Pe aceeași temă
Din 8 iunie este distribuit în cinematografe filmul Foxtrot, drama controversată inspirată de conflictul israeliano-palestinian, poate unul dintre cele mai bune filme din ultimul an, care a deschis TIFF 2018 în prezența regizorului Samuel Moaz.
Filmul spune povestea unei familii destrămate în urma dispariției tragice a fiului plecat la război. Momentele de comedie neagră, episoadele cu soldați israelieni plictisiți de misiunea lor în mijlocul deșertului și secvențele care îi surprind mușamalizând moartea unor tineri palestinieni au scandalizat Guvernul Israelian. Oficialii statului au aplaudat decizia Academiei Americane de Film de a nu include titlul pe lista scurtă a nominalizărilor pentru Cel mai bun film străin. Revolta a continuat până la boicotarea evenimentului de deschidere a Festivalului de Film Israelian din Paris, în cadrul căruia a fost inclusă proiecția cu Foxtrot.
După premiera din cadrul Festivalului de Film de la Veneția, filmul Foxtrox a câștigat imediat o mare parte din public, dovada fiind numeroasele premii cu care se poate lăuda deja – 16 premii, acompaniate de 14 nominalizări.
Cineastul Samuel Maoz și-a câștigat renumele internațional încă de la debutul în lungmetraj cu Lebanon (2009), film ce a fost prezent la TIFF și ulterior distribuit de în cinematografe. De asemenea, Lebanon a fost prima producție israeliană premiată cu Leul de Aur la Veneția.
Foxtrot va fi distribuit în cinematografele din România de Transilvania Film.