De același autor
Credeam că pelteaua asta electorală nu se mai sfârșește și că nu mai scăpam de Vio care abuza seară de seară de televiziunile subordonate (A3, TVR, Ghiță Tv) debitându-și rezumatele cu care era îndopată. În cele din urnă, s-a decis: Iohannis rămâne președintele României cu un scor zdrobitor (67% la 33%), iar Dăncilă rămâne la mila PSD. Ca de obicei, semnalul l-a dat diaspora („aștia”, cum le-a zis Dăncilă), care s-a mobilizat în mod exemplar (aproape un milion de voturi), după care s-a urnit și țara, care a pus capăt ambițiilor Dăncilei. Ar fi fost culmea zădărniciei ca la 30 de ani de la Revoluție să câștige teren o activistă din eșalonul 17, care până și în momentul înfrângerii evidente (și previzibile) a încercat să măsluiască realitatea prezentându-și eșecul ca pe o victorie: „PSD a recâștigat încrederea românilor, am recuperat voturile pierdute la europarlamentare”.
Ei, dacă asta e o victorie pentru PSD, s-o țină tot așa. Dacă Vio le-a mulțumit celor care au votat cu inima (de fapt, cu stomacul), fiind incapabilă să-i felicite pe cei care au votat cu mintea, Iohannis s-a bucurat cu „modestie“ de victorie și a promis că se va implica în construcția unei „Românii moderne, europene și normale”. Să vedem dacă are cu cine. Oricum diferența dintre cei doi candidați era atât de consistentă, încât Iohannis nici nu prea s-a întrebuințat în campanie, știind că Dăncilă e gata bătută. Vio, în schimb, s-a străduit din toate puterile ei, ale PSD și ale unor (in)formatori de opinie să ajungă la Cotroceni – ba chiar se și credea acolo („luni voi fi președinte”)- după ce a bătut câmpii în lung și în lat. Aveai impresia că dacă era înhămată la plug ar fi arat toată țara. Micile ei fraude logice și marile ei manipulări au continuat până în ultima clipă. De, năravul din Firea nu-și are lecuirea. Altfel, Vio s-a ținut scai de Iohannis până în ultima zi, când i-a cerut o întâlnire pregătindu-i cadouri: tricolorul, Constituția și Biblia - pe care ea le-a citit din scoarță-n scoarță, îndeosebi tricolorul. În rest, Vio mințea chiar și când se văita: „Am avut multe jigniri de la Iohannis”. Aiurea! Iohannis a criticat-o. De jignit, au jignit-o colegii ei, Oprișan și Manda, care au făcut-o proastă. Ca să ne despărțim de ea zâmbind, Vio ne-a lăsat câteva mostre de fudulie. Întrebată care e aria cercului, Vio a greșit răspunsul lăudându-se singură: „Știu matematică, sunt inginer, am dat meditații elevilor”. Dăncilă ne-a oferit și nouă câteva meditații: „Și copiii, și animalele nu poți să le minți” (de aia nici nu votează!), iar „dacă iubești natura, acest lucru se vede pe fața ta”. Depinde de vârstă. Și de machiaj. În orice caz, ce se vedea pe fața Dăncilei și a (in)formatorilor ei de opinie era o natură moartă. Ratând aria cercului, Dăncilă a atacat aria circului punând o ziaristă să o întrebe Teorema lui Pitagora, ca să arate că o știe. Nu i-a folosit la nimic. Se zice că Dragnea s-a întâlnit (în ziua permisiei ilegale) cu Olguța, Iordache și Vâlcov și au stabilit să o execute parțial pe Dăncilă, păstrând-o (de sămânță) de teamă să nu înhațe Firea partidul. Or, Firea e specialistă în falimente, iar cercul lui Dragnea e complet vicios. PSD pare să fi ajuns la fundul sacului în materie de lideri adevărați. Și nu numai PSD. Barem Dăncilă ne-a mai și distrat. Mai greșesc și altele (Raluca Turcan ne-a consolat deja cu faptul că „PSD propaghează știri false”), dar nu au talentul lui Vio. În materie de erori, Dăncilă a fost o adevărată profesionistă. Dar comedia erorilor continuă. Acum cică începe România normală – de nu cumva s-a terminat demult. Era pe când nu s-a văzut. //
Comentarii 7
Ion - 11-29-2019
Sa-ti dea Dumnezeu sanatate D-na Serbanescu !
Răspundenicolaie apolzan - 11-27-2019
Dna Tia prin disparitia catastroficei analfabete,sa nu i uitati pe cei multi ramasi care sunt mai periculosi ca Danciloasa,toti aceia care l au sustinut pe cel de la Rahova,incepand cu "ASTIA"care au debarcat o pe EROAREA VIO=VEO.
RăspundeGabriela Constantinescu - 11-26-2019
Sa lasam, d-na Serbanescu, aproape nu stim ce inseamna acest concept ''Romania normala''. Noi insine trebuie sa-l descoperim, de curiozitate, ne puteti spune cand a fost ultima data Romania normala? Eu as zice ca in perioada interbelica, pe la mijlocul ei, ca apoi a cotit-o spre dictaturi, si tot asa am tinut-o la nesfarsit...
RăspundeLiviu din Timisoara - 11-26-2019
Daca am trait epoca Basescu intr-un continuu conflict cu uslasii lui Ponta-Antonescu, daca Iohannis a avut niste guverne Dragnea drept parteneri de conducere, ramane de vazut ce vor fi capabili in previzibila combinatie Iohannis&PNL&USR&PMP. Daca Basescu&Boc au avut de luptat cu o criza economica, astia de urmeaza nu vor avea absolut nici o scuza, daca vom ramane aceeasi tara fara perspectiva, fara orizont. Sa nu spuna ca nu exista lichiditati financiare intr-o tara in care spaga curenta este de 1 milion de Euro. Si astia, liberali fiind, promotori ai liberei initiative si ai concurentei, ar trebui sa stie ca egalitatea sanselor, supravegheata de lege, este conditia primordiala. Si totusi, de unde isi fac averile unii si altii ? Stiti ca in "inapoiatul " UK ...veniturile oricaruia pot fi cunoscute pe net ?
Răspundelmihai - 11-26-2019
Exact d-na Serbanescu, radem noi dar nu-i rasul nostru- Romania normala s-a terminat cand inchisorile au fost umplute de "detinutii " dusmani ai poporului, odata cu ei a murit si Romania cu visurile si valorile ei! Acum ne ruinam si ultimii ani de trait cu urmasii securitatii si bolsevicilor care au decimat Romania normala iar d-l Presedinte si mascariciul de Orban sunt ultimii oameni politici care ar putea cuagula valorile profesionale pt schimbari trainice si serioase. Aroganta bezmetica a presedintelui ar putea cere asistenta juridica d-lui Stanomir si d-nei Laura Stefan? Priviti ce consilieri submediocrii are, ambasadorul mahalache ce competente avea?!...si multe altele....
RăspundeElena - 11-26-2019
Doamna Tia Serbanescu , sunteti minunata! De mult n-am mai ras ,imaginandu-mi -o pe Viorica cu brose la piept si tragand la plug!,O imagine antologica! Multumesc!
Răspundeemil - 11-26-2019
Onor doamnei Dancila, gruparea PSD isi reseteaza sigla de la rosu trandafirilor la albul crinilor.
Răspunde