Războiul mondo-COVID

Vine și aprilie. Natura prinde viață iar vremea e tot mai frumoasă. Numai bună de stat în casă.

Tia Serbanescu 30.03.2020
SHARE 22

De același autor

Suntem în război mondial cu COVID iar armata, conform ordonanțelor militare, a scos blindatele pe străzi ca să descurajeze inamicul. Iar noi stăm și număram victimele virusului care cresc de la o zi la alta. Băsescu (care știe serviciile secrete încă din tinerețea sa petroviană) e gata să dea “în scris“ că informațiile despre COVID “erau pe masa demnitarilor încă din decembrie”. Nu le-au văzut din cauza fripturilor? Probabil că și ceilalți șefi de state au primit informări similare dar tot degeabă. Oricum nu o să știm niciodată dacă e adevărat. Acum avem iarăși de ales între răul cel mai mic (statul în casă) și răul cel mare (statul în spitale).

China a anunțat că, gata, a biruit virusul și s-a întors la muncă. Ori știa antidotul virusului (căci ea l-a produs) ori minte de stinge. Acum China așteaptă criza economică post-virus a Vestului ca să preia supremația. Noi suntem în fața “unor săptămâni cruciale” când virusul va ataca spitalele (și așa ca vai de ele, pline de viruși naționali) surprinse descoperite că stocul de echipamente era “zero”. Ca urmare medicii și asistentele au intrat în războiul de apărare “cu mâinile goale”. Or, aici nu merge cu furci și topoare. Cu virusul trebuie să te porți cu mănuși. Și nu se găsesc. Până și ministrul sănătății, Costache, a fugit de virus dându-și demisia și a fost înlocuit pe loc cu secretarul de stat Tătaru.”Deșertul tătarilor”, vorba italianului. Spitalul din Suceava e un adevărat Lazaret iar celelalte îl urmează. Costache tocmai anunțase că va testa toată populația capitalei – deși potrivit lui Orban abia am achiziționat 200.000 de teste. Cum împărțea Costache 200.000 la 3 milioane de locuitori rămâne un mister pe care l-a luat cu el. Fiind atât de hazardată, ideea a fost imediat preluată de Streinu-Cercel cu Firea după el. Ei n-au testat nici medicii – iar spitalele cad ca muștele – dar testează populația “pe stradă și-n scara blocului”. Dar asta-i Firea! Și-a delegat atribuțiile, și-a pus cercel în nas și fuge de răspundere alergând după popularitate.

Se vede că politicienii sunt izolați în propriile obsesii. Tăriceanu reclama indignat “absența președintelui și a premierului” din această luptă. Absent era el, altfel i-ar fi văzut căci au tot apărut cu mesaje. Iohannis a anunțat (și s-a și realizat) amânarea ratelor la bănci (ale celor afectați de șomaj) pentru 9 luni căci “la finalul anului economia își va reveni”. Pe ce s-o baza? Căci ne paște ditamai criza economică iar virusul e deocamdată greu de ucis.

Orban a declarat ca urgentă achiziționarea echipamentelor pentru medici și pacienți și sprijinirea firmelor care produc echipamente în țară. Așa e! Firme ciudate avându-i în spate pe acoperiții Ghiță și Burci au și pus mâna pe contracte bănoase. Designerul Botezatu a primit și el contracte pentru combinezoane și măști în valoare de câteva milioane de euro. Măcar ne respectăm: una e să porți mască de firmă și combinezon cu blazon și alta e să te ia mascații cu izoleta murdară.

Virusul l-a ucis (la Paris) și pe scriitorul Paul Goma, fost deținut politic și virulent dizident anticomunist. O știre. Atât. Nici vorbă de emisiunile elogioase consacrate lui Iulian Vlad, șeful fostei Securități. Semn că există și alți viruși în societatea românească. Nici aici nu există vaccin. Ci doar teste cărora Orban le-a recunoscut eficiența: ”numai testele PCR au precizie de 100%”. Iar PCR? Nu sună deloc bine. Așa încât, să rămânem acasă. O să ne obișnuim și cu asta. Momentan nu vrem o țară ca afară. Poate după.

Comentarii 15

Liviu din Timisoara - 04-06-2020

Impozitati marile averi ...palatele, masinile de lux...ca sa aveti bani. Cui nu-i va conveni, e liber sa plece in alta parte. Confiscati spagile si tot ceea ce au dobandit in urma unui inceput ilicit.

Răspunde

Liviu din Timisoara - 04-06-2020

Investiti in educatie si formare. Priviti ce se petrece in Coreea de Sud. Luati-va lumanari, ziua in amiaza mare, si cautati copii exceptionali pe toate coclaurile tarii asteia ... platiti pentru ei masa, casa, scoala, dezvoltare psiho-emotionala ( terenuri de joaca, de sport, tabere ). Priviti modelul Liceului International de Informatica de la Bucuresti ...care furnizeaza constant olimpici internationali in domeniu. Faceti acelasi lucru pentru licee de chimie-biologie-fizica-matematica..ca domenii interdisciplinare.

