Lecția moldovenească

 Uf, ce bătălie crâncenă a fost în Republica Moldova! Din fericire, PAS și Maia Sandu au rezistat câștigând alegerile (50%) zdrobind ,,oastea lui Igor” (Dodon) și blocul prorus (24%).

Tia Serbanescu 29.09.2025

De același autor

Au dovedit că Goliat poate fi învins dacă știi și vrei să-ți aperi țara. Victoria trebuie însă apărată în continuare fiindcă Rusia nu se va resemna și nu se va potoli. Va protesta, va contesta, va destabiliza. Rețeaua Șor a investit în acest război electoral sume imense de bani, a mobilizat armate digitale, a antrenat grupuri de asalt, a dezinformat și și-a activat toți complicii din Moldova (și din România, din păcate) - căci la corupție se pricepe bine. Și degeaba! Dacă Moldova cea greu încercată a avut și are un noroc în acești ani el se numește Maia Sandu. Spre deosebire de Iohannis, de Ciolacu (care i-a dat votul lui Simion și discursului său anti-UE și prorus) și de serviciile noastre secrete de care operațiunea rusească a trecut anul trecut ca-n brânză, Maia Sandu și instituțiile Moldovei și-au apărat țara stopând ofensiva Rusiei și a ,,hoților și trădătorilor” care voiau cucerirea Moldovei și distrugerea destinului său european. În condiții infinit mai grele, singură cu mulți adversari, Maia Sandu a știut să anihileze cuiburile de vipere înainte de vot (l-a adus și pe diabolicul Plahotniuc în închisorile din țară) și să-și mobilizeze moldovenii (din țară și din diaspora) prin apeluri inteligente și sincere și câștigând astfel niște alegeri cruciale, nu numai pentru Moldova, ci și pentru România, Ucraina și UE de care a izbutit să țină Rusia la distanță. Bravo Moldova! Bravo Maia Sandu! Total devotată țării sale, Maia Sandu a reușit să facă din Moldova ,,cea mica dar voinică” un stat respectat, admirat și simpatizat de întreaga lume democratică. Să-i mulțumim Maiei Sandu pentru că ne-a ferit de vecinătatea primejdioasă a Rusiei. Moldova a dat astfel o lecție României unde Rusia a avut și are succes încă prin Georgescu, Simion (cel interzis în Moldova și Ucraina) și AUR, care conduc în toate sondajele capitalizând toate rateurile coaliției. Președintele Nicușor Dan a confirmat că Georgescu ,,nu a fost un călăreț singuratic” ci ,,e omul rușilor” având în spate ,,o rețea de oameni cu bani”. Ei, ăia erau niște milionari singuratici cărora le-a căzut cu tronc o molie putinistă și niște milionari plini de epoleți. Mercenarul Potra (unul din furnizorii de bani) a fost în fine capturat împreună cu fiul său în Dubai de unde voiau să fugă în Rusia. Nu-i bai, duba-i așteaptă și la București unde și Șoșoaca a fost trimisă în judecată (de care are mare nevoie). Imediat, Șoșoaca s-a plâns Rusiei că ,,e persecutată fiindcă iubește Rusia” amenințând că ,,vine la parchet cu tancul sovietic”. Tank you! Alta care iubește inamicul României. În sfârșit, și Trump și-a dat seama că ,,Rusia e un tigru de hârtie” pe care Ucraina, ajutată de UE, îl poate învinge ,,păstrându-și teritoriile”. Putin a replicat imediat că Rusia ,,e un urs iar ursul nu e de hârtie”. Așa e. Și la noi urșii fac ravagii. Ponta și el un pui de urs, îi denigra (crezând că vorbește cu fostul președinte ucrainean Poroșenko) pe Zelenski, Maia Sandu, Nicușor și Oana Țoiu. Joacă bine, Moș Martine, că iar te făcuși de ruși(ne). Păcălit, Ponta a pretins că farsa a fost aranjată. Zău? Adică a transmis mesaje rusești intenționat? Poftim! Și să mai credea și deștept. În schimb, președintele Trump, în înțelepciunea sa universală, a făcut o descoperire medicală epocală: autismul e provocat de paracetamol. Tot astfel, se pare că aspirina provoacă incompetență iar antinevralgicul produce corupție generalizată. Să sperăm că Trump va descoperit în timp util ce afurisit de medicament (rusesc) provoacă simptome dictatoriale. Și să-l interzică la Casa Albă.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22