Compendiu despre lumea postadevăr

„Fake news au devenit motorul unei noi realităţi, expresia unei noi epoci – cea a postadevărului. Campaniile de fake news sunt gândite pentru a semăna neîncredere şi confuzie, pentru a adânci faliile socio-culturale folosind tensiunile etnice, rasiale şi religioase. Studiile ştiinţifice demonstrează că expunerea la fake news, dezinformare sau teorii ale conspiraţiei duce la alterarea percepţiei şi luarea unor decizii în consecinţă. Dieta informaţională zilnică este din ce în ce mai dificilă – ce e adevărat şi ce e fals în jur? Cine e arbitrul adevărului? Fiecare poate crede ce vrea, îşi poate construi realitatea pe care o doreşte, din informaţiile pe care le selectează. Suntem alimentaţi cu fake news care ne sunt livrate de motoare informaţionale uriaşe. Reţelele sociale au devenit reţele ale radicalizării sociale, iar știrile fake se răspândesc asemenea unei bacterii sau unui virus, infestând corpul social sănătos“ – de acord, formula, care îi aparține lui Marian Voicu, e lungă, dar ea merită să fie reținută pentru că marchează unul dintre predicatele tari ale celui mai recent volum care poartă semnătura jurnalistului, dar și istoricului care a răscolit, cu doi ani în urmă, complicațiile dosarului despre tezaurul României de la Moscova și care vine, iată, cu o nouă lucrare în care explică mecanismele – ce conțin fake news, manipulare, populism - după care funcționează ceea ce am putea numi „lumea postadevăr“. Cartea se numește Matrioșka mincinoșilor și, la fel ca și volumul despre tezaurul românesc al aceluiași autor, e publicată în seria de Istorie de la Editura Humanitas.

Să spunem mai întâi că, pentru piața noastră editorială de limbă română, până la această carte, în chestiunea discutată aici, nu aveam ceva de dimensiunile și de anvergura acestui demers. Nu aveam, altfel spus, despre instalația răului care se construiește cu fake news, cu propagandă, cu pulsiuni și practici populiste un document sistematic, adus la zi; existau reacții punctuale, poziționări publicistice raționale și de bun-simț, eseuri scurte și binevenite despre ce vine, sub formă de toxine new media și social media, de la Est, dar nu un volum masiv, care să discute, în amănunt, o problemă, iată, deja de o gravitate extremă. Acum, odată cu Matrioșka mincinoșilor, îl avem și, ca apreciere imediată vis-à-vis de această carte, mă grăbesc să consemnez că, deși, în raport cu tematica pe care o atinge, nu este o carte suficientă, ea este una urgent necesară; „virușii care au infestat un corp sănătos“ despre care aduce vorba inclusiv Marian Voicu sunt de mult în lume, au produs deja efecte teribile, iar „tratamentele“ despre care se discută în raport cu aceștia sunt, mă tem, semnificativ rămase în urmă.

Foarte pe scurt: lucrarea lui Marian Voicu are o (mică, densă și foarte utilă; uneori nici măcar explicită, ci subtilă) parte teoretică și (din unghiuri diferite, acoperind o plajă amplă, cu mai multe și relevante exemple) una practică. În privința sensului și direcției pe care le pune în joc aranjamentul textual pentru care optează autorul, aparatul bibliografic plasat (desigur) la finalul cărții ne oferă, sub forma unor semnale puternice, cam totul: marea majoritate a titlurilor de acolo sunt bibliografie occidentală, 98% în limba engleză; avem, prin urmare, o „privire auctorială“ orientată de la Vest. Ceea ce, pentru substanța și miza acestei cărți, se traduce prin aceea că poziția din care privește Marian Voicu către acest amplu fenomen de refondare – din premise false, cu efecte concrete și teribile – a realității este una a cuiva care asumă corpul de valori vestice - democrație liberală, stat de drept, capitalism autentic.

