De același autor
Cerinţele au fost prea dificile? A fost prea strictă monitorizarea? Elevii nu au învăţat suficient? Sau profesorii nu şi-au dat silinţa la ore?
Am adunat părerile mai multor tineri din Bucureşti şi nu numai pentru a încerca să înţelegem ce cred ei despre şcoală, profesori, examene, despre rezultatele atât de slabe la BAC.
Prima sesiune
„Nu mă aşteptam să fie mai rău ca anul trecut. Pot spune că am avut chiar un şoc. Zicea cineva că anul acesta au fost atâţia picaţi pentru simplul fapt că nu s-a putut copia. Adevărul ăsta e. De ani de zile, dacă există un examen important, adolescentului de rând îi vine în minte acest termen atât de celebru, cunoscut sub numele de copiat. Bine, să nu uităm de infinitele schimbări din domeniul educaţional, care induc în eroare elevii“, spune M.A., elevă a Şcolii Centrale.
„Am evoluat de la minus la zero. Faptul că nu s-a mai putut copia nu poate fi numit o performanţă, ci o condiţie îndeplinită, în sfârşit, pentru o evaluare decentă“, completează T.C., elev la Liceul „Mihai Viteazul“.
R.S., elevă a Liceului „Iulia Haşdeu“, crede că „rezultatele dezastruoase au fost atât din vina elevilor, cât şi a profesorilor“.
Un alt elev din Liceul „Mihai Viteazul“ spune că „BAC-ul de anul ăsta nu a fost aşa de greu cum se plâng picaţii. Dacă s-a luat 10, înseamnă că s-a putut şi aşa“.
„Eu sunt de părere că BAC-ul este conceput total greşit. Se pune prea mult accent pe cât ai ţinut minte, nicidecum pe cât de bine te poţi descurca mai departe, după ce ai stat patru ani şi ai învăţat în liceu“, ne explică D.M. din Liceul „Henri Coandă“.
C.C., elevă a Liceului „George Coşbuc“, crede că „din punct de vedere al dificultăţii, nu a fost foarte greu. Dacă elevul a învăţat suficient (nu zic tot anul, dar măcar cu o lună, două înainte de examen), încât să aibă cunoştinţele minime pentru materia respectivă, nu văd de ce peste 50% dintre cei din anul ăsta nu au putut lua BAC-ul“.
P.V., din Liceul „Mihai Viteazul“, este de acord cu C.C., pentru că, în opinia lui, BAC-ul „îl ia cine merită. Nu avem nevoie să umplem facultăţile cu dobitoci“.
Sistemul de învăţământ
„Sunt foarte mulţi profesori nepregătiţi care profesează“, spune ferm R.S.
M.A. completează că, „la fel ca în orice alt stat, şi sistemul nostru de învăţământ are lacunele lui. Problema noastră este că avem prea multe lacune, astfel încât ne pierdem printre ele. Se cheltuiesc bani în domeniul educaţiei, însă degeaba. Nu se folosesc într-un mod util. Ca să nu mai spun că sistemul bacalaureatului şi al examenelor celor de clasa a VIII-a s-a schimbat, în ultimii patru ani, în ultimul hal. Schimbările astea au avut ca rezultat bulversarea elevilor şi, ca atare, performanţa mult mai scăzută. Mai pe scurt, sistemul nostru de învăţământ este cam… praf“.
„Prea multă materie ce nu ajută la absolut nimic. De exemplu, limba latină mi se pare foarte nefolositoare, deci poate fi opţională. Mi-ar plăcea să avem mai multe cursuri opţionale. Cei de la uman să aibă anumite materii obligatorii (Română, Istorie, Geografie) şi cei de la real la fel, dar dacă unii doresc să-şi aprofundeze cunoştinţele, să poată avea cursuri opţionale. În total, toată lumea trebuie să aibă un număr obligatoriu de X ore pe săptămână, deci fiecare elev trebuie să-şi aleagă cu atenţie materiile dorite“, este de părere C.C.
„Consider că sistemul are mari probleme şi, mai ales, este aiurea că, atunci când o generaţie intră la liceu, ea nu ştie exact din ce materie va da BAC-ul şi ce probe va avea. E mult de lucru şi, momentan, nu văd posibilă o reformă, atâta timp cât ea nu este dorită cu adevărat“, spune un elev de la Liceul „Mihai Viteazul“.
