30.000 de deţinuţi şi angajaţi din penitenciarele din SUA au contractat noul coronavirus

Redactia | 07.05.2020

Cel puţin 30.000 de deţinuţi şi angajaţi din penitenciarele din SUA au contractat noul coronavirus, conform unor date actualizate miercuri,

Pe aceeași temă

Contagiunile contribuie la creşterea în desfăşurare a numărului de cazuri din afara marelor focare iniţiale ale pandemiei în ţară, relatează AFP.

Aproximativ 21.000 de deţinuţi şi 9.000 de agenţi sunt cazuri confirmate, potrivit cifrelor compilate de Facultatea de Drept a Universităţii California, Los Angeles. Dintre ei, 285 de deţinuţi şi 34 de angajaţi au murit.

Statisticile oficiale sunt în urma acestor cifre compilate independent de cercetători.

Într-un raport publicat miercuri, Centrul pentru Prevenirea şi Combaterea Bolilor (CDC) a contabilizat 4.893 de deţinuţi şi 2.778 de membri ai serviciilor penitenciare infectaţi până la 28 aprilie, în 420 de închisori şi centre de detenţie din 32 de state americane. Conform acestui studiu, 88 de prizonieri şi 15 agenţi contaminaţi au murit.

Acest cifre subestimează fără îndoială mare parte din amploarea contagiunilor din închisori, atrag atenţia autorii raportului, deoarece aproape o treime dintre jurisdicţiile consultate nu au răspuns, iar mulţi dintre deţinuţii contaminaţi nu sunt testaţi.

În studiul realizat de CDC, jumătate dintre închisori au raportat cazuri doar printre agenţi, nu şi printre deţinuţi.

Închisorile acumulează factori care favorizează pandemia: celule suprapopulate, personal depăşit de sarcini, deţinuţi care suferă deseori de boli preexistente, dificultatea de a dezinfecta regulat.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22