De același autor
Rafila a și ajuns acolo văzând de Paști „lumina nașterii Domnului”. Așa sunt miniștrii, mai grăbiți. Unii au ajuns deja la alegeri alții se îndreaptă spre DNA. Dar să nu anticipăm. Iohannis a ajuns și el (cu doamna) în America Latină – începând cu Brazilia unde președintele Lula da Silva (după o vizită în China și o întâlnire cu Lavrov) a cerut SUA și UE să nu mai susțină războiul (de apărare) al Ucrainei. Ce-o fi crezut Iohannis că poate discuta cu Lula? De altfel, Lula tv i-a tăiat discursul când s-a referit la agresiunea Rusiei. Ce afront! Și astfel am rămas singuri acasă – că și Ciucă și Ciolacu sunt cam duși. Noroc că avem destui iluminați (Surugiu, Coarnă, Tatoiu, Șoșoacă, Becali) care știu tot ce ne așteaptă. Șoșoacă știe că „România va fi împărțită în 5” iar „Polonia negociază preluarea Ucrainei”. A aflat ea asta direct de la ambasada Rusiei. Becali e convins și el că „într-un an se face unirea cu Moldova” și fiindcă „planul era cu Dan Diaconescu președinte și Simion premier i-au înscenat lui DD sexul cu minorele”. Altfel te pomenești că ieșea președinte! Spre spaima minorelor. Asta e Realitatea! Pe ecranele sale un invitat acuza că i s-a închis contul FB fiindcă a criticat puterea – în timp ce pe vremea lui Ceaușescu, când a criticat regimul securiștii i-au făcut cu ochiul, i-au dat una după ceafă și l-au trimis acasă. Ce băieți buni! De asta sunt și acum la putere! Între timp Putin și-ar fi trimis o sosie în Ucraina să încurajeze Armata Roșie. Poate își trimite și o sosie în UE – ca să fie arestată și condamnată în locul său. E în stare să-i păcălească iar. În paralel s-a întețit războiul grâului: mai multe state europene au suspendat importul de cereale ucrainene pentru a-și proteja fermierii. Acuzat că a ignorat interesele fermierilor români, Daea a scăpat de moțiunea de la Cameră apărându-se cu picioarele: „Am vizitat 22 de județe în 3 zile”. Da, și? Daea s-a dus chiar și la minister cu noaptea în cap – și așa a rămas. Rezultatul e că vom sigila transporturile ucrainene – ceea ce nu-i ajută cu nimic pe fermieri. Simțindu-se vulnerabil, Daea a apelat la colegii de guvern: „Fraților, nu mă lăsați singur cu toate puștile pe mine”. Interpretare ca-n filme: nu trage tov general, sunt eu, Petrică. Și m-au prins ăștia cu ocaua mică. Aflat și el în pericol de evacuare Budăi ne-a avertizat: „Românii sunt condamnați la sărăcie până în 2070”. Până atunci mulți pensionari vor fi scăpați definitiv de sărăcie și de viață. Alina Gorghiu ar veni la externe întrucât e mereu pe dinafară iar Rareș Bogdan ar lua transporturile dar „nu ca să ascute creioane” ci ca să vopsească vagoane. PSD nu renunță însă nici la transporturi nici la finanțe unde Câciu a umflat bugetul cu 20 mld. lei: „Au trecut venituri ce nu vor fi colectate niciodată” a declarat șeful ASF precizând că acum „nu poți să dai cu biciul în dreapta și în stânga”. Deși nu poți să faci din gaură bici, Ciucă a pus biciul pe marii contribuabili cerându-le să achite urgent datoriile. Iohannis a negat însă problema: „Nu există nicio gaură”. Fiind primul jucător de golf al țării s-a trezit că are crosă dar n-are unde să trimită mingea. Cum zicea Țiriac? În urma hoțului rămâne ceva în urma prostului nu rămâne nimic. Ei, dar când hoțul și prostul se unesc cu șmecherul în urma lor ce rămâne? Păi, rămân urmașii lor. Tot hoți, proști și șmecheri. Trăiască România! //

Comentarii 3
Emil din Dublin - 04-25-2023
Exceptional! Va Multumesc distinsa Doamna Tia Serbanescu!
Răspundedaedalus - 04-25-2023
"Daea s-a dus chiar și la minister cu noaptea în cap – și așa a rămas." "Seful" ES Dl. Ministru al grânelor cormoranice ne spune însa: „…aseară am discutat care sunt posibilitățile prin care putem să rezolvăm aceste măsuri. S-a discutat inclusiv de o propunere ce trebuie transpusă într-o măsură ce se va concretiza în decizie după ce avem toate documentele pe masă.” Avem deci posibilități prin care se pot rezolva masuri, iar o propunere trebuie transpusă într-o măsură care, presupun, va fi rezolvata si oricum se va concretiza în decizie!!! Sa dai si sa fugi ! Si multi vor "fugi". Mai ales ca "ce se vede colo-n zare / vine parc-ar fi calare ! "
RăspundeIon - 04-25-2023
Pelerinajul calaului Iohannis in paradisul nazistilor a inceput cu Brazilia lui ,Josef Mengele, continuat in Chile si finalizat in Argentina. Despre bombele cu ceas din imobilele romanesti construite cu avize/autorizatii ISC/ISU si expertize MLPAT, falsificate si musamalizate de suveicile lui Racovita si pompierii generalului Iamandi n-a specificat nimic in memorandumul de interventii rapide in acte teroriste de distrugere semnat cu presedintele statului Chile.
Răspunde