De același autor
Într-un comentariu despre polemicile generate de violenţele de la Londra, Dragoş Paul Aligică lansează, într-un text publicat de Contributors.ro şi revista22.ro, intitulat Despre stânga şi dreapta, fără menajamente, o provocare majoră pentru presa din România: cum se poziţionează ea ideologic? Ce valori apără sau promovează: de stânga sau de dreapta? Cine are curajul să-şi asume, deschis, orientarea politică generală, nu simpatia pentru un anume partid sau anume persoane? De pe ce poziţii servesc toţi aceşti oameni interesul public? Să presupunem că miracolul se va întâmpla. La ce ne-ar ajuta, în fond, acest tip de clarificări?
Aligică observă că există comentatori care îşi asumă deschis valori de dreapta şi „nu pretind că sunt altceva decât sunt“.
„Contrastaţi asta cu practica comună, până mai ieri, atât în Occident, dar mai ales la noi. Anume de a prezenta publicistul sau analistul ca fiind «neutru» doctrinar. Această ficţiune, omul fără valori, principii şi partipriuri, care iesă în faţa naţiunii să-i spună Adevărul Obiectiv, este o invenţie pe care stânga mediatică, intelectuală şi oligarhică a exploatat-o şi o exploatează sistematic. Ridicaţi masca oricărui «analist obiectiv» şi probabilitatea că veţi da de un stângist-oportunist este de aproape 100%“, scrie Aligică.
Constatarea este corectă, iar tema merită să fie aprofundată. Modelul de comentator / gazetar răspândit în presa românească copiază profilul C.T.P.: aparent neutru, pendulând isteţ între stânga şi dreapta, policalificat, doctor în păreristica răcnită.
Într-un interviu pentru HotNews.ro, din ianuarie 2010, Cristian Tudor Popescu îşi schiţa sumar portretul ideologic: „Ca atitudine, poziţia mea este liberală, chiar dură. N-am fost niciodată pentru măsuri de tip socialist, de tip social-democrat. Am riscat uneori, pe vremea Adevărului, poziţia de centru stânga a ziarului, cu comentarii în favoarea guvernelor reformiste de dreapta. Din punct de vedere uman, cultural, intelectual sunt de stânga. În ce sens? Nu am cultul elitei“.
Cohorte de comentatori şi jurnalişti au pastişat acest profil ambiguu şi perfect contradictoriu. Jucând cu dibăcie comedia „imparţialităţii“, jurnalistul fără convingeri se adaptează rapid, în funcţie de conjuctură, întrucât şi-a lăsat spaţii largi de manevră. Dacă azi se taie pensii şi salarii, vor fraterniza unsuros cu poporul, deoarece „uman, cultural şi intelectual“ se declară, după cum am aflat, de stânga. Empatizează cu suferinţa celor mulţi, se luptă în numele lor cu puterea şi cu tagma jefuitorilor.
Dacă mâine discutăm despre efectele crizei, vor plânge abundent şi uleios pe umerii oamenilor de afaceri terorizaţi de incompetenţa guvernului. Doar îi ştiţi.
Şi-au mărturisit mereu vocaţia de ultraliberali şi apostoli ai capitalismului dur.
O idee merită încă o dată subliniată: nu discutăm despre necesitatea adoptării unor opţiuni vulgare de tip pro sau contra Băsescu, pro sau anti-PDL, PNL sau PSD, ci despre nevoia unui set de valori expus la vedere de către cei care judecă lumea şi pe semenii lor. La ce se raportează ei atunci când o fac? Care le sunt reperele, bornele fixe? Jurnaliştii şi formatorii de opinie determină dezbaterea publică şi ulterior decizia, controlează, aşadar, fluxul de idei din societate, ceea ce, să admitem, nu e puţin lucru.
În consecinţă, clarificările ideologice ar ajuta la asanarea spaţiului public prin îngustarea marjelor de minciună şi manipulare, ar introduce o minimă coerenţă în discursul jurnalistic subordonat, în prezent, intereselor netransparente şi transpartinice ale mogulilor. Dragoş Aligică este optimist şi crede că asistăm la debutul unui fenomen: „Un nou tip de comentariat jurnalistic – onest, cu valorile pe masă, la vedere - se degajă sub ochii noştri. Ajutat de apariţia Internetului, acesta va dizolva monopolul mediatic pus (sub acoperire) asupra dezbaterii publice de către elitele stângiste occidentale sau de către oligarhiile plutocratice postcomuniste. Autoafirmarea dreptei publicistice induce deci o dinamică pozitivă. Ea obligă la reacţie de pe stânga. Treptat-treptat, vom vedea şi în România, ca peste tot în lume, cum comentatorii ce până mai ieri se declarau «imparţiali» îşi recunosc propensiunile stângiste. Înţeleg că deja fenomenul s-a pus în mişcare prin studiourile de televiziune din Bucureşti. E un câştig enorm pentru asanarea dezbaterii publice. Fenomenul trebuie încurajat“.
