De același autor
Cum s-ar spune, după ce dai năvală peste cineva în casă, i-o faci zob și îi omori familia, îi propui un acord: ce-mi dai să te las în pace? De altfel în timpul negocierilor armata roșie bombarda în continuare civili din spitale, grădinițe, teatre, locuințe deși papa Francisc „o implora” să se oprească „înainte de a transforma orașele în cimitire”. Putin nu e însă catolic și oricum n-are niciun Dumnezeu. Diabolic, a organizat (pe când ucidea cu sânge rece oameni nevinovați) un concert cu 200.000 de spectatori pentru a serba opt ani de la anexarea Crimeei – pretinzând acum că poartă războiul („operațiunea”) din iubire: „Nu există iubire mai mare decât a cuiva care își dă sufletul pentru prietenii săi”. Dacă are suflet. Ceea ce nu e cazul lui Putin. Așadar, distruge o țară din dragoste. Ar fi primul război amoros din istoria și literatura lumii când Desdemona e o țară întreagă. Cât cinism! Să cânți și să minți în timp ce ucizi - iată o colecție rară de păcate (gen suflete moarte). Cum lozinca spectacolului era „spre pace fără nazism”, Putin suprapune abuziv imaginea marelui război pentru apărarea patriei (de Hitler) peste războiul său de agresiune în Ucraina mințindu-și compatrioții că e același război. Valul 2. Discursul falsificator al lui Putin a fost însă întrerupt brusc la tv – unde hackerii i-au venit de hac. Iar o ziaristă a avut curajul să poarte la tv o pancartă cu textul: „Opriți războiul! Propaganda vă minte”. Acum așteaptă procesul și condamnarea. Ziariștii care au relatat despre dispariția tv a lui Putin în timp ce vorbea au și fost arestați. Tot din iubire, unchiule Vania. Vorbind despre iubire cu gura plină de ură, Putin i-a declarat pe „micii ruși” prooccidentali drept trădători, fasciști, sclavi care „trebuie scuipați ca niște muște”. Iar Putin să-i muște. Șeful FSB a confirmat: „Rusia nu se retrage niciodată, Rusia trăiește un moment istoric”. E momentul istoric al decăderii lui Putin: „Occidentul a vrut să facă din Rusia o țară slabă”. Ei, ce n-a reușit Occidentul a reușit Putin – care nu se întreabă de ce foste țări sovietice se duc de bunăvoie la NATO. Nu cumva din pricina Kremlinului care le călca în picioare când crâcneau? Strâmtorat, Putin a cerut ajutor Chinei în timp ce Zelenski s-a adresat parlamentelor occidentale – cu discursuri inteligente, ovaționate în picioare – cerându-le sprijinul. Mai ales că și țările europene sunt victime colaterale și caută cu disperare alternative la gazul rusesc. Cam târziu – după ce Germania a pactizat cu Gazprom, Marea Britanie a spălat banii oligarhilor ruși în băncile sale iar Franța a încălcat embargoul instituit după anexarea Crimeei furnizând arme Rusiei până în 2020. Toujours l’amour. O doamnă ministru din Austria a primit și ea cadou de nuntă de la Putin cercei de 50 de mii de euro și un dans. Melodia: maimuțica cu cercei joacă noaptea pân’ la trei. Acum joacă fără ei. Deh, când te faci frate cu dracul ca să treci puntea trebuie să te aștepți să-ți ia puntea de sub picioare. Obsedat de trădare, Putin și-a arestat un general. Cică se teme să nu fie otrăvit. Mai otrăvit decât e? Se joacă prea mult cu soarta întregii lumi amenințând-o cu bombe nucleare – deși chiar și Putin e prea mic pentru un război atât de mare. Și pe zi ce trece se face tot mai mic – până dispare. Acum ar fi momentul.//

Comentarii 5
Doru Tascau - 03-24-2022
Poarta un război cu lumea tocmai pentru ca nu e in stare sa poarte un război ca lumea. Nici măcar la asta nu se pricepe Putin.
Răspundenicolaie apolzan - 03-23-2022
Excelent scris,idem,a dlui Liiceanu: "OCCIDENTUL daca, n-ar fi acceptat să joace leapșa de-a democrația cu un locotenent-colonel KGB ajuns președinte al Rusiei. Și, în general, să aibă de-a face cu el, să stea la aceeași masă cu el în G8 și să pună pe picioare afaceri cu el. Dacă ar fi făcut analogia dintre nazism și comunism ca monstruozități simetrice ale secolului XX, nu am fi ajuns aici."
RăspundeMarga - 03-23-2022
Mor prea multi oameni pana Putin spala putina !
RăspundePetru Gheorghiu - 03-23-2022
Poziția lui Putin mi se pare a fi similară cu cea a lui Hitler in ‘39; atunci armata Germaniei era de departe cea mai puternica din Europa( cu aceasta forța a șantajat pt. impunerea acordului de la Munich in 1938), avea un aliat de nădejde in Stalin( pactul Ribbentrop / Molotov a fost semnat cu doar o săptămâna înainte de invadarea Poloniei din 2 direcții ,vest & est ) si 2 ani de zile si-au împărțit toată Europa cum au vrut. Dar a facut marea greșeala sa creadă sincer ca el este invincibil & puterile vestice definitiv slăbite, astfel încât a trecut la visul sau Marele Reich, extins spre est, peste Rusia. In final Hitler a realizat zdrobirea / distrugerea, împărțirea tarii sale. Azi Putin - dupa ce a ocupat atat Crimeea, dar si părți din Georgia si nu a pățit nimic practic, dupa ce a declarat public ca cel mai mare dezastru istoric al sec.XX a fost dezmembrarea Uniunii Sovietice,convins ca are cea mai puternica armata din lume si fiind asigurat formal ca are cert spatele asigurat de China si cu visul nebun de refacere a CCCR a facut exact ce a facut si Hitler pe 01.09. 1939, respectiv a invadat un stat suveran, recunoscut la ONU si care are dreptul de a se apăra. Sper ca nebunia sa sa se termine ca si cea a lui Hitler, respectiv dezmembrarea Rusiei conform modelului Yugoslaviei lui Milosevici - realizat probabil cu sprijinul direct al Chinei( cu mari interese in Siberia) - si pastrarea unei Rusii europene, dar cu regim democratic , eventual membra, in timp in UE iar el sa aibă soarta lui Milosevici. Daca războiul continua cu el la putere vom avea un viitor sumbru cu toții, dar cel mai mult va avea de suferit poporul rus. Poate va fi putina rațiune in cercul de putere reala de la Kremlin si vor reuși sa îl înlăture la timp.
RăspundeLiviu Mocanu - 03-22-2022
Sa-i spuna cineva cate metropole are si cam cat are de pierdut daca lanseaza ceva nuclear. A auzit de natii si civilizatii disparute ? A auzit ca odinioara cetatile erau distruse pana nu ramanea piatra pe piatra ? Fiindca nu ar pieri chiar toti oamenii ...ar ramane cine sa razbune. Sa-i fie clar ca nimeni nu are pofta sa traiasca santajat ... si cine scoate sabia ... Ii multumim ca a trezit constiinta europeana de aparare armata ...se cam lenevise ca o doamna indestulata.
Răspunde