De același autor
La congresul PSD finalul a fost totuși cel prevăzut - mai ales că s-a votat într-un singur tur. Noua troică a PSD e formată din Vio, președinte (cu 2.828 de voturi din 4.000 de participanți), Fifor, secretar general, și Orlando, președinte executiv. Deși s-a răzgândit de câteva ori, candidând, renunțând și iar candidând, Orlando a obținând 2.463 de voturi, după ce le-a amintit șmecherește („din suflet“) celor prezenți că bugetul (adică „putința“) e la el. Dăncilă a precizat că „acest congres este despre reformă“. Reforma ar fi că în locul lui Daddy a rămas Mammy. Partid monoparental. Daddy, care, potrivit lui Oprișan (huiduit la congres), „a terorizat-o pe Dăncilă“, a lăsat destule odrasle nereușite (Ș. Nicolae, Codrin, Pleșoianu) care au și candidat fără succes la congres. Cel mai aplaudat dintre ei a fost Pleșoianu. Acesta l-a evocat pe Dragnea, după care a povestit colegilor din grupa mică, mai pe înțelesul lor, basmul cu „monștrii cei răi care vin și-i mănâncă pe oameni“, iar dacă aceștia tac înfricoșați vor fi cu toții păpați. El însă, noul Liviu, nu tace. Iar când îl aud chiar și monștrii se sperie și fug. Pleșoianu a povestit apoi, tot în pilde, despre proeuropenii obedienți de la noi. Concret, „când Baiazid întreabă «tu ești Mircea?»“, proeuropeanul răspunde timorat: „cum vrei tu, împărate“. Asta dacă Baiazid era Erdoğan, iar Mircea era Ponta sau Dragnea. Numai că Baiazid nu prea înseamnă Europa. Povestea le-a plăcut însă copiilor, care i-au dat 715 voturi. Ș. Nicolae, care a spus poezii, a luat doar 375. Vio în schimb a apelat la discursul ei de bază: creșteri, măriri, noul Cod administrativ. Aici, Vio a încercat să resusciteze asistența: „Vă întreb, ajută el la modernizarea României?“. Tăcere. „Nu vă aud“, a reproșat Vio, după care a supralicitat: „Mă angajez să facem o autostradă cap-coadă“. Depinde cât e distanța dintre cap și coadă. Uneori e foarte mică: „Suntem partidul care poartă în suflet tricolorul, dar și cei, cele doisprezece stele de pe steagul UE“, a declarat Dăncilă. Bingo! Secretar general a ieșit Fifor (tipul cu masca de om) care a pretins că „noi nu știm joaca murdară pe care o fac alții, nu știm să înjurăm, dar măcar să nu mai întoarcem și celălalt obraz“. Care? Lumea zice că n-au obraz. Imediat s-a văzut însă că știu să înjure: „Ieși afară nesimțitule, trădătorule!“, i-a strigat Rădulescu Mitralieră baronului Oprișan, silindu-l să renunțe la discurs. La congres a vorbit (ca invitat) și Tăriceanu, care le-a cerut celor din PSD un pact până în 2024. Adică să-l întrețină pe el până la bătrânețe și eventual să-l cazeze la Cotroceni. Pentru Cotroceni, însă, Vio a anunțat sondaje prin care toți amatorii „vor fi măsurați“. Degeaba. N-au nici o măsură. Orlando, de exemplu, a schimbat Codul fiscal de zeci de ori într-un an - timp în care PSD a rămas fără bani. Dragnea și trezorierul Drăghici (inculpat pentru fraudarea fondurilor partidului) au prăpădit milioane de euro cumpărând sondaje, știri, emisiuni, analiști. Așadar, inventar: Primăria Capitalei „e în faliment nedeclarat“ (cum recunoaște Firea), partidul a rămas fără bani, guvernul se tot împrumută și nici țara nu se simte prea bine. Fifor a anunțat însă că „PSD se întoarce în rândul oamenilor“. Astăzi, chiar de s-ar întoarce, a-nțelege nu-i mai pot. Căci dialogul s-a stricat de tot. //