De același autor
În deschidere, cei doi și-au arătat pectoralii: Trump vrea Canada, Groenlanda și Panama iar Putin a anunțat (prin Patrușev) că „Ucraina și Moldova vor dispărea ca state” iar „UE nu va mai putea vorbi în numele României, Ungariei, Austriei și Slovaciei” – pe care Kremlinul le consideră cucerite. Faptul că Patrușev alătură România unor state conduse deja de extremiști proruși se bazează pe scorul lui Georgescu la prezidențiale. Iar Georgescu îi confirmă speranțele declarând că Al Treilea Război Mondial va începe în Ucraina iar România va fi „trambulina” (sau Trumputina) prin care UE și NATO vor ataca Rusia de la baza Kogălniceanu. Exact ce susține Rusia! Georgescu pretinde că Rusia vrea pace dar UE și NATO ajută Ucraina să continue războiul. Dar aveam vreun război dacă Rusia nu ataca Ucraina și Hamas nu ataca (la cererea Rusiei) Israelul? CG suferă de putinism acut. Să spui că „scutul de la Deveselu e o rușine”, că baza de la Kogălniceanu e împotriva Rusiei iar NATO nu ne folosește la nimic – când tocmai datorită lor nu va îndrăzni nimeni să ne atace – înseamnă că vrei să-ți lași țara fără nicio apărare. Asta vrea „patriotul” Georgescu? Așa l-a învățat rețeaua Caraman în care a crescut? Până și Becali a priceput că „fără UE și NATO eram primitivi iar Georgescu e un fir de lână de oaie”. Și o face de oaie – din cap până-n picioare. Iar cum distanța între ele e foarte scurtă, chiTik-chișTok kazaciok consideră condamnarea comunismului „un moment rușinos”. Sărmanul suveranist are nostalgia dictaturii. Poate face recurs în anulare și la condamnarea comunismului. Rețeaua Caraman a făcut însă mulți Purici (securiști, rezerviști, analiști, mercenari, legionari) care formează „elita” lui Georgescu. La grad fu mare mititelu dacă are atâția trăgători de elită - care au uitat că legionarii, naziștii și comuniștii n-au adus nimic bun și au sfârșit-o rău. Iar Georgescu minte enorm și gândește caraghios: „fac canal M. Neagră-M. Caspică” și „aduc China la Mediterană”. Super! Ar merge și un canal M. Neagră-Atlantic (ca să-și trimită adversarii la canal) și poate mută și Rusia în Iran. Nici Șoșoaca și Simion nu sunt mai breji chiar dacă nu se suportă între ei. Șoșoaca se răsfață în presa rusă iar Simion protestează cerând demisia lui Iohannis la spartul târgului – exact când presa maghiară l-a deconspirat ca „fost ofițer de securitate”. Mersi! Acum ne spuneți? Despre Viktor Orban ați aflat ceva? Întrebarea e dacă acum există un candidat care nu-i „acoperit” – căci rețelele băieților au trecut cu succes de la rețeaua Caraman și rețeaua Corbii la rețelele sociale. Se vor opri vreodată? Însă Corbul spuse: nevermore. Total inconștient de pericol – Ciolacu pozează cu străchini în cap: „mai bine porc decât papanaș”. Mă rog, nimeni nu l-a considerat vreodată papanaș. Cel mult papagal. Dar cum îi e capul numai la haleală a făcut și bugetul varză. Drept care liderii coaliției – unu-i cu Hayssam, altu-i Bolovan și-altu-i ungurean – se sfătuiră la apus de soare cum să piardă iarăși la prezidențiale – unde PSD i-a dat votul lui Simion, iar PNL i-a dat un clip plătit lui Georgescu. Măi să fie! Sunt și ei din rețeaua Corbilor? Sau din rețeaua de canalizare? Așa miroase, așa pare. Ca o trădare. Și ca să fie sigură că rămâne repetentă și anul acesta coaliția îl susține pe ofilitul Crin. Alarmat șeful NATO a avertizat că dacă nu investim mai mult în apărare „învățați limba rusă”. Plângând căci Georgescu conduce în toate sondajele. Ca să vezi cât electorat poți să câștigi cu zero lei! Mare-i puterea întunericului! Fiat lux! //

Comentarii 0