Răspunde

Liviu din Timisoara - 04-06-2020

Ce frumos virus. Ce bine se transmite el. Ce ordine face. Acu, numa sa mai fie frumos echipat genetic ..si nu va mai fi nevoie de rachete balistice si submarine costisitoare. Se rezolva cu niste computere de modelare, cu niste laboratoare, cu niste soricei ...si cate un degetar de substanta scapat in cateva locuri. Este ? Si asta o zice unul familiarizat in calcule cuanto-chimice si modelare moleculara. Deja conceptul de medicina moleculara este functional. Tocmai a inceput un altfel de cursa a inarmarilor. Oameni buni, guvernanti ... asigurati-va sa fie in tara asta o clasa de oameni exceptional de destepti ...fiindca tot aurul din lume nu va face cat va conta o astfel de echipa.

Răspunde

Georgeta Vladescu - 04-06-2020

Stimată doamnă,virusul acesta a devenit un locuitor din pacate permanent ,al planetei,are pașaportul ideal,nu necesita vize de intrare,se simte prezenta sa pe unde a pășit.Deocamdata ,EL e atot puternic,UCIDE fara selectare,iar noi oamenii facem eforturi disperate sa luptăm...avem doar bunăvoința si ascultare..insuficiente împotriva unui asemenea inamic.Este primul episod PANDEMIC cu care ne rasfata,ne va păcăli cu o oarecare acalmie si vai ce optimism naiv va urma...apoi iarăși si iarăși episoade de boala,nu va fi om pe pămînt care nevrând,il va cunoaște.Pina la vaccin e cale lunga...medicamentele se încearcă...privilegiul de a se imuniza il au numai anumiți subiecți umani,restul...așteaptă.Ce mărunți suntem si ce SINDROM al grandorii ne păcălește.Dumnezeu sa ne salveze,caci noi..

Răspunde

emil - 04-05-2020

Spre deosebire de indolentul Orban, COVID-19 nu minte si nu se corupe, e practic si concret.

Răspunde

Liviu din Timisoara - 04-03-2020

INFORMATIA ... referitoare la modalitatea in care un magazin de profil si-a putut achizitiona cele necesare unor spitale, farmacii ( echipament de protectie, dezinfectanti, etc ) a costat ...10 000 de Euro. DOAR informatia ... No comment. Asa merge economia de piata in pandemie. Ca nu se scumpesc ? A fost o vorba goala. O masca ce costa 50 de bani, acum costa 7 lei.

Răspunde

Probo - 04-03-2020

"Vrem a tzara ca afara" -hai, ca acum e de coma zicala !

Răspunde

nick - 04-02-2020

Forma fara fond asta este statul roman dupa 30 de ani de incurajare a furtului si minciunii!

Răspunde

nicolaie apolzan - 04-02-2020

Dna Tia nu i slabiti cu scisul dv,pe coronapolitruci .Daca era DANCILA si prof.ei DRAGNEA,vedeam toti pe "ala cu coarne",acum fara.

Răspunde

Liviu din Timisoara - 04-01-2020

In tara asta pute nesimtirea. Sau nu doar in tara asta ...Cum vine asta ? Unora li se cere sa-si aminteasca ce juramant au depus ... pot fi transferati fara comentarii ... li se cere sa lucreze si bolnavi ( pentru ca niste nemernici de popi nu se pot lipsi de cei 10 lei ce-i primesc de la fiecare idiot de impartasit - sa nu-mi spuneti ca popii aia chiar cred ca lingurita lor e sfanta si intangibila in materie de virus ) ...iar pe de alta parte se vorbeste de profitabilitate ... Pai taticule ...suntem niste rahati !

Răspunde

emil - 03-31-2020

Bascalia numita grup strategic impotriva raspandirii bolilor de - Iohannis, Orban, Vela, Arafat - va fi o calamitate nationala de nedescris. Daca si astazi vedem iresponsabilitatea din spitale, iresponsabilitate in institutii, iresponsabilitatea politistilor ce ia actele conducatorilor auto in mana cu manusi si le intorc fara nicio jena in mana omului fara manusi, incurcaturi intre contacti si comunitari, distante sociale, distante de securitate etc, mai dureaza doua, trei saptamani pana la declansarea infernului.

Răspunde

danny pump - 03-31-2020

doamna sunteti ca turnesolul,e admirabil.dar de la o persoana inteligenta(si nu e un compliment,doar o constatare) astepti mai mult ,sau eu cel putin astept.pe cind ,nu solutii ,adr macar niste sugestii??!!

Răspunde

pix-mix - 03-31-2020

Luați CAVIT !

Răspunde

Petre Ciprian - 03-31-2020

Cit de adevarat..... Excelent , ca intotdeauna...

Răspunde

Gheorghe Popescu - 03-31-2020

Pai daca nu merge cu furci si topoare poate merge cu secera si ciocanul. Ca tot pling unii dupa elementary

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22