De același autor
Greaua mostenire
Cel mai mare/frumos oras al statului Louisiana, New Orleans, a fost înfiintat în 1718, aproape de gurile fluviului Mississippi. Se numea La Nouvelle Orléans, in onoarea ducelui de Orléans, regentul Frantei. Intr-o zona mlastinoasa si frecvent inundabila, arhitectul de Bienville a ales un teren relativ inalt, dar orasul avea sa se extinda neglijent, punandu-si sperantele in performante ingineresti. In 1763 zona a ajuns la spanioli, pentru a reveni in 1801 in mainile francezilor. Nu pentru mult. In 1803, Napoleon Bonaparte a vandut americanilor un teritoriu care inseamna cam 30% din Statele Unite de astazi. Tranzactia s-a cifrat la 15 milioane de dolari (cam 200 de milioane de dolari actuali, zic unii!) si includea Louisiana cu al sau New Orleans, ce numara 10.000 de locuitori. In 40 de ani populatia avea sa creasca insa de 10 ori, caci orasul devenise un mare centru industrial si comercial, care distribuia oameni si marfuri catre nord (pe Mississippi) si catre lume (prin Golful Mexic). A trecut prin incendii si epidemii, dar a continuat sa creasca. Americanii get-beget (daca or exista) convietuiau cu francezii, cu francezii creoli, cu spaniolii si hispanicii. Creuzetul s-a complicat prin afluxul de negri datorat traficului de sclavi. Sarbatorile catolice de sorginte franceza, precum Mardi Gras, s-au contaminat carnavalesc cu ritmurile si culorile Africii de import. Aici s-a inventat jazzul, aici au stralucit cantaretii de delta blues si zydeco. Ici-colo se mai practica voodoo. Nepotii francezilor vorbesc cajun si toata lumea practica engleza cu un accent special - yat. Cartierul Francez este unul din cele mai vizitate locuri din America. Strazile lui platesc tribut prin arhitectura si denumiri unui trecut pitoresc, dar esential pentru mandria Lumii Noi. Desire Street si Bourbon Street amintesc de excese, iar Canal Street de energiile constructive.
Caci New Orleans s-a temut intotdeauna de natura. Asaltat de nou-venitii in cautare de bani sau distractie, el s-a extins pe langa fluviu, luand forma semilunii. Dupa care a-nghitit intreg terenul disponibil, inclusiv mlastinile, desecate. Dar climatul e atat de umed, incat apa de ploaie trebuie evacuata rapid, altminteri solul suprasaturat devine instabil. In New Orleans mortii nu sunt ingropati, ci depusi in cripte supraterane. In 1910, inginerul Baldwin Wood a pus la punct un sistem de pompe (existente si azi), care duc apa de ploaie in lacul Pontchartrain, si o retea de diguri care impiedica inundarea orasului, fie dinspre Golful Mexic, fie dinspre Mississippi. Numai ca pomparea a facut ca terenul sa se lase! In secolul XX au avut loc mai multe incidente care au dat de gandit autoritatilor. Toate simularile pe calculator aratau ca un uragan de gradul 4 sau 5 va inunda orasul. Toti guvernatorii, toti oficialii (inclusiv actualul primar Ray Nagin, ales in 2002) au promis suprainaltari de diguri, noi canale, noi pompe. Pe 29 august 2005, Katrina le-a prezentat nota de plata.
