Pe aceeași temă
Vă aşteptăm marţi, 19 ianuarie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, pentru o întâlnire cu Monica Pillat, Dan C. Mihăilescu, Marin Mălaicu-Hondrari, Iulian Tănase, Augustin Cupşa şi Nadine Vlădescu despre volumul colectiv Prietenii noştri imaginari, apărut la Editura Humanitas.
„De ce oare ne gândim automat la copilărie când vine vorba de prieteni imaginari? Pentru că ne despărţim inevitabil, ca adulţi, de naivitate, de puritate, de frecventarea liberă a închipuirii? Chiar toţi? Până şi scriitorii?
Textele adunate aici de Nadine Vlădescu dau un răspuns mozaicat, semnat de treisprezece autori. Plus unul pe care însă n-o să-l găsiţi în sumar: întâmplarea. Doar geniul ei jucăuş, inventiv şi reparator poate face un întreg, parcă preexistent, dintr-un simplu Cuprins.
Ce veţi afla din această nouă carte scrisă la mai multe mâini? Că poţi să te întrebi şi la 91 de ani dacă nu cumva eşti cealaltă, «imaginara»; că un copil poate trăi câteva zile în lumea proprie, dar poate şi rămâne acolo pentru totdeauna; că unii părinţi chiar îi văd pe prietenii închipuiţi ai copilului lor; că poţi fi certat de dublul tău ideal şi multe altele.
Dacă citiţi, o să recăpătaţi pentru o vreme încântătoarea oglindă fermecată în care lucrurile se vedeau nu aşa cum sunt, ci cum ar trebui să fie. Şi o să vă gândiţi, vrând-nevrând, că gustul acesta al ireparabilului, pe care ni-l dă viaţa, e totuşi înţelept şi subtil. " – Tania Radu
Accesul la eveniment se face pe baza unei rezervări la numărul de telefon 021 311 40 01 sau la adresa de email [email protected], în limita celor 80 de locuri disponibile, până la data de 19 ianuarie, ora 18.00.