„Cred că în încercarea de a-l face mai bun, l-au distrus“, completează P.V., iar T.C. şi T.A., din Liceul „Mihai Viteazul“, spun că „se fac prea multe schimbări inutile. Schimbarea este necesară, dar nu de dragul de a o face“ şi sistemul pare „făcut de nevoie, ca să fie. Nu cred că elevilor sau profesorilor le mai pasă să înveţe cineva ceva“.
„Mă mir că mai supravieţuieşte în ritmul ăsta. Şcolile nu au dotări adecvate, unele săli de clasă sunt în paragină, profesorii sunt plătiţi prost şi au condiţii de muncă mizere, alţi profesori nu au nici o legatură cu materia pe care o predau. Tot sistemul este defect“, spune studentul I.R. din Târgu Mureş.
O soluţie ar fi, spune D.M., ca sistemul să fie „luat de la zero şi refăcut, dacă s-ar putea, să fie conceput de persoane care nu au avut treabă de niciun fel cu învăţământul înainte de ´88 -´89 şi ar fi genial“.
Materii şi profesori
„Înveţi prea mult din prea puţine, iar multe dintre cele învăţate la aceste materii nu îţi folosesc decât dacă vrei să profesezi mai departe în acele domenii. Dacă aş putea decide eu, aş înlocui probele astea cu nişte teste IQ: dacă nu strângi măcar media de 100, mai stai şi mai înveţi până ajungi măcar ca cineva cu capacităţi mediocre“, cred mai mulţi elevi.
„Nu văd rostul anumitor materii, cum ar fi Religia sau Educaţia Antreprenorială. Când eram în clasa a VIII-a, profa de Fizică a zis ceva foarte drăguţ: că dacă ar fi după dânsa, când intri la liceu, ar trebui să ai două-trei materii obligatorii, iar restul să le alegi. Să faci doar ceea ce îţi place şi ce ai nevoie în viaţă. Bineînţeles că acum se pune problema: «la 16 ani, ştii ce vrei?»“, întreabă P.V.
Dar M.A. afirmă că „acum depinde de fiecare profesor sau instituţie de învăţământ cum alege să predea materia. La mine, cel puţin, pot spune că se citeşte foarte, foarte mult şi ăsta nu este un lucru rău, ne mai cultivăm şi noi. Trebuie ca profesorul să îl convingă pe elev că ceea ce îi dă să citească este captivant, educativ. În felul acesta creşte dorinţa elevului de a citi o carte şi de a mai învăţa ceva. Oricât de mult nu ar crede lumea, să citeşti este foarte util şi te ajută mult pe viitor. Problema noastră este că avem oameni care copiază de pe net şi nu se mai chinuie. Cred că d-aia au ajuns elevii de BAC să confunde cartea lui Petrescu Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război cu o operă dramatică. Într-adevăr, este o carte cu un subiect dramatic, dar operă dramatică înseamnă piesă de teatru“.
I.R. îşi aduce aminte că „Fizica şi Chimia mi-au plăcut foarte mult. Matematica mi s-a părut foarte grea, nu am excelat niciodată în domeniul ăsta. Româna a fost undeva pe la mijloc, unele chestii plăcute, altele mai anoste“, iar studenta R.Z. spune că, deşi „Matematica am urât-o întotdeauna şi, în general, mai toate materiile exacte, precum Fizica, Româna întotdeauna mi-a plăcut. Mi-a plăcut Literatura. Consider că e de bun simţ să o înveţi“.
„Am cadre didactice la clasa mea care îşi ştiu meseria şi o predau cu drag, mă învaţă multe lucruri şi se interesează de educaţia elevilor, dar am şi profesori care stau, pur şi simplu, şi nu prea îi interesează. Asta poate şi pentru că s-au săturat de nesimţirea anumitor elevi şi nu îşi mai bat capul. Nu se mai stresează pentru că sunt conştienţi că, de cele mai multe ori, o fac degeaba. La o oră, unde profesorul se ştie că este sever şi îşi arată autoritatea, cum ar fi la orele dirigintei mele, toată lumea tace mâlc şi este ochi şi urechi. La o oră unde profesorul este mult prea de treabă şi acceptă jignirile şi glumele proaste ale anumitor colegi din clasa mea, mie, efectiv, mi se taie cheful de liceu. Consider că anumite gesturi ale colegilor mei sunt foarte imature şi ar trebui păstrate pentru o ieşire în oraş cu prietenii sau la o ţigară în curtea liceului. Dar, ce să faci când cei şapte ani de-acasă ori n-au existat, ori au fost uitaţi complet?“, argumentează M.A.