Diavolul se numeste Katrina
Dintr-un capriciu insondabil, Katrina a avut bunul-simt sa nu viziteze Cartierul Francez. Miezul sau rotitor a bantuit doar zonele invecinate, dupa care si-a pierdut suflul prin Texas. Insa vanturile si ploile apocaliptice care o inconjurau au tinut sa confirme simularile uitate prin sertare. Digurile ce sustineau Lacul Pontchartrain au cedat in trei locuri, lasand apa sa intre-n oras. Cele dinspre golf au impiedicat-o sa iasa. New Orleans a devenit in cateva ore o caldare a mortilor plutitori si a apelor otravite. 80% din suprafata sa a fost inundata, apa avand pe alocuri 8 metri. Cladirile saracilor, construite din lemn usor, fara fundatii, au fost inecate sau luate de apa. Mii de oameni s-au trezit prizonierii propriilor locuinte, devenite recifuri izolate intr-un ocean de urina cu petrol. Ghinionistii putrezesc si acum in pivnite. Norocosii au fost vazuti pe acoperisuri si salvati. Puscariasii de la primul etaj al Centrului Corectional s-au inecat. Comunicatiile s-au intrerupt. Canalizarea a refulat, instalatiile industriale au scapat substante toxice, cimitirele si-au eliberat mortii. Exista teama ca numarul victimelor va ajunge in final la cateva mii si ca orasul, sau cel putin o parte, nu va fi locuibil multa vreme. Se estimeaza ca jumatate din casele bine construite au probleme grave la acoperisuri si la pereti. Stabilitatea cladirilor inalte, de apartamente sau de birouri, e in dubiu. Turismul e mort. Cine stie cate din faimoasele tramvaie mai exista in orasul unde Tennessee Williams a localizat A Streetcar Named Desire!
Accesul impulsiv al Katrinei nu trebuia sa surprinda. Evolutia sa, ca directie si violenta, fusese prevazuta de experti. Si, oricare va fi numarul final al victimelor, el ar fi fost mult mai mare daca autoritatile federale nu instaurau starea de urgenta si primarul nu ar fi dispus evacuarea orasului. Cu doua zile inainte ca uraganul sa ajunga in Crescent City (Orasul Semiluna, adica New Orleans) a inceput un exod fara precedent. Toate cele 10 benzi ale autostrazii Interstate 10 au fost deschise intr-un singur sens, la fel si alte sosele. In orase mai mici, care s-au evacuat complet, pierderile au fost minime. Comunitatea complexa din New Orleans s-a segregat insa rapid intre cei care au putut si au vrut sa plece si cei care n-au putut sau nu le-a pasat. La recensamantul din 2000, populatia celebrului oras (cu suburbii) era estimata la circa 1.400.000 de locuitori. In principal, vorbim de 28% albi si 67% negri (afro-americani). Cei din urma au fost principalii perdanti. Ei sunt locuitorii caselor de lemn, ei sunt cei fara slujbe, ei sunt cei fara masinile care i-ar fi scos din belea. Ei fac ca venitul mediu pe cap de locuitor sa fie aici de doar 18.000 de dolari, fata de 40.000, valoarea medie a Statelor Unite. De ce? Asta-i un alt subiect!
“Asta nu-i America mea!”
Un sondaj din 2003 arata ca 31% din rezidentii orasului nu voiau sa plece din oras in ipoteza Gradului 4. Sondajul arata si cine sunt ei - cei saraci, needucati, handicapati, batrani, singuri sau, pur si simplu, sentimentali. Iar in Louisiana, 28% suta din populatie traieste sub nivelul oficial de saracie (media nationala este 9%), iar 24% din adulti sufera de o dizabilitate (media americana - 19%). 50.000 de familii din New Orleans nu au masina. In plus, uraganul a venit la sfarsitul lunii, cand somerii isi primesc ajutoarele sociale. Pentru unii, tentatia de a-si rezolva problemele financiare a fost mai tare decat teama de Katrina. Orasul a avut resurse si pentru cei ramasi. E drept, doar pana la un punct! Nu au existat cele 2.000 de autobuze necesare transportului “integral”, dar oamenii si primaria au improvizat. Autobuzele scolare si cele municipale au facut naveta catre locurile de adapost de cate ori a fost nevoie. Practic, 50.000 de sinistrati (coincidenta?) ramasi pe loc s-au putut adaposti de lovitura directa in impunatorul Superdome si in vastul complex de conferinte al orasului. Dar atat. Alte zeci de mii rezistau in Cartierul Francez (mai putin lovit), in propriile case sau rataceau disperati pe strazile devenite canale.
