De ce ne dezbină politica și religia? Pe marginea spectacolului Iubitul meu dușman

Doina Papp | 17.11.2026

Spectacolul Gianinei Cărbunariu ne propune o fotografie, un instantaneu cu ambiții de radiografie a societății românești actuale, analizată din perspectiva celei mai intime structuri a ei – familia.

Pe aceeași temă

Întâmplarea a făcut să văd spectacolul Iubitul meu dușman de Gianina Cărbunariu (text și regie), de la Teatrul Național din Craiova, când tocmai mă luptam cu lectura cărții Mintea Moralistă (Humanitas 2016, 2025) scrisă de sociologul și antropologul Jonathan Haidt, profesor la New York University, care are ca subtitlu întrebarea pusă și în fruntea acestui comentariu. Așadar, de ce ne dezbină politica și religia se întreabă cercetătorul american, după o investigație amplă în medii și țări diferite, în vederea analizei drumului de la om la societate a judecății morale. Iar prima concluzie, simplificând lucrurile, e că „nu există un fundal omogen al lumii în care trăim. Suntem multipli de la început”, cum apăsat formulează J. Haidt, de unde și invitația adresată politicienilor și tuturor actorilor din societate de a ține cont de acest adevăr primordial în abordarea psihologiei maselor.

Pe scurt, asta înseamnă să privești în adâncuri comportamentul oamenilor înainte de a-i taxa propagandistic, înainte de a-i judeca și a le face legi în toate domeniile de care depinde viața fiecăruia. Aparent, nimic nou sub soare, doar că experimentele cercetătorului pun în evidență mecanismele raționamentului etic într-o abordare de jos în sus, pe care politologia modernă pare că o ignoră când emite teorii și sloganuri aplicabile de sus în jos. Metafora lansată de Haidt despre elefant și călăreț, primul simbolizând zona instinctelor, a intuiției primare necesare supraviețuirii, cel de al doilea termen, judecata și legea morală, dă prioritate primului nivel în relația omului cu ceilalți. Lucru pe care l-a înțeles cel mai bine când a studiat comportamentul indienilor la ei acasă, deslușind, de pildă, de unde vine obsesia pentru curățenie, fizică și spirituală (descălțatul la intrare, spălatul pe mâini), într-un loc în care gunoaiele zac pe străzi și animalele umblă nestingherite în spațiul public, unele fiind considerate sacre. Sau când i-a împărțit pe occidentali în cei crescuți în etica autonomiei și cei dependenți de comunități, fie ele familiale, statale sau religioase, care le controlează viața după coduri etice. Aceștia din urmă vor fi întotdeauna adepții ideilor care vin dinspre grupul lor și nu se vor întreba și mie ce-mi iese, precum cei din prima categorie, ci, mai degrabă, ce-i iese grupului din care fac parte, familiei etc. De aici și concluzia cercetătorului, conform căreia: oamenilor le pasă mai degrabă de grupurile lor rasiale, regionale, religioase sau politice... opiniile politice funcționând ca niște insigne de apartenență socială.   

 

Nu poți să nu te gândești la tot acel fond aperceptiv necesar înțelegerii atitudinilor oamenilor privind spectacolul Gianinei Cărbunariu care ne propune o fotografie, un instantaneu cu ambiții de radiografie a societății românești actuale, analizată din perspectiva celei mai intime structuri a ei – familia. O familie compozită care nu se bazează aici doar pe tradiție, înrudire de sânge și rang social, ci mai degrabă pe conjuncturi, mezalianțe, asocieri întâmplătoare sau doar interesate. Singurul lor numitor comun e istoria revoluționară parcursă recent, evenimentele dintr-un trecut încă fierbinte, copios evocat în spectacol într-un plan – fundal referențial. 

Adunați cu prilejul unui eveniment familial, cei prezenți își trădează rapid identitatea, definindu-se prin replici banalizate , care vizează opinii și atitudini ale unor segmente sociale și lideri din mediul românesc de azi. Și avem aici de toate: doctori care apără dogmatic argumentul științific, exemplare rudimentare mecanizate, aspiranți la parvenire, artiști implicați indirect în dispute politice, mafioți din care se recrutează manipulatorii și influencerii, adepți ai practicilor spiritualiste. Abilă, pentru a nu-și ostiliza în plus o parte a societății, autoarea ocolește mediul religios, lăsând trimiterile către acesta pe seama celor care-l invocă în apărare, precum cuplul format dintr-o badantă și un șofer de tir aparținând diasporei.
În acest spațiu pestriț al așteptării (procedeu sigur în dramaturgie) domină trăncăneala, condimentată cu replici de tabloid la care publicul reacționează fericit, dovedind aceeași superficialitate ca și aceia din fața lor. Îți vine să zici precum Gogol:
râdeți, că de voi râdeți! De fapt ce se vede e precaritatea unei societăți aflate în bătaia vântului, o lume care și-a pierdut rădăcinile, pe care fractura istorică a aruncat-o în deriva de care profită cei care se pricep la manipulare. Compromisul, soluția conjuncturală, morala de profitor insuflată de idolii de ocazie, prezente în conversație, își află explicația, cel puțin teoretic, în planul al doilea al spectacolului, cu trimiteri istorice în avalanșă, unele, cunoscute, altele, insuficient explicate.

