Pe aceeași temă
I
„Volumul face parte dintr-o serie de cărți care le prezintă adolescenților și tinerilor de azi, într-o manieră riguroasă, dar accesibilă subiecte esențiale pentru înțelegerea lumii în care trăiesc”, se menționează în indicația editurii (Editura Art) despre contextul editorial al unui excelent eseu publicat de curând de Cătălin Pavel. Titlul cărții: Elefantul lui Carol cel Mare.
Un anti-manual de istorie. Aș risca din start și aș numi acest volum așa cum cred că este, în mod fundamental: o carte de iubire. E o carte despre iubirea de istorie. Autorul – despre carte: „Un anti-manual nu trebuie învățat. Dacă e citit, ajunge. E o carte imperfectă, cu care să te ciondănești. O carte personală. Cu dubii. Cu interpretări, nu cu descrieri. Căreia i se permite să glumească. Și cum tot ce este împotriva a ceva există numai împreună cu acel ceva, anti-manualul este cel mai folositor abia împreună cu manualul. Suntem ființe temporale și totuși de relația noastră cu timpul nu se ocupă nimeni cum ar trebui. Civilizația noastră, menită să rezolve toate problemele, pare doar să agraveze această problemă specifică. Ei bine, de relația noastră cu timpul se ocupă tocmai istoria. Subiectul acestei cărți nu este o perioadă istorică anume, ci însăși disciplina numită istorie. Este o carte despre rotițele dințate din gândirea unui istoric – cum își reprezintă el istoria și ce i se poate părea interesant din toată harababura trecutului. Am renunțat la discursul didactic – pe care îl păstrez pentru mesele în familie – și am scris un fel de dialoguri amicale despre istorie”.
Reiau ideea din start: o carte de iubire de istorie. În contextul actual – în care istoria este predată nesatisfăcător la școală –, o asemenea carte e de citit și de dat mai departe. Pentru că, minimal, aceasta poate să deschidă pofta de a învăța cu adevărat istorie. Or, știm de demult, historia magistra vitae!
Încă un detaliu: colecția de față a celor de la Editura Art (colecție coordonată de Liviu Papadima și Roxana Jeler) a debutat cu un volum, al Alinei Pavelescu, despre Revoluția din Decembrie 1989. De căutat neapărat și acela – și, desigur, de citit cu mare folos!
II
Mai întâi, un profil de autor: Marzio Barbagli (n. 1938) este sociolog, profesor emerit al Universită?ii din Bologna, membru al Academiei Europene de Sociologie și autor a numeroase eseuri și volume. A fost, de asemenea, membru al Centrului de studii superioare din cadrul Universității Berkeley și al Centrului de studii europene din cadrul Universității Harvard. A publicat lucrări notabile; între acestea: Sotto lo stesso tetto. Mutamenti della famiglia in Italia dal XV al XX secolo (1984), Immigrazione e reati in Italia (2002), Alla fine della vita. Morire in Italia e in altri paesi occidentali (2018), Comprare piacere. Sessualità e amore venale dal Medioevo a oggi. La Editura Corint, reputatul istoric și sociolog a publicat, de curând, o masivă și, cu adevărat, fascinantă lucrare intitulată Istoria eunucilor. „În studiul său privind grupul social creat prin castrarea bărbaților, subiect prea puțin explorat și considerat multă vreme tabu de istorici și sociologi, Marzio Barbagli se întoarce cu 3 000 de ani în urmă și parcurge trei continente – Europa, Asia și Africa –, pentru a spune povestea eunucilor. El dezvăluie formele (parțiale sau complete) de evirație, normele menite să reglementeze această practică, rolul jucat de acești bărbați în diverse sectoare ale societății și economiei, viața de familie și poveștile lor de iubire”, ne spun editorii de limbă română ai acestei cărți. Iată și câteva dintre întrebările cărora li se oferă răspunsuri elaborate în volumul de față:
Cum este posibil ca, în ciuda disprețului provocat de mutilarea lor, eunucii să ocupe poziții privilegiate, să se bucure de încrederea regilor și a împăraților, să devină puternici și bogați sau aplaudați, flatați și foarte iubiți?
Care a fost relația dintre castrare și alte forme de violență individuală și colectivă?
Cum au reacționat medicii, teologii, legiuitorii diferitelor civilizații la această provocare?
Și, din prefață, o notă a Corinei Anton: „Șochează, în acest carusel al violenței mai mult sau mai puțin legitime din punct de vedere social, dimensiunea umană pe care Barbagli o investighează și o aduce aproape, istoriile personale ale bărbaților care, forțați sau supunându-se de bunăvoie unei mutilări ireversibile, își schimbă destinul”.
