Pe aceeași temă
Marți, 14 august, de la ora 20, în Sala Bolților de la ARCUB are loc proiecția documentarului Mama Colonel, de Dieudo Hamadi, în cadrul seriei RETROcedări OWR.
Mama Colonel (Republica Democrată Congo, 2017) e un film despre autoritatea feminină confruntată cu traumele rezultate în urma abuzului și a violenței sexuale. Dieudo Hamadi (Examen de stat, One World România IHRDF 2015) își construiește filmul mergând pe urmele unei femei cu grad de colonel detașată ca șefă a unei unități de poliție într-o zona din Congo marcată de consecințele unui război civil. Filmul lui sobru și energic atinge cu delicatețe ororile unei lumi devastate de abuzuri trecute și actuale, dar rămâne concentrat asupra figurii luminoase a acestei femei care știe că de eficacitatea ei depind viețile și șansele de recuperare ale celor traumatizați. Uneori, a fi simultan „colonel” și „mamă” înseamnă să aduci laolaltă mai mulți răniți cu speranța că se vor vindeca unii pe alții.
„În ediția din 2018 a One World Romania am prezentat mai multe documentare decât oricând în trecut, așa că suntem conștienți că mulți dintre voi nu ați reușit să ajungeți la toate filmele bifate în program. Acesta e unul dintre motivele pentru care, până la începerea viitorului festival (15-24 martie 2019), am decis să organizăm o serie de proiecții prin care să vă oferim ocazia de a recupera o parte a selecției. Cel de-al doilea motiv important al inițierii seriei de RETROcedări OWR îl constituie dorința noastră de a participa la construcția unei culturi solide a filmului documentar în România. Ne dorim să fim prezenți constant, iar RETROcedările OWR se alătură celorlalte programe care se desfășoară pe tot parcursul anului“, explică echipa One World România.