Marea Urnire

E greu de spus dacă spaimele lui Dragnea sunt declanșate de protestatari sau de perspectiva de a fi condamnat.

Tia Serbanescu 21.05.2019

De același autor

Niciodată toamna nu fu mai ploioasă ca-n primăvara asta. Toată lumea așteaptă (cam plouată) să vadă cum se sfârșesc referendumul și alegerile europarlamentare – la care PSD candidează din ostilitate (căci sunt destui care vor preluarea ostilă a UE), iar Dragnea este tot mai nevricos. Europa nu-l vrea, SUA nu-l primește, iar în țară are parte de procese și proteste: e pândit de „bătăuși cu ochii injectați de ură“ care-i amintesc de „cămășile negre sau brune din Germania nazistă“. Apocaliptic tablou. Ce face frica din om! E greu de spus dacă spaimele lui Dragnea sunt declanșate de protestatari sau de perspectiva de a fi condamnat. Pe 20 mai avea termen la ÎCCJ. Pronunțare cu amânare. Și tocmai acum Timmermans (șeful socialiștilor europeni) a mai trimis un avertisment scris României din pricina modificărilor la codurile penale. O scrisoare despre care Dragnea are prop­ria variantă – cică în timpul summitului de la Sibiu, Iohannis le-a cerut „stăpânilor săi de la Bruxelles“ să critice guvernul. Daddy nu are pic de logică. Păi, Iohannis ori e sluga celor de la Bruxelles, ori e stăpânul lor și le comandă ce să facă. Ori în căruță, ori în teleguță. PSD a optat pentru tele-Guță, care i-a dedicat o manea: „Vrei gustul fericirii, votează trandafirii“. S-a dovedit însă că și Guță furase niște imagini în clipul său. Cleptomani și cleptomanele. Până la urmă și Guță și-a cerut scuze pentru rătăcirea sa PSD-istă. Mai expresiv era sloganul din ’90: „Trandafiri dacă votați, trandafiri o să mâncați“. Părăsit de curaj, PSD și-a anulat marele miting din capitală, iar Dragnea s-a ascuns câteva zile la stână printre oi - ca să nu-l recunoască naziștii și judecătorii de la ÎCCJ. Ce progres substanțial: sâmbătă era cioban, luni era la tribunal. Văzând ce speriat e Daddy de protestatari, Carmen Dan a zis că aceștia merită „o anchetă apăsată“, iar Iordache a depistat „alte resorturi pentru acest comportament anormal“. Ce-o fi așa anormal să protestezi? Toți liderii politici au fost contestați, trădați și extrădați la un moment dat. Uite la Mazăre! Stăpânul litoralului (fugit în Madagascar unde are proprietăți ca orice corupt realizat) a fost condamnat (9 ani), iar Ana Birchall (interimar la Justiție) i-a obținut rapid extrădarea. Vorba aceea, fie pușcăria cât de rea, tot mai bine-n țara mea. Dragnea s-a declarat solidar cu condamnatul: „Mazăre a fost și este prietenul meu“. Cu puțin noroc s-ar putea să fie alături de prietenul său și la greu. Dragnea i-a făcut însă figura prietenei sale Dăncilă promițându-i ambasadorului Palestinei că nu mută Ambasada României la Ierusalim. Lăsată să mute singură ambasada, Dăncilă și-a menținut poziția: „cuvântul meu e cuvânt“. Și vorbă-n vânt. Tot din ciclul „apără-mă doamne de prieteni“, Firea, care se plângea că Dragnea vrea eliminarea ei fizică, a constatat după trei operații dificile că „o mână criminală“ i-a plasat o sârmă de 4 cm în colon. E adevărat că femeile din politică înghit multe, dar chiar și sârme? Să sperăm că Firea se va vindeca, mai ales că a făcut pace cu Dragnea. Atenție totuși la Daddy, a dat iama în tomate. Contaminată, Dăncilă s-a dus și ea (la Focșani) după roșii (pesemne pentru bulion), iar Orlando a adus un coș cu roșii românești la conferința de presă. Oricum, cu toții sunt roșii. Când nu sunt varză. Dar las’că pe 31 mai ne vine Papa de la Roma. Și băutura de la Focșani. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22