Simplificată, ideea imediat anterioară poate fi formulată, cu aplicație directă la cartea lui Marian Voicu, și în felul următor: avem de-a face cu lectura vestică făcută unui Est care e îndelung exersat – fake news nefiind decât o expresie adusă la zi – în „vechi practici sovietice instituționalizate în cadrul armatei și poliției secrete, devenind apoi temelia statului sovietic însuși“. Estul citit de la Vest, așadar! Ceea ce, încă o dată, e riguros adevărat, fiindcă, în cuvintele autorului, tema cărții impune „documentarea dezinformării, a propagandei și a știrilor fake generate și propagate de Kremlin în Estul Europei și în Occident și care vizează evenimente majore cum sunt alegerile, dar și operațiunea care are ca scop destabilizarea societății occidentale, exploatarea faliilor sociale existente, pentru a crea confuzie, nemulțumire, schimbări sociale“. „Est“ și „Vest“, desigur, nu vor fi luați, în mod fundamental și exclusiv, ca doi termeni geografici – sensul lor include, neapărat, și dimensiunea axiologică și, deci, istoricul (politic, ideologic) cu care sunt învestiți. Pentru că, altfel, teritoriile geografice care sunt survolate în această carte sunt dintre cele mai diverse: (multă) Rusia și ceva URSS, Ucraina, dar și România, Uniunea Europeană și Marea Britanie, Franța, SUA, Germania, dar și Republica Moldova – în toate aceste zone, „virușii“ mai sus invocați infestând adânc corpul sănătos și lăsând în urmă fapte teribile.

În legătură cu sugestia pe care o provoacă ideea de „viruși“, este de făcut observația, în legătură directă cu această carte, că, dincolo de tipurile, să le spunem clasice, de lectură pe care le comportă acest studiu (e un demers superior publicistic, e o carte de istorie recentă, e o carte densă de politologie, e un document extrem de util pentru științele sociale), Matrioșka mincinoșilor (titlu foarte inspirat și puternic!) este și un demers cu sens medical și pedagogic. Voi insista puțin asupra acestor două dimensiuni, pentru că ele sunt, în opinia mea, foarte importante.

Cartea lui Marian Voicu e despre mai multe feluri de boli care pervertesc lumea actuală. „Instalațiile răului“ – care fac uz de un aparat tehnologic de o subtilitate și de o eficiență fără precedent în istoria omenirii – îmbolnăvesc și topesc cu o viteză formidabilă raționalitatea și ordinea pe care le știm (și pe care, de fapt, uneori, nu am apucat să le învățăm suficient de bine încât să fie greu să le uităm) de la „cel mai rău sistem politic, exceptându-le pe toate celelalte“. De la democrația liberală, ca să nu fie vreo confuzie! În acest sens, Matrioșka... este cartea unui diagnostic complex și necesar. Dar e și mult mai mult decât atât. Să ne amintim – chiar dacă nu este chiar confortabil să facem aceasta – că, în urmă cu câțiva ani, deloc mulți, cei care vorbeau, în România cel puțin, de pe pozițiile – lucide și îngrijorate – de pe care o face acum Marian Voicu erau foarte puțini. Nu înseamnă că, atunci, cei care deschideau asemenea subiecte nu aveau dreptate – dimpotrivă, aveau prea devreme dreptate și aceasta uneori e de neiertat în societatea românească și chiar în lumea, subțire așa-zicând, intelectuală de la noi. Aveau, așadar, prea devreme dreptate și erau cu mult mai puțini. Tematica volumului scris de Marian Voicu are azi ceea ce putem numi „centralitate“; nu mai e ceva (perceput ca fiind) bizar, nu mai e ceva exotic, nu mai e „ceva care nu ne privește“. Ea e aici, ne privește direct și ne atacă direct – știm că problemele există și că sunt în fața noastră, ca provocări imediate. Știm ce avem de pe urmele lor. Dar nici aceasta nu este suficient. Urmează să învățăm – și iarăși iau în calcul numere mari, nu excepțiile – de ce avem aceste probleme. În acest sens, Matrioșka... este un excelent manual de pedagogie – el ne spune despre mai multe maladii ale lumii contemporane și ne mai spune și de ce există acestea, care sunt mecanismele care le pun în mișcare.

Există, în ultima parte a cărții, și o discuție despre ce este de făcut față cu o asemenea lume care avansează îngrijorător de repede în mințile oamenilor. Invitația de a lua parte la această discuție vitală pentru viitorul nostru este deschisă.