De același autor
După mai multe întâlniri eșuate, Ciolacu și Ciucă au ajuns la concluzia că nu există o zi bună (pentru amândoi) la alegerile prezidențiale. Cuprins de frenezia fotbalistică a momentului, Ciolacu consideră că mingea e la PNL care nu respectă regulamentul stabilit în martie, respectiv 15 și 29 septembrie. Să fi încercat pe 31 septembrie. Sau pe 32 octombrie. Tot căutând o zi bună pentru Ciucă, liberalii au ajuns în iarnă. Enervat, Ciolacu a denunțat ,,țopăiala pe calendar” a liberalilor anunțând consultări cu toți liderii partidelor ,,pentru a stabili împreună data alegerilor”. Așadar, o țopăială extinsă. Dar ce altceva fac țoapele? Dau țepe. Ciolacu susține că generalul Ciucă și-a pierdut onoarea pe panourile publicitare încălcându-și cuvântul și semnătura. Generalul, care nici n-a simțit că le-a pierdut (le avea în alt veston) e replicat că ,,PNL respectă termenele legale și nu agenda personală a PSD” – întrucât mulți liberali se tem că și-au piedut și ei onoarea și identitatea lângă PSD. Ehei, după ce s-au mozolit încă de pe vremea lui Quintus și apoi pe timpul lui Crin (complet ofilit după acest experiment) singura identitate a PNL e cea de complice bătrân și cătrăncănit al PSD. Privind ca mâța la calendar ambele partide și-au aruncat lături peste gard. Grindeanu l-a numit pe Ciucă ,,un poznaș în slujba țării” iar PNL l-a declarat pe Ciolacu ,,primul covrigar al țării” - deși Ciolacu e cunoscut în politica românească nu numai pentru covrigi ci și pentru vânătorile cu Haissam. Melodia preferată: pușca și cureaua lată, ce covrigi făceam odată, iar azi când sunt premier, vezi în orișice cartier și pe orișicare stradă câinii cu covrigi în coadă. Și toată lumea e sătulă. Până în gât. Ciucă și Ciolacu își căutaseră (pe surse) și alte variante matrimoniale punând ochii pe Geoană – care însă și-a proclamat independența. Presa a descoperit însă că-n spatele lui Geoană se află diverși generali și mai mulți miliardari dornici de impunitate. S. O. Vântu care i-a fost fatal în 2009, a și anunțat că ,,Geoană va câștiga din primul tur”. Ei, nu se știe ce se alege de toate planurile. Câte oare le vor sparge vânturile, valurile? Proaspăt aleasă șefa a USR, Elena Lasconi candidează și la președinție iar Ciucă i-a cerut o întâlnire sperând într-o alianță mai avantajoasă. Într-adevăr Lasconi își dorește o ,,țară guvernată de dreapta” și nu ,,o țară roșie” cum a ajuns România din cauza ,,hoților” din ,,partidul-stat PSD” (oho! Un discurs mai radical decât și-ar permite Ciucă vreodată) dar l-a invitat ea pe general să susțină ,,proiectul prezidențial al USR” unde își dorește să unească și să conducă ,,toată dreapta românească”. Deh, Elenele vor mereu trofeul. Numai că primărița din Câmpulung uită că drumul spre Cotroceni e și mai lung și plin de capcane: uite, Simion (AUR) promite case ieftine cu credite fără dobânzi. I-auzi! Ce bancă dă asemenea credite? De fapt, nu e vorba de nicio bancă. E un banc. Și Ana Birchall candidează (independentă) la Cotroceni riscând să se intersecteze cu Geoană, ceea ce i-ar putea trezi amintiri neplăcute. Adevărul e că ,,independenții” sunt (adesea) acoperiți ai sistemului care joacă la toate capetele și care, văzând că partidele sunt epuizate, își forțează norocul și în piața Endependenți. Degradarea politică e însă globală: valorile universale sunt înlocuite cu valori minoritare sau minore iar IA și rețelele de socializare tind să înlocuiască realitatea cu ficțiuni controlabile. Tabloul e atât de deprimant încât un robot (ultraperfomant) s-a sinucis aruncându-se pe scări. Văzuse confruntarea Biden-Trump.