De același autor
Premierul și-a consumat energia în anihilarea susținătorilor lui Orban scoțându-i de pe listele delegațiilor unde și-a plasat cîțitarii astfel încât congresul e trucat exact ca în epoca stalinistă. Sau ca în Rusia lui Putin. Micul Putinist a observat cam târziu că facturile la energie și gaze riscă să bage țara în întuneric și răcoare, în durere și întristare. Toate acțiunile lui Cîțu se desfășoară însă sub înaltul patronaj al președintelui României. Așa că s-au compromis amândoi: “valul 4 al pandemiei nu va fi mare” zicea Iohannis în 4 august. În septembrie, când valul a umplut iar spitalele Iohannis, total defazat, recomanda românilor să joace golf care “la orice vârstă oferă foarte multe satisfacții”. Cu condiția să ai destui bani. Iohannis se adresa românilor cărora le-a crescut salariul mediu (egal cu 2-3 partide de golf) cu 1 leu? Vorbea cu milionarii? Sau nu știa în ce țară se află? Deși la câte găuri are România e chiar un teren de golf. Românii i-au recomandat și ei președintelui să joace cinstit. Recomandare valabilă și pentru premier care joacă alba-neagra. Surprins de explozia facturilor, Cîțu a încercat să o evite:”soluția nu poate veni de la premier”. Poate de la mama Omida. Ulterior premierul a revenit:”am decis compensații, am discutat plafonarea prețurilor la gaze”. E vorba de compensații la energie, de legea consumatorului vulnerabil (doar unul?), cu compensații după venituri și de eventuala plafonare temporară a prețului la gaze. Să vedem dacă aceste măsuri dau rezultate - căci oricum n-avem ce face. Criza energetică este agravată la noi de starea sistemului energetic pe care ștabii din domeniu (băieții deștepți ca noaptea dar lacomi ca moartea) de la stat și de la privat l-au stors de orice picătură de energie, l-au căpușat și l-au falimentat câștigând averi fabuloase. Sunt numai buni să joace golf. Solicitată să explice creșterea prețurilor BNR a răspuns păsărește:”Avem trei lebede negre”. Avem lacul lebedelor. Negre. În competiția din PNL Cîțu e mult mai eficient. Moțiunea USR-AUR a fost reclamată la CCR și îngropată (CCR se pronunță după Congresul PNL) și fiindcă Anca Dragu a reclamat și ea faptul că premierul n-a prezentat în parlament noua formulă guvernamentală, coaliția e și ea mai mult moartă decât vie. Cîțu pretinde că “am lasat o poartă mare deschisă, n-am numit pe nimeni în locurile USR și dacă își retrag moțiunea putem discuta”. E adevărat că USR s-a repezit asupra aliatului său (nu e singurul concubin care-și înjunghie consoarta) dar Cîțu a dinamitat coaliția nerespectând protocolul și făcând demonstrații de forță. Nu degeaba se crede Superman deși pare Supermaniac. În poza de la BPN Cîțu s-a așezat în mijloc în cămașă înghesuindu-l pe Orban într-o parte. Mesajul: de acum eu vă sunt daddy. Marginalizat, Orban crede că cine câștigă congresul, ajunge premier. Păi e deja. Mai degrabă, cine e premier câștigă congresul. Iar premierul declară că nu se va prezenta cu guvernul la vot în parlament (conform Constituției) ci doar cu miniștrii care vor ocupa locurile USR. Asta e mai mult decât o premieră, e un precedent îngrijorător. Cîțu e deasupra Constituției:”nu voi lăsa România fără guvern”. Dar România spuse: hai mai lasă-ne! Consumator vulnerabil, Parlamentul n-are bani de lumină și intră în întuneric. Guvernul e deja în beznă. Să-i aprindem o lumânare. Să vadă pe unde merge.