Ambasadorul Rusiei: Nu putem exclude izbucnirea unui război SUA - Rusia

Redactia | 13.04.2018

La ieșirea de la întâlnirea cu ușile închise a membrilor Consiliului de Securitate ONU, consacrată situației din Siria, ambasadorul rus, Vasili Nebenzia, a declarat că „prioritatea este de a evita pericolul unui război.”

Pe aceeași temă

 

 

Reprezentatul Moscovei a răspuns la întrebarea reporterilor dacă este posibilă izbucnirea unui război între cele două super-puteri mondiale: „nu putem exclude nicio posibilitate”, a răspuns acesta.

 

Propunerea Suediei asupra unei rezolutii pentru o misiune de dezarmare chimica in Siria nu a fost abordata in cursul reuniunii.

 

Potrivit unor surse diplomatice, aceasta propunere a fost respinsa in principal de Statele Unite, Franta, Marea Britanie si Olanda, pentru ca ea nu impune crearea unui mecanism de ancheta asupra presupuselor atacuri chimice ce ar fi avut loc sambata la Douma.

 

Subiectul reuniunii de joi a fost "politica agresiva a unor dintre membrii Consiliului", a declarat Vasili Nebenzia.

 

"Amenintarile sunt o incalcare a Cartei Natiunilor Unite", a adaugat el, subliniind ca o interventie militara occidentala ar fi "foarte periculoasa pentru ca militarii nostri sunt acolo".

 

Diplomatul rus a mai informat ca tara sa a cerut o reuniune publica a Consiliului de Securitate privind Siria in prezenta secretarului general al ONU, Antonio Guterres. Aceasta ar urma sa aiba loc vineri, potrivit AFP.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22