„Unora dintre profesori nu le prea păsa de soarta noastră, ştiind că aveam examenul de BAC la sfârşitul anului. Nu-mi place că se pot lua note foarte uşor, făcând referate. Toată ziua era o plictiseală maximă pentru că profesorii (majoritatea) nu îşi dădeau interesul de a comunica într-un mod direct şi distractiv cu elevii“, explică C.C.
„Profesorii mei chiar îşi dau silinţa să ne înveţe ceva util, chiar dacă mulţi elevi nu apreciază efortul lor“, spune D.M.
P.V. spune că „la profii mai exigenţi era linişte. La orele la care proful era mai «fraier» puteai să joci şi cărţi“.
R.S. povesteşte că „unii profesori au răbdare să explice ceea ce nu a fost înţeles de către clasă, în timp ce alţii chiar repezeau elevii atunci când aceştia puneau o întrebare“, dar orele în liceul ei decurg „cu glume atât din partea profesorilor, cât şi din partea elevilor. Orele decurg plăcut, şi repede“.
I.R. relatează că profesorii lui din liceu erau „la fel ca cei din facultate. Unii erau preferaţii liceului, alţii erau spaima tuturor. Un fel de bau-bau. Profesorii preferaţi erau cei care îşi dădeau seama că au de-a face cu nişte copii şi nu se bazau atât de mult pe ceea ce scria în cărţi, cât pe modul în care puteau să ne explice asta. La orele de Română şi Matematică nimeni nu mişca sau vorbea. Ştiam că, dacă suntem prinşi cu orice, vom fi chelfăniţi zdravăn, fiindcă profesorii erau foarte stricţi. În schimb, orele de Psihologie, Istorie, Desen, Franceză sau Geografie parcă treceau prea repede. Profesoara de Franceză ne lăsa să jucăm cărţi în spatele clasei (pe băieţi, cel puţin), atâta timp cât nu făceam gălăgie. Profesoara de Psihologie ne punea să ne analizăm între noi sau să facem nişte exerciţii practice foarte interesante. Profesorul de Istorie ne povestea cum atentatul din 11/9 şi revoluţia din ´89 au fost, de fapt, conspiraţii masonice. Profesorul de Geografie ne aducea poze din drumeţiile sale pe munte şi ne arăta ce înseamnă, de fapt, relief carstic, chei, etaje de vegetaţie etc. Şi, bineînţeles, profesorul de Religie ne motiva unele absenţe spunând mereu: «Eh, Doamne ajută!»“.
Studenta R.Z. îşi aduce aminte că „am avut toate felurile de profesori: profesori care predau cu plăcere, din pasiune, dar şi profesori care nu aveau chef sau, pur şi simplu, nu se dedicau materiei lor. Aveam profesori la care râdeam din inimă, profesori la care râdeam pentru că erau incompetenţi şi profesori la care nu prea puteai să râzi deloc, dar care au scos tot ce se putea mai bun din noi“.
Interesul elevilor
„A scăzut interesul profesorilor de a preda – elevii pot fi «influenţaţi» şi «manipulaţi» în aşa fel încât să le placă cartea, însă e treaba profesorului de a face asta. Salariul prost probabil e de vină, însă nu văd de ce ei trebuie să se răzbune pe noi“, rezumă C.C., R.S. şi T.A.
D.M. adaugă că „în alte ţări (spre exemplu, Suedia) ai alocaţie mare, iar după liceu îţi poţi găsi repede loc de muncă plătit bine, cu studii superioare nu mai zic. Aici, după liceu te descurci de unul singur, iar dacă statul nu îşi dă interesul să îi ajute pe elevi să facă ceva cu viaţa lor după ce termină liceul, e lesne de înţeles că nici pe elev nu prea îl interesează cât învaţă, pentru că nu are un scop definit pentru care să înveţe. Dacă la noi un gunoier e plătit mai bine decât unii profesori, deduceţi voi restul“.
