Sectorul S

Maria Bercea | 27.12.2005

Pe aceeași temă

Fum(uri), cafele si discutii. La Green Hours se joaca piesa lui Emanuel Parvu Sectorul S. Toata lumea e intoarsa catre bar, unde pare sa se intample ceva. Luminile se concentreaza pe un personaj care s-a asezat stanjenit la o masa. Treptat se face liniste si ne trezim direct pe scena, in mijlocul actiunii: un tanar sta langa bar, un altul intra furtunos pe , foarte nedumerit de locul unde a ajuns.

„Ti-a intrat vreodata, prin mana sau prin picior, vreo sarma?“ Asa incepe o discutie dintre doi barbati care s-au sinucis din cauza femeilor. Pentru ca Sectorul S este locul dintre viata si moarte rezervat sinucigasilor. Piesa, pentru care Emanuel Parvu a luat in 2004 Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor, propune o viziune destul de pragmatica asupra mortii, raiului, ingerilor si lui Dumnezeu: o sala de asteptare intre doua usi (viata si moartea), open-bar pentru sinucigasi, functionare plictisite, ingeri care incearca sa puna pile la „seful cel mare“.

Trei sinucigasi, cu inima mai mult sau mai putin franta din dragoste, se intalnesc in sala de asteptare „de dincolo“. Primul, interpretat de Gabriel Calinescu, laureat al Premiului „Sica Alexandrescu“ la Gala Tanarului Actor, editia 2005, e aparent un soarece de biblioteca nevrotic, usor betiv si abandonat de iubita. Dramaturgul-regizor Emanuel Parvu, foarte convingator in propria piesa, da viata celui de-al doilea personaj, un sinucigas agitat care s-a aruncat de la etaj. Al treilea sinucigas, interpretat de Constantin Dita, este un pictor care inghite fara convingere cateva diazepame ca sa o sperie putin pe studenta care l-a parasit pentru altul. Toti trei primesc la intervale regulate vizita Danei Rogoz, o functionara din lumea de dincolo imbracata in pantaloni scurti, care mesteca guma si le comunica pe scurt situatia: „Spitalul Universitar, 4 ore de coma, vizite -fratele si un vecin, sanse de supravietuire - 50%“. In rolul de ingeras blazat, fosta Abramburica nu pare sa-si ia foarte in serios postura de actrita.

Spectatorul, la inceput atras de ambiguitatea situatiei pe care o propune piesa, se amuza apoi de jocul actorilor, pentru a ghici, catre final, ideea generala, putin prea puternic subliniata de personajul lui Gabriel Calinescu - raisonneur-ul: nu mori cand vrei, ci atunci cand iti e scris.

Spectacolul a avut premiera la Green Hours in perioada Festivalului National de Teatru si face parte dintr-o sectiune neoficiala a acestuia intitulata „OFF (of-of)“. In paralel cu marile nume de pe marile scene, Emanuel Parvu si ceilalti tineri actori au reusit sa demonstreze, in subsolul de pe Calea Victoriei nr. 120, ca exista teatru contemporan romanesc de calitate, chiar daca ramane pentru moment underground.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22