De același autor
De la ședința solemnă a Parlamentului consacrată zilei naționale au lipsit și președintele (aflat în Dubai) și premierul (aflat în SUA) – astfel că cei doi n-au mai exersat unirea utilului cu plăcutul ci confruntarea de la distanță. Între timp amândoi au revenit în țară dar nu se știe dacă și-au revenit. Oricum sunt pe un alt fus orar decât electoratul. La Washington, la întâlnirea cu românii din zonă, Ciolacu se trezise cu reproșul public al ambasadorului Andrei Muraru, supărat că a fost exclus de la întâlnirile politice ale delegației guvernamentale. Surprins, Ciolacu l-a declarat pe Muraru tânăr și nerăbdător recomandându-i să aibă răbdarea de care a dat dovadă el însuși. Într-adevăr, până la 37 de ani Ciolacu a vânat (cu Haissam) și a răbdat - căci niciun biograf nu i-a descoperit un loc de muncă sau de studii. Se spune că a vândut celebrii covrigi de Buzău – conform rețetei: „Cu covrigi și gogoșele, te făcuși vornic, mișele”. Ulterior, enervat de reproșul lui Muraru, un protejat a lui Iohannis care se răsfață într-o vilă cu 46 de camere (și are o firmă de consultanță care ne costă 50.000 $ lunar), Ciolacu a declarat că acesta ar trebui rechemat în țară. Dar de ce nu era ambasadorul inclus în delegație? Mai ales că participa și ambasadoarea SUA la București. Premierul nu ne-a explicat doar a sugerat că Iohannis a numit ambasador în SUA un personaj „fără anvergură”. Numai că, atunci când îl pui pe Simonis (finul lui Grindeanu și posesor al unei averi provenite din nunți, botezuri și alte activități cu cântec) șef al Camerei și al treilea om în stat, nu poți s-o mai faci pe moralistul. „Când urci prea sus sărind etapele vine un moment când te faci de râs” a comentat Ciolacu. Așa e. Acum e momentul lui Ciolacu. Acesta se laudă singur cu darurile pe care ni le-a făcut: ne-a dat stabilitate, ne-a consolidat (cu Ciucă) democrația, ne-a reformat și uite că ne-a băgat pe sus (cu avioanele) în Schengen. Ciolacu uită cât ne costă darurile sale grecești: împrumuturi de 50.000 de euro pe minut, ditamai gaura la buget, creșterea numărului angajaților la stat și al instituțiilor inutile, epuizarea Fondului de rezervă al guvernului. Drept care și pentru Ciolacu pălăria de premier e prea mare. De-aia și umblă (cum se spune-n popor) cu capul gol permițându-și să râdă de liberali, obligându-l pe Ciucă să riposteze: „Nu lăsăm PSD să facă ce vrea” căci „nu stă nimeni în pat cu nimeni”. Ce-i drept, PNL doarme pe jos. În fine, unele pălării au început să zboare: Cîțu și Vlad Voiculescu sunt urmăriți penal în dosarul vaccinurilor și fiindcă premierul i-a făcut „criminali” pe cei din USR aceștia au replicat că „între Ciolacu și Șoșoacă nu-i mare diferență, doar că unul are barbă”. Șoșoacă jură însă pe barba lui ÎPS Teodosie (anchetat pentru corupție) amenințând că „prin Teodosie o ataci pe Șoșoacă” – pentru care păcatele lui Teodosie și crimele lui Putin sunt sfinte. Și ele continuă. Biden se teme că „Putin va ataca NATO dacă lăsăm Ucraina fără ajutor” iar UE se teme de „riscul terorismului islamic de sărbători”. Alarmată, conducerea CE s-a dus la Xi Jinping cerându-i să nu mai susțină Rusia. Și Biden apelase la Xi cerându-i să se retragă din „axa răului” (China, Rusia, Iran plus Hamas). Să le ceri pace lui Xi și lui Putin înseamnă, vorba lui Churchill, „să hrănești crocodilul sperând că vei fi mâncat ultimul”. SUA și UE n-au înțeles că axa răului nu le va da pace până când lumea nu se va învârti în jurul axei sale? Deja-i amețită. Pentru a-i permite să se odihnească, la tv s-a pus o întrebare adormitoare: „Cât trebuie să dormi ca să ajungi miliardar?”. Aiurea! Dormi degeaba! Cât dormi îți fură ăștia toată viața. //