Despre New Orleans s-a spus ca e singurul oras care accepta existenta diavolului. Katrina a demonstrat adevarul acestei butade. Primele pagini ale ziarelor, stirile de televiziune, toate sursele de informatie au fost captivate doar in primele momente de eroismul salvatorilor. A existat si acesta, dar curand a iesit la suprafata fata sinistra a evenimentelor din locurile “sigure”. Ajutoarele nu soseau, veceurile s-au infundat, oamenii au inceput sa se atace. Pentru o sticla de apa, pentru un pachet de biscuiti. Intr-o caldura fetida, oamenii au inceput sa lesine, ba chiar sa moara. Persoanele extrase de acolo dupa patru zile de cosmar descriu violuri in public, movile de excremente, schimburi de focuri, bande care ii jefuiau pe batrani si ii violau pe tineri. “Am dormit doua zile langa o femeie moarta, nimeni nu venea sa o ia de acolo.”
Nici afara lucrurile nu stateau mai bine. Pornite din alte insule ale salvarii (case solide, cladiri oficiale), au aparut comandouri de indivizi care nu aveau nimic de pierdut, cu exceptia armelor, care au inceput sa jefuiasca magazinele. Dupa spusele unora, jafurile nu erau “malicious”, ci destinate sa obtina apa, medicamente, alimente, pentru cei de-acasa. “Daca nu ne dadeau si noua apa, am fi murit.” “Sotiei mele i-au adus insulina.” Dar din farmacii s-au furat si altele. Patronii dormeau in magazine, cu pusca pe genunchi. Incetul cu-ncetul, legea disparuse, iar America a-ntrevazut o clipa peisajul din filmele distopice ale umanitatii post-atomice. Dupa o regretabila paralizie, Garda Nationala si-a intrat in forma, presedintele Bush a chemat armata, s-a instaurat Legea martiala (“shoot to kill”) si adaposturile groazei au fost evacuate duminica. America isi numara acum mortii si incearca sa faca ceva cu jumatatea de milion de refugiati.
Teme de casa
Incapacitatea guvernelor statal si federal de a interveni eficient a fost stupefianta. Agentia Federala pentru Situatii de Urgenta (FEMA) era atat de preocupata de atacurile teroriste, incat nu stia ce sa faca in cazul unei catastrofe naturale. Invadat de refugiati, un spital din capitala Louisianei (Baton Rouge - in doua zile si-a dublat populatia, de la 200.000 la 400.000!) a cerut medicamente. Cei de la FEMA au trimis antidoturi pentru anthrax! S-a spus ca Garda Nationala a Louisianei n-a intervenit imediat pentru ca era detasata in Irak. Totusi, in Irak erau doar 3.000 de membri din cei 11.000 ai Garzii, insa birocratia nu a reusit sa ii reorganizeze pe ceilalti in timp util. In statele invecinate Garda dispunea de 21.000 de oameni. Dar, ca si in cazul FEMA, deciziile trebuiau sa treaca mai intai pe la Washington!
Viitorul orasului este nesigur. Specialistii compara situatia de acum cu cutremurul din 1995 din Kobe, soldat cu 6.000 de morti. Au fost distruse 100.000 de cadiri, 300.000 de oameni au ramas pe drumuri. Reconstructia a durat zece ani, locuintele provizorii au functionat opt. Insa reconstructiile urbane schimba si demografia. Tendinta este de a construi mai bine, mai modern. Deci mai scump! Noile constructii sunt exclusiviste, rezervatii pentru bogatasi. Noul New Orleans nu va mai fi cel vechi. Nici pentru turisti.
Se estimeaza ca pe suprafata devastata de Katrina (aproape cat Romania), pierderile materiale ar insuma 100 de miliarde de dolari. Ar fi fost poate mai mici, daca bugetul federal pentru Louisiana nu ar fi fost redus mai multi ani la rand (anul trecut cu 70 milioane de dolari). De fiecare data, au fost taiate digurile! Katrina a lasat in urma si o intrebare filosofica: cat de departe poate fi intinsa cultura impozitelor mici si a interventiei minimale a statului?