„A scăzut pentru că sunt foarte mulţi profesori care n-au ce căuta la catedră. Eu, spre exemplu, nu am suportat Chimia până să intru la liceu şi am dat peste o profesoară severă, dar înţelegătoare, care ştia să explice ca lumea. În momentul acela, mi-a crescut interesul şi am vrut să învăţ Chimie şi mi-a plăcut foarte mult. Bineînţeles, este şi vina celor care şi-au pierdut interesul, pe de o parte pentru că adolescenţii sunt impresionabili, cum îmi spunea o prietenă, iar pe de altă parte mai vine şi unul la ei şi le mai spune: «Ce faci, frate, cu şcoala? Nimic! Dă-o naibii, că, oricum, sistemul de învăţământ e la pământ!». Iar unii profesori sunt, pur şi simplu, scârbiţi de comportamentul unor elevi, se gândesc că n-au muncit ani de zile şi au experienţă într-un anumit domeniu ca să vină un paraplici de 16-17 ani să le zică «dă-te mai încolo!». Când am considerat că un profesor merită respect, l-am respectat, chiar dacă mi-a dat 2 în catalog. Aţi observat că, în momentul în care un elev ia notă mare, vine acasă şi spune «am luat 10», însă, când primeşte o notă proastă, vine acasă şi spune «mi-a dat 4»? Este foarte amuzant cum acest joc de cuvinte intră în subconştientul nostru involuntar“, spune M.A.
De aceeaşi părere este şi T.C. pentru că „sunt foarte multe activităţi cu care un tânăr îşi poate ocupa timpul în loc să citească şi să înveţe ceva. Sau poate elevul nu mai consideră că merită efortul de a învăţa mult. De ce să înveţi atât, când nu ai nimic garantat pentru viitor, când ştii că este foarte greu să găseşti un loc de muncă, iar când îl găseşti poţi avea salariul minim pe economie? Iar alte persoane, care nu au muncit nici pe jumătate cât tine, ajung acolo unde poate tu meritai“.
P.V. crede că interesul elevilor a scăzut din trei motive: 1. merg pe principiul „Tata are bani, mă ajută el“; 2. iau BAC-ul prea uşor; 3. pentru că li s-a permis acest lucru. Iar, în cazul interesului profesorilor, până la urmă, „să fim sinceri, cine ar vrea să stea opt ore în picioare, în faţa unor mucoşi lipsiţi de interes, pe bani puţini? În fine, la mine în liceu, interesul profesorilor e destul de ridicat, în contextul în care se pune accent pe a învăţa“.
Zvonuri înainte de BAC
„Că vor exista camere video, dar că nu va fi foarte greu“, spune C.C.
„Toată lumea era chitită să copieze, cam atât. Peste tot se vorbeşte despre aşa ceva (n.r. protocoale)“, adaugă D.M.
M.A. completează că „nu am auzit să se vorbească de aşa ceva, însă este cunoscut faptul că se ia şpagă pentru a trece BAC-ul. Totul se face însă cu discreţie. Nu sunt în stare să se descurce singuri“.
„Zvonul principal era că va fi extrem de greu. Toţi profesorii ne spuneau asta şi noi am ajuns să îi credem. Învăţam pe rupte înainte să se apropie BAC-ul. După ce a trecut, toţi spuneam: «Atâta tot?». Am învăţat (de frică) mult mai mult decât ar fi fost suficient şi am trecut aproape toţi cu note destul de mari. Un alt zvon, mai mic, era legat de copiii profesorilor, care vor trece fără nicio grijă. Da, protocoale s-au făcut şi la noi. Nu prea ştiam care e treaba cu ele. Fiecare clasă a strâns nişte bani ca să luăm nişte flori, o sticlă de Cola, fursecuri şi altele pentru comisia de examinare. Nu ştiu cât de mult ne-a ajutat şi nu mai reţin suma care s-a strâns. În orice caz, nu a fost una semnificativă. Se discuta de metode de copiat, dar erau puţini care să şi rişte. Unii aveau noroc să poată trage cu ochiul la colegul din faţă sau alături, alţii, nu. Abia atunci apăruseră acele pixuri «invizibile». Şi eu cumpărasem unul pentru câteva teze, dar nu pot zice că m-a ajutat mult. La BAC nu am riscat să îl folosesc. Evident că pe atunci (n.r. 2008) nu existau breloc cu cameră video, căşti fără fir, pixuri cu microfon sau alte astfel de gadget-uri“, povesteşte I.R.
