De același autor
Deși alegerile prezidențiale din SUA au fost urâte, brutale, cu acuzații de fraudă, contestații și anunțuri deplasate (unde Trump s-a comportat ca țața Firea), ele ne-au oferit totuși o variație scoțându-ne (ocazional) din disperarea neputincioasă în fața agresivității COVID – sporind în același timp neliniștea privind soarta lumii în care trăim. De asta dată, “cel mai puternic om al lumii”, cum e supranumit președintele SUA, este Joe Biden (o veste bună pentru fugitul Puiu Popoviciu, partenerul de afaceri al lui Biden Junior) care pare deja la capătul puterilor. În plus, e înclinat spre neomarxism astfel că USA riscă să devină Uniunea Sovietică Ailaltă vorba unui banc vechi. În fine, Dumnezeu să ocrotească America – fiindcă are mare nevoie. Și fiindcă avem nevoie de ea. Și la noi, păstrând proporțiile a continuat campania pentru parlamentare unde calul de bătaie al lui Ciolacu este “proasta gestionare a pandemiei”. De parcă Dăncilă asigura o gestionare mai deșteaptă! Ei, a replicat Iohannis “în ultimii 30 de ani, 20 de ani România a fost condusă de PSD care a avut o politica sanitară proastă”. Proastă și rea. Fugarul Rizea, reținut la Chișinău pentru a-și ispăși condamnarea din România, a înfățișat cu probe și exemple rețelele de ofițeri, politicieni, miniștri, ziariști, judecători, notari, avocați (toti acoperiți) care au furat țara pas cu pas. Sigur, lucrurile acestea se știau – dar n-aveau chip nume și prenume. Acum au. Vor păți ceva acești “infractori criminali”? Probabil că unii vor fi opriți (Bănicioiu) iar alții merg mai departe (Ponta). Auzind grozăviile, Grindeanu și Ciolacu și-au jurat unul altuia pe icoană ca nu sunt acoperiți. Și nici descoperiți. Revenind din pandemoniu la pandemie situația e atât de gravă încât Iohannis s-a dus la guvern unde a cerut “măsuri mai ferme” (carantina de noapte) și restricții mai dure – pe care unii le-au considerat tardive și insuficiente iar alții le-au declarat exagerate (închiderea piețelor acoperite). Rezultatele se vor vedea peste două săptămâni, a zis președintele căruia Orban i-a mulțumit pentru prețioasele indicații. Nemulțumit, Ciolacu a anunțat că “sub nicio formă nu vom vota un guvern PNL și nu vom participa la niciun guvern cu premierul Orban”. Ehei, unde-i vremea când PSD și PNL se băteau pe burtă în USL? În schimb dacă premier ar fi Cioloș, Ciolacu ar negocia. Au aceeași predispoziție la Ciolan: Cio-Cio Lacu-Loș. Iohannis consideră însă că “PNL e singurul partid care poate asigura o reformă autentică a sistemului sanitar”. Reformă? O frază de dânșii inventată pentru rotația cadrelor și perpetuarea năravurilor. Ca dovadă, câțiva dintre cei citați de Rizea s-au întâlnit la un restaurant unde poliția le-a spart instructajul. La ieșire, Tăriceanu a tăcut mâlc dar soția sa i-a smuls microfonul reporterului indiscret. Puteau să spună și ei mai elegant: nu răspundem în fața civililor. În paralel, Mihail Vlasov, fost șef al Casei de Comerț, amicul Monei Pivniceru (actualmente judecător CCR) a încasat 8 ani de închisoare – în timp ce guvernul Orban a executat deja un an de guvernare: ”Liberalii s-au amăgit că vor ajunge teferi până la alegeri; nu vor ajunge” – a cobit Băsescu. De ajuns, târâș – morțis, vor ajunge. Depinde cum ies din alegeri. Ce e sigur e că partidele vor ieși din alegeri așa cum au intrat: cu toate comorbiditățile știute. Pe cabina de vot ar trebui să scrie: lăsați orice speranță, voi ce intrați aici. Și puneți ștampila.