De același autor
Vedetele scot cărţi pe bandă rulantă pentru un public nostalgic după comunism. Miza este moralitatea unei societăţi.
Un (alt) fenomen simpatic îşi face locul în realitatea românească în ultimul timp, dând impertinent din coate: pofta de scris a (din ce în ce mai multor) vedete. Foamea de a-ţi vedea numele tipărit şi pe o copertă de carte, nu numai apărând pe ecranul de sticlă a milioane de televizoare din România. Din păcate, adâncirea crizei care a atins şi acest sector face ca din ce în ce mai multe edituri să se concentreze către descoperirea talentelor scriitoriceşti ale unor vedete mediatice care, prin acest act creator, aduc cu ele celebritatea, numele grele de plumb, ce ar trebui să producă o explozie a vânzărilor şi deci a profitului.
Departe de noi gândul de a arunca cu pietre în nişte societăţi private care ori reuşesc să se descurce singure din punct de vedere financiar, ori dau faliment. Şi, har Domnului, au fost atât de multe edituri care au sfârşit-o prost. Dar nu putem să nu remarcăm faptul că ştacheta este din ce în ce mai coborâtă. Un fenomen atât de caracterisic întregii societăţii româneşti în aceste momente, de la televiziuni până la echipa naţională de fotbal. Nu se poate interzice ca aceste batalioane de oameni din alte câmpuri de activitate să îşi exprime viziunea asupra vieţii, morţii şi lumii, nici nu ar fi de dorit într-o societate deschisă, căci ne-ar lipsi de informaţii extrem de preţioase.
Mihaela Rădulescu a fost prima care a dat o lovitură mediatică în domeniul editorial. Ba, mai mult, după anunţata, cu surle şi trâmbiţe, retragere în Principat, a declarat că una dintre preocupările ei va fi aceea de a scrie. Oare memoriile? Nu e cam devreme? Să încetăm a avea aceste iluzii, pentru un star nu este niciodată prea devreme. Mai bine mai devreme decât prea târziu. Laura Andreşan publică şi ea o carte, Bărbaţii la feminin, inteligentă aluzie la anima-ul jungian, la o editură obscură, care însă nu va întârzia să bată toate recordurile de vânzare pentru că de la starleta Laura ştii la ce să te aştepţi. Şi noul apostol al mântuirii naţionale, actorul Dan Puric, a dinamitat vânzările unei alte edituri puţin cunoscute. O altă editură, în spiritul căreia s-au format atât de mulţi tineri, a publicat memoriile fratelui Madonnei, un om care a dorit să ciugulească şi el câteva milioane de dolari de pe urma celebrei sale surori. Cartea a fost lansată strategic, corect din puncte de vedere al marketingului, înaintea concertului divei la Bucureşti.
Ar trebui să ne liniştim, fenomenul nu are un caracter unic spaţiului mioritic, Occidentul fiind şi el plin de veleitari celebri sau nu (şoferi de cântăreţe, babysittere blonde violate imaginar, grădinari abuzaţi sexual sau bodyguarzi doborâţi de stresul psihic) care, înghesuiţi de datorii sau doar din dorinţa de a face (mulţi) bani, cedează insistenţelor editurilor, acceptând să publice picanterii delicioase despre celebrităţile în jurul cărora au trăit, venind în întâmpinarea voyeur-ismului generalizat, care a ajuns în mod oficial, prin intermediul libertăţii de expresie, În ciuda a ceea ce am fi tentaţi să credem despre o astfel de literatură de gunoi, ea se vinde în proporţii enorme, în comparaţie cu literatura serioasă, plicticoasă. De ce? Nu numai pentru că cei care îşi pun pe copertă numele (nefiind întotdeauna şi cei care au scris cu adevărat textele, căci editurile mai angajează un om de specialitate care redactează forma finală, corectează gramatical texte uneori dezlânate, pline de greşeli sau doar îi trage de limbă pe aşa-zişii autori) sunt foarte cunoscuţi înainte de a deveni şi scriitori, dar şi pentru că publicul larg are nevoie de răspunsuri din partea unor oameni care cunosc cu adevărat viaţa, nu precum amărâţii ăia de scriitori care fabulează cu graţie.
În plus, presa de gunoi din România pregăteşte literatură de gunoi, căci target-ul este similar: cel care va cumpăra zecile de kilograme de carne goală roz bombon va achiziţiona cu multă grabă şi memoriile porno sau sfaturile soft moralizatoare ale unei celebrităţi care, tocmai în urma statutului ei superior, deţine o greutate greu de contestat. Adică, are bani, are case, maşini şi mulţi parteneri.
Poporul a învins! Poate trăi foarte bine şi fără ca scriitorii să-i mai facă morală. Vechiul slogan „noi muncim, nu gândim“ poate fi cu uşurinţă transformat în „noi muncim, nu vă citim“. Scriitorul a fost dat jos de pe soclu, iar statuia lui spartă în bucăţi. Dispreţul se probează simplu: „ia spune-ţi, bă, cât aţi vândut? Două sute de exemplare? Cincizeci? Aţi câştigat să vă cumpăraţi o cămaşă şi o cravată de firmă?“. Căci valoarea, o ştie oricine, se probează în societatea românească doar în cifre urmate de cuvintele euro-dolari-lei. Când va începe şi apostolul eurodeputat să îşi scrie panseurile mistico-fotbalistice? Oare o va bate pe Laura la vânzări? În mod cu totul paradoxal (aparent), aceiaşi oameni care sunt dependenţi de ziarele şi literatura de gunoi sunt nostalgici ai comunismului. În sinea lor nu fac nici cea mai mică asociere între zecile de nuduri din presa cotidiană şi libertatea de expresie, fiind nişte nostalgici ai comunismului, cu singura diferenţă că ar dori un comunism (puţin mai mult) porno. Un nonsens evident, care l-ar face să roşească puternic pe nea Nicu. Un comunism colorat de cerneala apetisantă şi explicită a ziarelor de gunoi, care l-ar face chiar să ia în mână o carte. Cartea cu literatură de gunoi. //