Iar R.Z., care a dat bacalaureatul în 2010, declară că „de-ar fi să număr toate zvonurile care au circulat, nu mi-ar ajunge degetele. Cred că romanul devenise spaima tuturor, chiar nu ştiu de ce. Oricum a picat basmul, care a pus capac tuturor zvonurilor. Nu exista un tarif (n.r. pentru protocol), dar majoritatea veneau cu 30 sau 50 lei, poate alţii, cu mai mult. Lucrurile astea nu se vorbeau, însă la BAC m-a uimit şi pe mine ipocrizia cadrelor didactice şi a elevilor, nu mai zic, cu metodele tot mai nesimţite de copiat“.
Vinovaţi şi vinovăţii
C.C. crede că „Ministerul nu a pus la punct materia ce trebuia învăţată de către elev. Adică să fie mai superficială, deoarece materia de BAC pentru Biologie nu trebuie să fie mai grea decât cea de la examenul de admitere la facultate, iar profesorii nu şi-au dat interesul la ore, deoarece ştiau că elevii fac meditaţii, dar tot din cauza lor au ajuns copiii să facă meditaţii. Şi elevii sunt vinovaţi, pentru că nu învaţă şi cred că totul va fi OK dacă plăteşti sau vorbeşti frumos“.
D.M. crede, însă, că elevii sunt vinovaţi „pentru că nu au învăţat, dar şi cei care au conceput sistemul de examinare şi programa pentru examene“.
„Atât profesorii, cât şi elevii“ sunt vinovaţi, sunt de părere P.V., T.C., şi R.S., mai ales că, după cum explică M.A., „ce pretenţii să mai ai când elevii confundă Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război cu o operă dramatică?“.
De vină ar mai fi şi „camerele de supraveghere. Nu cred că s-au schimbat atât de mult elevii şi profesorii de anul trecut“, spune T.A.
„Nu există un singur vinovat, asta e sigur. Lenea, ignoranţa, slăbiciunea în faţa problemelor etc., astea ar fi doar o parte dintre lucrurile ce se fac «vinovate»“, conchide studenta R.Z.
În ţară sau în afară?
„Aş continua aici, pentru că îmi sunt alături prietenii şi familia, iar eu vreau să dau la jurnalism, pentru că îmi place limba română. Dacă dau la jurnalism în Anglia, să zicem, o să fiu printre cei mai praf de-acolo, pentru că nu am vocabularul necesar, iar jurnalistul englez trebuie să aibă o engleză foarte avansată şi un vocabular foarte stufos pentru a fi considerat bun în ţara de baştină“, spune M.A.
La fel va face şi C.C.: „Da, eu voi rămâne în ţară pentru a-mi face studiile, deoarece cred că, dacă ai posibilitatea de a învăţa ceea ce vrei în România, nu văd de ce trebuie să pleci din ţară. Însă, dacă nu se poate studia, de exemplu, Fotografia la noi, atunci este cazul să te duci în altă parte să studiezi“.
P.V. şi-ar continua studiile aici „din simplul fapt că nu am bani să plec în afară“, iar T.C. fiindcă „e mai uşor să stai la casa ta, cu prietenii şi familia ta“.
Dar D.M. spune că „nu mi-aş mai continua nici viaţa aici, darămite educaţia. Aş prefera un loc unde să ştiu că, după ce îmi tocesc coatele pe băncile unei instituţii de învăţământ, mă aşteaptă un loc de muncă şi un mediu în care să pot, dacă nu prospera, măcar să-mi câştig existenţa şi să pot eventual să îmi întemeiez o familie, fără să mă tem că aş putea ajunge în imposibilitatea de a-i oferi condiţii bune de trai“.
T.A. nu crede că e bine să rămâi aici, fiindcă e vorba şi de „visul străinătăţii, dorinţa de a fi pe propriile picioare, un nou început şi posibilităţi mai mari“.
„Oriunde ai fi, poţi face ceva“, afirmă R.Z. Pentru ea „condiţiile ce ţi se oferă vor face diferenţa şi vor reflecta mai bine ceea ce tu vrei să clădeşti“, nimic altceva.//
Citeste si despre: numarul studentilor in 2011, scaderea numarului de candidati la facultate, locuri cu bursa, conditii de pregatire si studiu, reevaluarea dosarelor.
