Pe aceeași temă
Evenimentul este structurat în jurul conceptului de „rezoluţie culturală“, o analiză prin artă a discursului cultural contemporan. Una dintre conotaţiile principale de la care porneşte ideea acestui concept este caracterul profund cultural al experienţei postcomuniste. Definitoriu pentru acesta este raportarea la trecut şi proiecţia unui viitor democratic, ambele contribuind la patentarea unui discurs cultural ce are ca sursă principală moştenirea traumatică a unui regim politic decăzut. Expoziţia se compune din patru proiecte curatoriale, semnate de Mihnea Mircan, Magda Radu, Adrian Bojenoiu şi Mihai Pop. În paralel vor fi proiectate trei filme româneşti reprezentative pentru aceeaşi tematică, aparţinând regizorilor Corneliu Porumboiu, Cristian Mungiu şi Radu Munteanu. În cadrul evenimentului vor fi expuse şi desenele lui Dan Perjovschi, care tematizează ordinarul cotidian, răspunzând unui mediu imediat şi livrând o interpretare subiectivă.