De același autor
Recuperat de obscurul PRU, unde e căpitan de listă pentru europarlamentare, fugitul Ghiță i-a amenințat pe protestatari cu „șuturi în fund“ dacă mai ies în stradă. Ce tupeu pe Ghiță! Vorbește iar ca în vremurile lui bune (cu Ponta) când îl amenința cu moartea pe Negoiță dacă nu-i dă contracte. Ghiță dă astfel semnalul întoarcerii corupției pe tancuri. Spurcate vremuri. Până și ministrul Apărării, Gabriel Leș, se ruga la Dumnezeu „să dezlege legăturile demonice ale României“. Cu agheazmă și Leșie. Dragnea însuși s-a declarat demonizat (în loc să fie exorcizat) de cei care o hărțuiesc chiar și pe „fata cu care trăiesc“. La Călărași, Daddy și-a reformulat declarația: „Irina e femeia pe care o iubesc“. Și nu putea să i-o spună într-un parc sau pe plajele din Brazilia? E cam ciudat să vezi un ins cu părul alb făcând declarații de amor într-o ședință de partid. Bine că n-a supus declarația la vot. Dar și filfizonul Orlando pare posedat de legături demonice: după ce a încercat (fără succes) să amâne sancțiunile UE împotriva paradisurilor fiscale, acesta a rânjit diabolic la un senator liberal: „Frumosule, chiparosule, ești urât și prost“. Orlando e net superior: el e și rău, și îngâmfat. Orlando, Orlando, creier glissando, maniere golando. Dragnea a identificat însă cuvântul-cheie pentru europarlamentare: „patriotismul, prima condiție a candidaților e să fie patrioți“. Patrihoți sunt deja. Și cum patriotismul trece prin stomac, Daddy a făcut o indigestie severă: „de ce să mâncăm toate otrăvurile din afară, de ce să nu refacem rețeaua de aprozare?“. Și rețeaua gostat. Și rețeaua economat. Căci ei cred că veșnicia s-a născut la stat. Și asta pentru că, potrivit afișului PSD, „România merită mai mult“. Mai mult decât i-au făcut până acum? Mersi, dar e destul. Nu vrem mai mult. A fost și un protest general de 15 minute al celor care vor autostrăzi, dar Dragnea s-a enervat: „Ei fac circ, noi facem autostrăzi, ei țipă, noi dezvoltăm România, totul este circ“. Gogoși înfuriate! Vorba ceea: nici circ fără pâine, nici pâine fără circ. Iohannis a observat deja că „la guvern se trăiește într-o lume paralelă“. Cu stat paralel, cu lideri și moguli care se fac securiști între ei. În sfârșit, poate află și ei câți sunt, vorba lui Geoană. În context, Daddy a fost rugat și el (de filiale) să candideze la prezidențiale, dar se pare că nu e în formă. Acuză dureri de spate (care l-au dus de la partid direct la spital și nu e singurul pe care PSD l-a înbolnăvit) și se plânge de trădări: „M-au vândut la masa verde“. Cine să-l fi cumpărat? În aceste condiții vitrege, se zice (la A 3) că ar candida Dăncilă. Dar numai în primul tur. Iohannis, care candidează de ceva vreme, a condus-o însă spre ieșire: „Dacă nu e capabil să guverneze pentru țară, PSD să plece de la guvernare“. Păi unde să se ducă? Nu-l primește nimeni. Și Tăriceanu ar candida, însă nu-i place cum arată țara: „Eu îmi doresc să fiu președintele unei altfel de Românii“. Scuze, dar alta n-avem. Și România ar vrea altfel de candidați, mai deștepți și mai curați, dar nu se găsesc. Dăncilă a promis că-i evaluează din nou pe toți miniștrii și cine a furat din programul de guvernare pleacă acasă cu banii. Sau în Costa Rica, de unde Udrea se tot bagă pe fir, pretinzând că i-a dat lui Kövesi o geantă de 3.000 de euro. Țoapa-i țoapă oriunde s-ar afla. A vrut și Udrea să-i dea lui Kövesi în cap - măcar cu geanta. N-a nimerit-o nici de data asta. Între timp, au răsărit primele liste pentru europarlamentare: mulți candidați, puțini oameni.