Pe aceeași temă
Jonathan Woodgate s-a lovit de o stea norocoasa. Întamplator, era minutul 48 si Rosenborg conducea cu 1-0. Mult mai putin întamplator, Woodgate era, în acel moment, în cautarea sensului pierdut. Multe atarnau, tot atunci, de întalnirea lui Woodgate cu ordinea minima. Jonathan Woodgate, stoper extraordinar, chemat la Madrid spre a vindeca de insuficienta defensiva o echipa nascuta sa atace, a început acum un an si jumatate prin a se autodemola. Real Madrid avea nevoie de un dictator defensiv si s-a ales cu o victima. Tanar, dar apt pentru asprimile salbatice ale nordului britanic, Jonathan Woodgate a sosit la Madrid nepregatit. In aparenta, un muschi sau doi, sau cam asa ceva au sarit din rotula lui Woodgate. Pana în minutul 48 al meciului cu Rosenborg mai erau exact 17 luni.
Alfonso del Corral, medic, seful tamaduirilor la Real Madrid, a stiut de la rau început ca Jonathan Woodgate e o forta a naturii care are nevoie de stiinta. La Middlesbrough, orasul în care s-a nascut, acum 25 de ani, Woodgate, stiinta a ramas o posesiune a secolului al XVIII-lea. Indata dupa stingerea iluminismului acelui secol, orasele industriei britanice s-au oprit si au considerat ca e prea de ajuns. Viata a mers pieptis, muncitoreste si nedelicat. Copiii pot bate mingea pe pietrele umede ale strazilor, dar nu trebuie sa se astepte la mai mult decat paine neagra cu marmelada. Loviturile si luxatiile, la nevoie, chiar fracturile grave, se trateaza la spital prin externare rapida. In rest, putere si scrasnete din dinti. Woodgate a absolvit cu brio. Ajuns la Leeds, pe post de stoper de fier, a devenit rapid manusa de zale care a palmuit sangeros atacurile reunite ale adversarilor din Premiership. Gloria si steaua norocoasa aproape ca puteau fi atinse cu mana. Mai era, însa, destul pana în minutul 48 al meciului Real-Rosenborg.
De cum a ajuns la Madrid, fibra lui Woodgate s-a topit. Ciudat. Otelul nordic, din care au fost croite chile de pachebot si fuselaje de avion, a cedat la prima atingere de Sudul subtil. Nu era o boala. Era un decalaj de hrana, îngrijire si civilizatie, exprimat în masa si rabdare musculara. Asta a înteles del Corral si asa ne apropiem de minutul 48 al meciului cu Rosenborg. Desi, mai e ceva pana acolo.
Jonathan Woodgate a stat zi de zi, vreme de 17 luni, în grija doctorului Corral. Nu muschii, ci atitudinea, nu anatomia, ci fiziologia blocata a lui Woodgate aveau nevoie de ajutor. Doctor Corral i-a masat muschii, pentru ca, de obicei, asta fac doctorii, dar adevarul e ca tamaduirea a venit din vorbe. Corral l-a scos pe Woodgate din capsula nordica si l-a introdus în splendorile Sudului. Pe scurt, i-a redat cheful de viata si risc. Insa, dupa primele 15 luni, lansarea rachetei purtatoare de speranta a esuat sinistru. Vindecat muscular, Woodgate a aparut contra Valenciei si a reusit, în mai putin de 20 de minute, sa marcheze un autogol si sa se faca eliminat. Marca si La Prensa au ras a doua zi pe larg, cu toate superlativele spaniole, de acest englez inutil si pagubos. Era o greseala de tipar cum n-au mai fost.
In alta lume, Jonathan Woodgate si Alfonso del Corral ar fi fost tata si fiu. La Madrid, au fost ceva de neînteles pentru vremurile noastre strambe, care confunda dragostea de barbat pentru alt barbat cu exhibitionismul homosexual. Alfonso si sotia sa, Jonathan, au facut împreuna un miracol. Era minutul 1 al meciului Real Madrid-Rosenborg.
Norvegienii au facut ce era de facut. Au multumit frumos, pe o gafa madrilena - forma de gratie neatenta pe care nordicii o iau mereu în serios -, si au deschis scorul. La pauza, totul era hotarat. Rosenborg urma sa plece cu trei puncte de la Madrid.
La cabine, Woodgate a stat, probabil, de vorba cu nenorocul sau tutelar si a decis ca îi datoreaza ceva doctorului Corral. Minutul 48 era, deja, inevitabil. O centrare lunga, ca o predica de recuperat pacatosii cei mari, a plecat din piciorul lui David Beckham. Sus, în inima careului de 6 metri, astepta Jonathan Woodgate. Cu speranta si cu convingerea ca minutul 48 a sosit, Woodgate s-a înaltat potrivnic, asa cum fac doar cei ce îsi neaga predestinarea, si a lovit cu capul. Fruntea i s-a izbit de coltul cel mai de sus al unei stele norocoase. Un pumn de scantei a sarit, ca dintr-un cuptor de otelarie, si a luminat, pe deasupra a 70.000 de suflete adunate pe Bernabeu. Era 1-1. Woodgate a fugit si, din toate bucuriile lumii, a ales-o pe cea mai frumoasa. S-a oprit în bratele unui domn chel, cu înfatisarea unui medic de tara: doctor Alfonso del Corral. Cu aceasta îmbratisare simpla si nerusinata de propria ei bucurie începea refacerea lumii. Un bolnav mantuit avea cui sa multumeasca. Ce va fi mai apoi nu conteaza. Minutul 49 nu exista.