N-aş fi atât de convins şi de optimist ca Aligică. Vorbim de o generaţie întreagă de jurnalişti crescuţi în spiritul dublului discurs pomenit mai sus, impregnaţi de populism şi antioccidentalism latent. Această generaţie, angajată vinovat de interese strict particulare, este pierdută pentru cauza binelui comun. Nu este nici de stânga, nici de dreapta, ci a internalizat reguli specifice organizaţiilor de tip mafiot, învăţate de la stăpânii lor.
Soluţia este încurajarea noii generaţii de jurnalişti / scriitori / comentatori şi analişti să-şi asume lejer identitatea, să-şi expună credinţele fără teamă, complexe sau calcule meschine.
În formele sale extreme, presa tinde să se substituie autorităţii, să controleze resursele şi decizia politică. Vântu, Voiculescu, Patriciu, Ghiţă şi orice mogul aflat în competiţie cu puterea vor profita din plin de „jurnaliştii imparţiali“ (a se citi oportunişti), de experţii în trucaje ideologice. Numai cu ajutorul lor îşi pot realiza lesne interesele transpartinice, fără să întâmpine rezistenţa tipică indivizilor cu opinii ferme şi convingeri puternice. Doar zeloşii obiectivităţii făţarnice sunt capabili de viraje bruşte la comandă, de treceri abrupte de la atacul furibund la tămâierile cele mai greţoase. Ei se pricep să angajeze eficient, sub masca neutralităţii, cele mai primitive partizanate.
Absenţa convingerilor merge, de regulă, la braţ cu lipsa de etică şi abdicarea de la elementare reguli profesionale. Când vidul etic şi moral este total, puterea politică tinde să-l umple, în forţă, cu propriile reguli.
Altfel spus, când presa abdică de la orice regulă, politicienii caută să le impună pe ale lor. Asta se întâmplă în Marea Britanie după scandalul News of the World, tabloidul închis recent, fostă proprietate a mogulului media Rupert Murdoch, acuzat că a făcut din interceptările telefonice arma letală împotriva politicienilor. Se presupune că erau şantajaţi, controlaţi sau distruşi în funcţie de interesele sale. Vă sună cunoscut ca tehnică de operare?
Liderul Partidului Laburist, Ed Milliband, declarase, pe 18 iulie, în plin scandal Murdoch, că actualele reglementări referitoare la proprietatea media sunt depăşite. „Cred că trebuie să ne atragă atenţia situaţia în care o persoană poate deţine peste 20% din piaţa ziarelor, platforma Sky şi Sky News“, a declarat Milliband.
„Cred că o astfel de situaţie nu este sănătoasă, pentru că puterea prea mare aflată în mâinile unei singure persoane a dus clar la abuzuri în cadrul organizaţiei lui Murdoch“, a declarat Milliband. Excesul de libertate, abuzul şi, în fond, crima nu pot fi tolerate nici măcar de stânga, cum, din păcate, se întâmplă încă în România.
Recitiţi Toţi Oamenii Preşedintelui, cartea celebrilor Bob Woodward şi Carl Berstein, cei care au declanşat, în urmă cu 40 de ani, scandalul Watergate. Tot de la nişte interceptări ilegale s-a prăbuşit atunci preşedintele Richard Nixon, numai că în culpă era puterea politică. Presa a reuşit să strângă, cu minuţiozitate, probe care s-o incrimineze.
Deşi Washington Post era ziar cu vederi democrate, cum este şi azi, anchetele publicate se plasau dincolo de orice suspiciune de partizanat. Jurnaliştii respectau cu sfinţenie etica profesională: verificau informaţiile din mai multe surse, îşi documentau investigaţiile luni de zile, astfel încât fiecare cuvânt din articol să poată fi susţinut cu declaraţii, probe, documente. Şi-au câştigat astfel respectul adversarilor.
Trusturilor din România le lipseşte forţa, deoarce şi-au pierdut de mult credibilitatea, servind.
Câtă vreme nu respecţi o etică minimală în interiorul propriei tale credinţe, n-ai cum să supravieţuieşti pe termen lung. Viaţa are regulile ei fixe: societatea reacţionează alergic la anarhie, manifestă oroare faţă de schizofrenie şi haos, inventează mereu norme, funcţionează cu reguli - de stânga sau de dreapta - menite să-i ordoneze cursul. //
Citeste si despre: generatia Facebook, sinceritatea jurnalistului, transparenta orientarii politice, rolul ideologiilor, deontologia media.
