Insolații și insolvențe

  E greu de estimat cât ne costă crizele actuale dar pagubele trec sigur de miliarde. Bine că nu suntem răi de pagubă. Suntem obișnuiți. Nici nu mai știm cum arată o veste bună.

Tia Serbanescu 24.08.2026

De același autor

După boicotarea guvernului în timpul evaluărilor agențiilor de rating, PSD și AUR au trecut la vulnerabilizarea legilor PNRR unde sunt în joc câteva miliarde. PSD le votează (nu-i așa?) dar le bate cuie în talpă. Legea salarizării e contestată vehement oricâte negocieri și concesii s-au făcut - precum umflarea ,,anvelopei salariale” care, în opinia lui Pâslaru, o făcea ,,de nerefuzat”. Prima care a refuzat-o a fost CE neaflând de unde apar banii în plus. Principala hibă a legii constă în mărirea (total nemeritată) al salariilor demnitarilor dar PSD și AUR ar fi refuzat-o oricum fiindcă ăsta este scopul: să pierdem banii ca să câștige ele procente. Legea integrității a fost și ea torpilată de PSD-AUR prin amendamente neconstituționale. Amendamentul PSD, acceptat de CCR, prevede pierderea mandatului de primar pentru conflicte de interese anterioare legii - de unde a dispărut orice conflict. Astfel legea se aplică exclusiv retroactiv (contrar Constituției și oricărei logici). Ținta e primarul Fritz al Timișoarei și șeful USR. Dacă Fritz nu era adversarul PSD, amendamentul nu exista. Se vede că întâlnirea șefei CCR cu Bolojan n-a dus la salvarea lui Fritz ci doar la compromiterea celor doi. ,,Se încearcă a se face din țânțar, armăsar” a replicat Bolojan. Pardon! Chiar ei au făcut dintr-un eventual țânțar (dacă întâlnirea nu era înaintea unui verdict CCR la contestațiile PNL-USR și ale președintelui), un armăsar. Un cal troian. Amendamentul AUR (respins de CCR) o viza pe Mirabela Grădinaru, partenera președintelui cu care are o relație asumată public.  AUR cere declararea averilor (devenite secrete) de către soții și soțiile demnitarilor dar și de cei cu ,,relații asemănătoare între soți”. Ce formulare stupidă! Doamne ferește să aibă cineva ,,relație asemănătoare soților” Daia unde fostul ministru își bate frecvent consoarta. Deciziile absurde ale judecătorilor nu justifică însă reacția grobiană a lui Ghinea: ,,CSM, am violat justiția, f…m….mă-tii”. Ca să vezi ce face politica dintr-un intelectual! Un birjar! Președintele a fost și el surprins de CCR – precum ne oferă și el surprize: a lipsit iar de la Ziua Marinei mergând la o mânăstire și a făcut apoi senzație cu pantalonii săi scurți (dar verzi!) prin Făgăraș. Cristian Preda a explicat (sthendalian) că  ,,între latura militară și cea religioasă a zilei de Sfânta Maria președintele a ales pioșenia”. Roșu și negru, ce mai! Militărie sau biserică? Merdenea sau croissant? Președintele e însă comandantul forțelor armate așa că prezența sa la Ziua Marinei e în fișa postului. Nu e opțională. Mânăstire într-un picior ghici unde-i Nicușor? Încercând (fără succes) să obțină un acord pe legea salarizării, președintele a chemat liderii fostei coaliții la Cotroceni de unde Fritz a lipsit fiind în concediu. Nu putea să aștepte până când pierzându-și mandatul intra în concediu nelimitat? Reacțiile politicienilor sunt adesea ilogice: ,,primele notificări de deconectare de la energie au ajuns în industrii” anunța Bogdan Ivan. Titanic fals! Nu se trimisese nici o notificare. Singurul deconectat era Ivan. Dar și Tudose a avut de suferit: ,,Bolojan e o reclamă la foame și frig”. O, bieții psdiști cum mor de foame prin restaurante și cu toată canicula, le clănțăne dinții de frig - căci mint de îngheață apele. Iar în apele mării a fost scufundată încă o dronă rusească. De emoție, ministrului Miruță i s-au părut două. Aș! Era una. A doua era Șoșoacă. Drona avea explozibil (dar nu mereu!) amețindu-l pe Miruță de cap. Noroc că politicienii joacă la două capete.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22