Pe aceeași temă
Duminică, 29 noiembrie, de la ora 19.00, Opera Naţională Bucureşti prezintă, în cadrul programului de evenimente speciale, două lucrări reprezentative pentru romantismul muzical: concertul pentru violoncel şi orchestră în Si minor op. 104, B.191 de Antonin Dvořák şi celebra simfonie op. 14, intitulată „Simfonia fantastică”, de Hector Berlioz. Concertul se bucură de participarea a doi invitaţi speciali, dirijorul Radu Popa de la Filarmonica „Banatul” din Timişoara şi tânărul violoncelist Ştefan Cazacu.
Cele două lucrări muzicale reunite sub titlul „Fantastica” fac parte dintre numeroasele capodopere compuse în perioada romantică a istoriei muzicii. Concertul pentru violoncel op. 104 a fost compus de Antonin Dvořák (1841-1904) în timpul şederii sale în America şi a fost dedicat violoncelistului Hanus Wihan. Muzica este extrem de inventivă, plină de emoţii puternice, mişcarea finală fiind scrisă după moartea soţiei compozitorului. „Simfonia fantastică” este bazată pe o poveste literară, fiind cea dintâi simfonie compusă de Hector Berlioz (1803-1869), la vârsta de 27 de ani. Este o lucrare revoluţionară pentru vremea sa, fiind prima simfonie care foloseşte leitmotivul muzical, numită chiar „operă fără cuvinte”.
La pupitrul Orchestrei Operei Naţionale București se va afla Radu Popa, dirijor al Filarmonicii „Banatul” din Timişoara şi invitat permanent al Filarmonicilor „George Enescu” din Bucureşti, „Transilvania” din Cluj-Napoca şi al altor orchestre importante din ţară. Ca dirijor al orchestrei de cameră „Camerata Janacek”, Radu Popa a coordonat producţia „Flautul fermecat” de W.A. Mozart de la Šumperk (Cehia) în anul 2002, iar în perioada 2002-2003 a fost asistent al cursurilor de dirijat-orchestră susţinute de Otakar Thrlik la Opava (Cehia). Colaborează frecvent cu orchestre din Cehia, dar şi cu artişti români de excepţie precum Alexandru Tomescu şi Horia Mihail. Este de asemenea compozitor şi pianist, ca instrumentist fiind laureat cu numeroase premii. Cu prilejul acestui concert, se află la prima colaborare cu Opera Naţională București.