De același autor
Cuvintele ”dezastru și catastrofă” se regăsesc însă și în vocabularul politic. Ciolacu consideră actuala guvernare ”dezastru” ( moțiunea de cenzură în acest sens așteaptă votul) dar ”n-ar fi o catastrofă” dacă am avea alegeri anticipate. Vorbind despre dezastre, Colacu spune prăpăstii. Cum și-o imagina că liberalii (doar dacă le ia dumnezeu mințile cu totul!) vor vota moțiunea? Dar chiar și așa e clar că Iohannis nu ar numi un premier PSD. S-a fript deja cu patru cavaleri ai apocalipsei ( Ponta, Grindeanu, Tudose, Dăncilă). Și ajunge. Ciolacu știe toate acestea dar își face și el serbarea de sfârșit de an (clasa zero). Iar pentru PSD serbarea înseamnă criză - deși liberalii nu au nevoie de contestațiile opoziției că se contestă singuri: ”Orban a înlocuit meritocrația cu slugărnicia” iar ”Cîțu e rupt de realitate”. Drept care amenință că ”vom face reforme prin OUG-uri”- o declarație riscantă explicată de Fenechiu ”în cheia competiției interne după care lucrurile vor reveni în matcă”. Dacă-și vor reveni vreodată. Și Barna ne-a asigurat că ”după ce trece acest septembrie electoral din partidele noastre” începe debirocratizarea printr-o Carte de Identitate de unde dispare domiciliul și rămân doar numele și CNP. N-ar fi mai simplu cu o carte de vizită? Un nume și un telefon. Cadou pentru infractori. Și așa poliția de-abia-i găsea. Probabil că Barna are pe cineva pentru afacerea asta- cum a avut Ponta la cardurile de sănătate și Firea pentru cardurile de transport. În timp ce specialiștii avertizează că ne paște noua tulpină Delta Plus, în politică tulpina PLUS a și făcut ravagii la rădăcina USR-ului în capitală, unde cioloșii au luat șefia în patru sectoare- umflându-se ca șarpele boa când înghite un bou. Un fost ministru cioloșist, Victor Grigorescu ( Energie), a și ajuns în justiție pentru fals în declarații în formă continuată. Și fond continuat: tatăl său a fost secretar de stat tot la energie în vremea PSD. Așadar nu contează în ce partid ești ci de ce serviciu aparți. Ca să nu se risipească energia. Tot astfel, Marian Murguleț a fost numit secretar de stat la Cercetare ( USR PLUS) dar a fost demis după o zi. S-a aflat că și Murguleț provenea din herghelia Dăncilei. Riscurile gloabalizării. Prestația USR PLUS l-a scos din sărite pe Andrei Caramitru ( fost consilier al lui Barna): ” sunteți ridicoli, penibili, zero barat, varză sunteți băi, nimic, nimic!”. Ex nihilo, nihil. Coaliția a amânat votarea lui Fabian Gyula ( fost procuror pensionat la 49 de ani cu 10.000 lei) așteptând decizia CCR în privința revocatei poporului Renate Weber. De, când sunt numiți politic, e democrație, când sunt destituiți politic, e dictatură. În loc să zică bogdaproste pentru atâția ani de huzur, răsfățații neamului protestează și se victimizează. Indecent. Vor privilegii pe vecie. Uite-l și pe eternul Isărescu îngroșând obrazul și cerând parlamentului să-l lase ( împreună cu CA al BNR) să cumuleze leafa și pensia ( ambele substanțiale) la infinit. Așa l-o fi sfătuit consiliera Dăncilă. Nu i-o fi jenă la averea, funcția și anii lui, să stea cu mâna întinsă în fața parlamentului? Face de râs serviciile. Dacă e strâmtorat, să apeleze și el la Gigi Becali. Sau să stea în Banca lui. Și să nu mai răspundă neîntrebat.