De același autor
Acum vedeta alegerilor pentru capitală e un fost spălător de vase așa că pe viitor ne putem aștepta la un măturător sau un gropar. Barem acesta îi va pune o cruce Bucureștiului – ca să știm unde e. În fine, nicăieri nu e prea bine. Toată lumea stă cu arma la picior cu frica-n sân și cu mințile rătăcite. CSAT a constatat că mulți spioni ruși s-au infiltrat la noi printre refugiații ucraineni ca teroriștii printre migranți și impostorii printre politicieni. Spre exemplu Coaliția (mai exact Ciolacu) l-a susținut la capitală pe dr. Cîrstoiu. Numai că, numindu-l pe Cîrstoiu candidat ,,momentan” și amenințându-și alesul că ,,nu continuăm” dacă nu dă explicații publice, Ciolacu și-a torpilat singur candidatul.
Apoi Coaliția a tunat, s- a adunat și l-a retras din cursă dar efortul de a-l scoate pe Cîrstoiu de pe locul trei a fost atât de intens (peste zece ore ) încât Ciolacu a căzut lat iar Ciucă s-a blocat. Coaliția nu a găsit alt candidat comun (Rareș Bogdan a refuzat) așa că PSD a propus susținerea lui Piedone ca înlocuitor (respectiv nechezol) căzând iarăși din Ciolac în puț. Dar cum PNL a respins drumul piedonal iar Ciucă și Ciolacu (două jucării stricate) și-au rupt picioarele tot gândind și răzgândind, ortopedul Cîrstoiu a fost chemat de urgență la Palatul Victoria de unde (peste alte cinci ore) a plecat lăsându-i tot în criză. Coaliția a stabilit totuși un record: 16 ore de discuții pentru nimic. Rămași singuri, Ciolacu și Ciucă și-au dat seama că n-au candidat comun- și nimic în comun în afară de ineficiență- și au decis să mergă fiecare pe picioarele lui: PSD cu bastonul Firea ( să nu ajungă la azilul din Voluntari!) iar PNL cu cârja Burduja. Având în vedere traficul din Capitală celor doi le-a luat o lună ca să ajungă de unde au plecat. Singura certitudine Coaliția a ratat startul și poate și competiția servindu-i astfel pe Nicușor (46%) și Piedone (41%)- care să dă reprezentantul clasei muncitoare și al țăranilor (cărora altădată le răsturna cântarele). Mai precis, al dictaturii proletariatului. Considerându-se dinainte învingător (,,câștig cu 42%”), Piedone și-a luat nasul și neamul la purtare. Primăriile pe unde a trecut colcăie de rudele și apropiații săi (cu interlopi printre ei) care primesc favoruri cu nemiluita. O fi Bucureștiul într-un hal fără hal dar parcă nu merită o hahaleră. Piedone se declară ,,stângaci” (adică de stânga) și ,,locomotiva” capitalei invitând PSD și AUR în ,,vagoanele sale”. Atenție căci la noi ba ia foc locomotiva, ba deraiează trenul, ba se oprește în câmp. Depunându-și oficial candidatura Piedone și-a bătut joc pur și simplu de susținătorii săi împărțindu-le tricouri cu ,,și eu sunt interlop”, și ,,je susi Peppa Pig” fălindu-se: ,,aceștia sunt interlopii și porcii care mă votează”. Sinistru în aroganța lui, Piedone se bizuie pe faptul că, bucuroși de un tricou gratis, unii îi vor purta inscripțiile jignitoare. Piedone i-ar fi dat un tricou și lui Simion dar acesta a refuzat să-l susțină acuzându-l că ,,minte”. Păi, să-l bage la detectorul de minciuni. Uite, pentru a-și dovedi sinceritatea liderii AUR sunt băgați la testul poligraf (ca infractorii la poliție). Fiind primul suspect, Simion și-a făcut testul pe FB. Mai bine își făcea testul psihologic. Sau etilotestul. Șoșoacă s-a așezat prima pe lista pentru PE strivindu-l sub ea pe Lazarus în timp ce soțul candidează independent profitând de celebritatea dobândită ca încornorat. Ratând (prin deces) alegerile, un interlop din clanul Cordunenilor a fost privegheat de mascați și condus pe ultimul drum de polițiști. Semn că interlopii sunt persoane foarte importante. Adesea candidează (prin interpuși) sub genericul România Educată, traficată – și drogată, cateodată.