerut apropiaților „să ducă mai departe mesajele despre această guvernare pentru că ele sunt multe și bune”. Cele multe și bune nu ajung însă decât la cei din jurul său. Ai încredere, române, guvernul doarme pentru tine. Enervat de vorbele sforăitoare ale lui Cîțu, Ciolacu i-a cerut să-și delege atribuțiile pe timpul campaniei din PNL. Alta acum! Păi, fără atribuții ce mai rămâne din Cîțu? Un păcălici. Guvernul a reușit însă includerea Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO salvând astfel zăcămintele de aur cu munți cu tot din mâinile unor aventurieri economici – dar cu prețul unor despăgubiri de miliarde de euro. Cazul Roșia Montană e tipic pentru modul în care se mimează o investiție străină, cu angajări și comisioane grase în scopul unui contract prevăzut cu despăgubiri uriașe. Tun perfect. Dacă ai noștri erau mai deștepți includeau Roșia Montană în patrimoniul UNESCO acum 25 de ani – ca să nu recuperăm acum scump ceva ce ne aparținea gratis. După această realizare premierul a continuat la Timișoara lupta pentru preluarea ostilă a PNL, reluând alegerile câștigate anterior de tabăra Orban, dar contestate și repetate acum cu pumnii și picioarele de tabăra Cîțu. A curs sânge, a fost chemată poliția. Încă o dovadă că PNL susține alegerile în două tururi: cu pumnii în figură și șuturi în tur pentru a câștiga în reluare meciul pierdut în direct. Păcat! Cîțu a transformat ultimul partid istoric în partid isteric: azi în Timișoara, mâine-n toată țara. Ca să mai destindă atmosfera, Raluca Turcan (altfel plină de ifose) i-a urat la mulți ani baronului Brukenthal la împlinirea a trei secole de la naștere. Îți stau trenurile-n loc de-atâta prostie. Iar când un tren cu copii chiar a rămas blocat 10 ore în câmp, directorul CFR Vizante a cerut să fie întrebați „cei responsabili”(el fiind iresponsabil) în timp ce Cîțu și-a arătat colții: „Dacă directorul lucra la guvern acum era acasă”. Acolo lucrează guvernul – pentru Cîțu prin „fițuici” penale anchetate acum de DNA. Ministrul Drulă l-a păstrat însă pe Vizante amenințând că „rupem pisica în două” după care „a închis subiectul” și s-a retras trăgând mâța de coadă. Foarte retras, Nicușor Dan tace de aproape un an. După alegeri, chipul său isteț de oaie creață dispăru în ceață. Ca și Clotilde. Altădată guralivă (Clocotilde, nu alta!) primărița sectorului 1 tace despre contractele pe care le dă la gunoi. Până acum aveam un contract oneros cu Romprest, acum mai avem unul. Unde-s doi gunoiul crește. Dar Clotilde nu dă nicio explicație punându-și lumea și poalele în cap. Prinzând curaj, Ciolacu vrea guvern minoritar PSD sau anticipate. Mersi, nu. Prostiile coaliției nu fac PSD nici mai deștept, nici mai cinstit. Să mai stea în opoziție. Oricum mai bine în opoziție decât la DNA. Un adăpost bun e și BNR, unde până și rătăcitul Tudor Ionescu – Tudy (care a debutat în viața publică făcându-și selfie sex în telefonul Oanei Zăvoranu), rămas fără rost după dispariția ALDE, a ajuns consilier. Acum e coleg de raft cu Dăncilă, Petre Roman și IM Pașcu în cadrul Programului Rabla pentru electrocasnicele serviciilor. De ce nu l-o lua BNR consilier și pe Miron Cozma? Sau să-l ia pe Cîțu consilier până nu-l ia DNA de penal. Haideți, fuguța. Oferta expiră în septembrie.
Comentarii 5
Liviu Mocanu - 08-07-2021
Azi ...politicienii nostri se galcevesc si isi fura jucaria unul din mana altuia.
RăspundeLiviu Mocanu - 08-07-2021
Chiar daca , la fel ca pe orice teritoriu, limba a suferit schimbari ...populatia s-a amestecat ...dar radacina este infipta de la bun inceput. Cu atat mai mult ca nu ne putem mandri nici cu o Sorbona, nici cu un Oxford ... la ora cand astea se infiintau nou nu existam ca stat ci doar ca populatie care a putut forma o natiune. Poporul asta nu a avut atata scoala incat sa isi invete limba romana; a vorbit, ceea ce a vorbit, din tata in fiu ...
RăspundeLiviu Mocanu - 08-07-2021
Pacat ca nu intelegem miracolul existentei noastre ca natiune si stat. Pacat ca nu intelegem ca intre Arad si Chisinau ne intelegem vorba, fara nici o greutate. Pacat ca nu intelegem ca odata aici a fost un motiv ca nici valul slav estic nici valul hunic vestic nu au putut ocupa teritoriul pe care se vorbeste romana. Pacat ca nu facem decat sa ne batem joc de noi insine.
RăspundeLiviu Mocanu - 08-07-2021
Daca Bratianu , Maniu si toata lumea politica atat de batjocorita de Caragiale ar fi fost ca cea de astazi ... dupa primul razboi mondial, Romania nu ar mai fi existat ; sau, cel mult, compusa din actuala Moldova si zona de sud, fara Transilvania, fara Dobrogea, fara Banat ... plus ca ar fi fost definitiv si total inrobita, fiindca nemtii voisera sa ne ia atunci tot petrolul. Si da, pentru ca nu este asa, datoram enorm Frantei si catorva figuri politice ale vremii.
RăspundeEmil din Dublin - 08-06-2021
Superb articol. Va multumesc!
Răspunde