Piesa Gianinei Cărbunariu pleacă de la un caz cu rădăcini în realitate. Acela al unui jurnalist de investigație pornit pe urmele unei știri despre un legionar transfug, impostor care agită spațiul public. Pentru demascarea acestuia, ancheta aduce în dezbatere evenimente din trecutul tranziției românești, ale cărei adevăruri încă sunt neelucidate. Pentru ca trimiterile istorice de referință să aibă sens, ar trebui însă ca aceia care privesc să poată face rapid conexiunile în cunoștință de cauză. Puțin probabil. Așa încât episoade și personaje din trecutul evocat rămân la nivel de citate, rememorări care se perindă spectaculos pe ecranele plantate în scenă. Biografiile celor de față nu interferează suficient de convingător cu istoria, fiindcă spectatorilor le lipsesc uneori elementele de legătură, cum este cazul tabloului ciuruit la revoluție, împreună cu altele (vreo patru sute), cu ocazia asaltului armat asupra Muzeului Național de Artă din incinta Palatului Regal, într-unul dintre cele mai fierbinți ceasuri ale Revoluției din 1989. Chipul din acest tablou, al lui Ștefan Luchian, intitulat Safta florăreasa, domină în final scena și mulți dintre cei prezenți s-au gândit probabil să o asemene cu femeia mândră care privește peste umăr din România revoluționară a lui Rosenthal. Cei care n-au identificat nici tabloul, nici aluzia au pierdut probabil din vedere și pretextul afișării lui, respectiv povestea restaurării, la care a luat parte și unul dintre personajele din piesă, pictorul care e și frate cu jurnalistul de la care pornește totul.

Tonul detectivistic pe care îl capătă spectacolul e enunțat, de fapt, de la început, când actorii descind în scenă, într-o semiobscuritate misterioasă, etalând simbolic lodene și borseline asociate gangsterilor și mafioților care activează în straturile obscure ale societății. Între această imagine și chipul femeii din tabloul restaurat sunt înghesuite atât de multe însă, încât puzzle-ul își găsește cu greu coerența.

Rămâne, așadar, pe seama spectatorului căutarea unor răspunsuri la întrebarea de ce ajung oamenii să intre în conflict chiar și în familie (cuplul tânăr al cărui botez urma să aibă loc părăsește scena) și deslușirea legăturii între comportamentul lor și interpretarea adesea tendențioasă a istoriei în spațiul public, care a semănat confuzie între generații, profesii, individualități. Poate era necesară o abordare mai analitică, poate mai mult conflict la vedere ar fi justificat izbucnirea rupturii din familia chestionată de autoare din punctul de vedere al motivațiilor comportamentale. 

Cum Gianina Cărbunariu n-a vrut să producă însă o dramă, ci mai degrabă o piesă despre consecințele tragicomice ale fenomenului, spectacolul câștigă din primul moment adeziunea publicului la nivelul comicului involuntar al personajelor care descriu o faună colorată, confuz și adesea periculos poziționată, în fond, lumea noastră de astăzi. Între călăreț și elefant, ca să reluăm metafora lui Haidt, pare că s-a rupt firul, așa încât pornirile primare, vitale, de la primul nivel al comunicării, nu-și mai găsesc locul în judecata morală, supranumită mintea moralistă – la un alt nivel al educației față de care societatea actuală rămâne datoare.

Galeria de personaje din spectacol compensează prin adevăr și expresivitate neînțelegerile posibile, și am numit aici o echipă talentată și dinamică, formată din actorii: Iulia Colan, George Albert Costea, Romanița Ionescu, Iulia Lazăr, Cătălin-Mihai Miculeasa, Mircea Mogoșeanu, Roxana Mutu, Raluca Păun, Cosmin Rădescu și Vlad Udrescu, ale cărui tumbe atletice dau un plus de suprarealism personajului său. Spectacolul e susținut strălucit de întreaga echipă de tehnicieni – lumini, muzică, decor și creație video, pe care autoarea-regizoare le orchestrează cu talent și măiestrie.

În spectacolul prezentat la Bucu­rești în cadrul FNT 36, Gianina Cărbunariu a urcat pe scenă la final cu un banner inscripționat cu mesajul: Nu trageți în cultură și educație! Sacrificata Safta florăreasa, împușcată la revoluție, își cere, cu alte cuvinte, dreptul la justiție.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22