Restanțe

Faptul că ședința solemnă a Parlamentului consacrată celor 30 de ani de la Revoluție și martirilor ei a fost condusă de Meleșcanu este un mod de a spune răspicat că acoperiții au câștigat partida.

Tia Serbanescu 24.12.2019

De același autor

Îi regăsești în conducerea statului, în marile contracte păguboase (Microsoft, EADS, Bechtel, Rompetrol) contra comisioane grase, în fruntea marilor companii, a institutelor de sondaje, a televiziunilor, în fine, în tot și-n toate. Evident, când s-a vorbit despre eliminarea pensiilor speciale, tot pensiile cu epoleți erau păstrate. Să trăiți! Bine! (vorba lui Băsescu). În zona civilă, Orban și-a asumat răspunderea pentru buget – o premieră absolută! – de teamă că dacă intră în dezbateri fără o majoritate sigură, bugetul nu scapă întreg. „Ne asumăm răspunderea pentru un buget care să stea în picioare”, a zis Orban. Judecând după deficit (3,59%), stă deja în cârje. Iar PSD l-a și atacat anticipat, cerând dublarea alocațiilor pentru copii – așa cum reușise și PNL la bugetul PSD. Doar așa, la răzbunare, PSD și PNL își aduc aminte de copii ca doi soți care-și dispută custodia lor la divorț. Și reducerea TVA de la 19% la 16% depusă de liberali în vară a fost preluată acum de PSD ca să-i dea în cap lui Orban. Morala: ai grijă cât ceri, că tot atât o să plătești. Diferența ar fi că Dăncilă susținea că suntem tigrul Europei, în timp ce Orban a moștenit o pisică jigărită. „Azi îi aruncăm pisica moartă lui Orban”, a recunoscut Ponta, care a rămas atât de singur în ProRo, încât nu i-a mai rămas decât să arunce pisici. Așadar, la Orban la poartă e o pisică moartă, cine-o râde și-o vorbi s-o mănânce coaptă. Drept pentru care, Adriana Săftoiu, care a criticat PNL fiindcă se dezice de propriile legi, riscă să mănânce papară. Iar la USR, cine vorbește zboară – căci Barna vrea liniște. Așa i-au recomandat medicii. Dacă reducerea TVA s-a amânat, dublarea alocației s-a votat, ajungând la fabuloasa sumă de 600 de lei lunar. După doi ani, micuții se întrețin cu 300 de lei. Unii își țin și părinții pe băutură din banii aștia. E suficient să pui alături pensia-record de 74.000 de lei lunar (pentru un fost șef de penitenciar) și alocația de 600 de lei, ca să ai imaginea haosului administrativ. În acest context, un fost șef de serviciu secret al MAI, Gelu Oltean, vindea fericire „deprimaților” (500 euro ședința) îndopându-i cu droguri. Dar n-au găsit fericirea. Poate, după gratii, unde i-a dus Oltean: cin’ se ia cu mine bine îi dau droguri de la mine. Moment halucinant și la Min. Dezvoltării, unde 97 de directori sufereau cumplit (pe mii de euro lunar) de inactivitate acută. Încercând să fie activ, Ciolacu l-a readus pe Gușă în PSD ca să reformeze partidul. La schimb, PSD va reforma televiziunea lui Gușă în sensul dorit. Având nevoie de mușchi în guvern, Orban l-a adus secretar de stat la Sănătate pe Andrei Baciu, fost manechin, la care Cioloș renunțase din cauza pozelor deocheate. Ucenicia ca manechin (feminin, masculin) pare o bună recomandare pentru orice funcție. Unii (unele) sfârșesc tot ca manechine. Sau cabotine. Firea, de exemplu, se filmează de zor cu caloriferul electric: „Eu și caloriferul vă pupăm!”. Ce romantic! Ce cuplu inteligent! Pentru încălzire, Firea a umplut capitala cu mingi. C-așa-i datina la români: de Crăciun joacă fotbal. Și-ncasează goluri: metroul riscă să rămână fără contract de întreținere și să fie retras din circulație. Acum 30 de ani, se scanda cu entuziasm: „Anul Nou fără erou!”. Acum se strigă cu îngrijorare: Anul Nou fără metrou? Se putea mai bine? Se poate mai rău? Vom afla anul viitor. Sănătate tuturor! //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22