Valetul de pică

Pică sau nu pică, aceasta-i întrebarea.

Tia Serbanescu 04.10.2021

De același autor

E vorba de guvernul Cîțu care chiar înaintea moțiunii de cenzură de marți (depusă și citită în regim de urgență de PSD) a stârnit un val de proteste masive după ce într-un spital din Constanța, în incendiul izbucnit (de la o priză!) au murit 7 pacienți la ATI. Până și Iohannis a recunoscut că “statul român a eșuat în misiunea sa fundamentala de a-și proteja cetățenii”. Adevărat. Drept care președintele a plecat în alt stat (Germania) unde a primit premiul Carol cel Mare. Cum spunea Caragiale? “Ka rol fu mare mititelul”. Acasă statul a tăcut câteva ore după care Cîțu a anunțat anchete peste anchete alungând orice vină de la sine. A fost demisă șefa spitalului care, instalată de Mazăre în 2009, funcționa fără aviz de incendiu: ”a fost un necaz”. Ce faceți caz de necaz? Și iar s-au promis măsuri pentru ca asemenea cazuri să nu se mai repete – numai că ele se pot repeta oricând din moment ce managerii spitalelor sunt numiți politic iar prize defecte sunt peste tot. Așa că mulți cred că și guvernul e defect și va pica marți întrucât PSD, USR, AUR au anunțat că vor vota moțiunea. Suspectând diverse blaturi George Simion vrea “să se voteze cu bilele la vedere”. Cam indecent. Cîțu speră că Dacian Cioloș proaspăt ales președinte USR să bată palma cu el dar acesta, fost membru MISA și mare mizantrop a refuzat:”fără Cîțu”. Și nici nu știi ce e mai rău: să scape guvernul Cîțu sau să urmeze vânzoleli politice, guvern interimar și aiureli cu guvern de tehnocrați și anticipate cum pretind PSD și AUR. De acum nu mai există răul cel mai mic. Toate relele s-au făcut mari. Iohannis ar putea numi însă alt premier liberal care să coasă coaliția – câtă vreme anticipatele sunt imposibile iar guvernele de tehnocrați sunt apă chioară. Și Cioloș a fost tehnocrat iar acum e stângist progresist care vizează președinția țării. Un micron care se vizează Macron. “Cioloș e omul sistemului” declarase Barna. Serios? Dar când USR-ul l-a luat în cârcă pe Cioloș primițându-l în PE și băgând PLUS în parlament, nu era omul sistemului? Dar așa-i datina la politicieni: când câștigă e stat de drept, când o pățesc e stat polițienesc. Pierzând competiția și Orban a acuzat serviciile secrete de implicare în alegerea lui Cîțu și a denunțat parteneriatul cu Iohannis:”românii mi-au arătat obrazul pentru că le-am spus să voteze Iohannis”. Dar pe cine să fi votat? Pe Ponta? Pe Dăncilă? Orban a cerut CNSAS să nu se mai ocupe de securiștii vechi (cum îi e rostul) ci de cei noi din politică, afaceri, media, justiție. Păi securiștii vechi funcționează și azi iar cei noi provin adesea din securiștii vechi (precum tatăl lui Orban). Am mai văzut filmul ăsta. Acum însă dacă tot a fost aprobat PNRR, mai lăsați expertizele și analizele și schimbați urgent toate prizele. Altfel, ne arde statul. Și-n spitale și la buzunare. Arafat a pus și el gaz pe foc eliminând testele dintre probele care permiteau (alături de vaccinare și trecerea prin boală) accesul la evenimente și restaurante fiindcă “cei testați se pot infecta”. Auzi tâmpenie! Și cum află că sunt infectați fără test? Las că și vaccinații se pot infecta și pot transmite boala. Arafat și-o fi făcut testul de inteligență? Vom testa peste tot, Cîțu a respins ideea demisiei:”de ce să demisionez?…destul au stat românii la mâna PSD”. Ei, uite că marți e și Cîțu la mâna PSD. Să vedem ce pică: guvernul sau moțiunea? Iar pe cap ne pică cerul: unde vom găsi guvernul care spune adevărul?

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22