III
Rolf Dobelli s-a născut în 1966 la Lucerna, Elveția. Este scriitor, romancier și om de afaceri. A obținut un MBA și un doctorat în filozofia economiei la Universitatea St. Gallen. A lucrat în grupul de firme Swiss Air, a fondat cea mai mare editură de literatură economică comparată și este fondator și curator al World.Minds – o comunitate de personalități de prim rang din domeniul științelor economice. A locuit la Hong Kong, în Australia, Marea Britanie și SUA, iar în prezent s-a stabilit la Berna. A scris și publicat o serie de cărți de mare succes și, cum se spune astăzi tot mai des, de mare impact – patru dintre ele sunt traduse și în limba română. Toate cele patru au ca numitor comun ideea de „artă”. Primele trei: „Arta de a gândi limpede”, „Arta de a trăi fără știri”, „Arta de a trăi bine”. Cea de-a patra: „Arta de a evita 52 de greșeli idioate”. Toate aceste cărți au fost publicate la noi de excelenta și eleganta editură Baroque Books and Arts. „«Toate familiile fericite se aseamănă între ele, fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei.» Așa începe Lev Tolstoi monumentalul său roman Anna Karenina. Adică, fericirea lipsită de umbre plictisește cititorul. Fericirea este insipidă și unidimensională. Fericirea este netedă ca teflonul. Nefericirea, în schimb, dezvăluie mult mai multe despre lume. Nefericirea are o arhitectură a ei. Și ne învață ceva. De aceea colecționez povești despre nereușite în viață“, scrie Rolf Dobelli.
Și tot el fixează maniera după care e construit volumul de arta de a evita 52 de greșeli idioate: „Cărțile mele mai vechi sunt gândite după calapodul discursurilor tradiționale de absolvire. Cuprind sfaturi pentru gândirea limpede și fapta înțeleaptă în vederea unei vieți mai bune. Dar acum, în volumul de față, întorc totul pe dos. Vă înfățișez o colecție de moduri de comportament și modele de gândire care trebuie în mod ideal evitate – o listă de not to do-uri sau, altfel spus, un fel de enciclopedie a micului idiot, a lucrurilor pe care nu trebuie să le faceți. Odată cunoscute aceste rețete ale eșecului, ele pot fi evitate”.
IV
Autorul acestei cărți e un personaj fabulos. Iată, pe scurt: alpinist celebru, ghid montan, jurnalist şi fotograf. S‑a dedicat alpinismului extrem şi de la vârsta de 19 ani a escaladat o succesiune de munţi dificili, fiind considerat de mulţi cel mai important alpinist italian al vremii. În 1954 a contribuit la succesul echipei ţării sale la escaladarea în premieră a vârfului K2, cel de‑al doilea optmiar al lumii. În 1965 a realizat o ascensiune solitară pe timp de iarnă pe faţa nordică a Matterhornului, după care a decis să abandoneze alpinismul. A fost un apărător înfocat al alpinismului „clasic”, practicat fără suport logistic şi tehnologic artificial. A colaborat cu reportaje la revista Epoca şi a călătorit ca explorator în cele mai sălbatice şi îndepărtate colţuri ale lumii. Și, de asemenea, autor de cărți – specia: travelologie – de mare succes. Numele lui: Walter Bonatti. O lume pierdută. Călătorii în cele mai îndepărtate locuri de pe Pământ e cea mai recentă carte a sa publicată în limba română (la Polirom, în poate cea mai frumoasă colecție de gen din toată piața noastră de carte, „Hexagon-Cartea de călătorie”). Iată câteva locuri în care merge și pe care le descrie într-un fel savuros: Siberia, la Polul Frigului; apoi străbate în Klondike drumul vechilor căutători de aur; ia o canoe și înfruntă apele Fluviului Yukon; mai departe – ajunge în interiorul vulcanului Krakatau, pe stâncile bătute de furtuni ale Capului Horn, în imensitatea înghețată a Antarcticii și printre populațiile primitive din jungla amazoniană; de asemenea – ajunge din fiordurile Patagoniei până în deșerturile Australiei. Angelo Ponta, prefațatorul cărții ne spune, cu încântare: „O lume pierdută e ultima carte scrisă de Bonatti, care şi‑a adunat în ea toate aventurile şi reflecţiile de «explorator». Bonatti crede că putem găsi un punct de întâlnire, de înţelegere respectuoasă cu culturi diferite de a noastră. Propune să ne mişcăm prin natură folosind pe cât posibil mijloacele puse la dispoziţie de natura însăşi şi să înţelegem astfel până unde avem voie să mergem. Propune, pur şi simplu, să privim lumea cu alţi ochi”.
