Pe aceeași temă
Fostul premier, lider al partidului Forza Italia și fondator al puternicului grup media Mediaset avea 86 de ani. El a venit pentru prima oară la putere în 1994 și a condus patru guverne, exemplu de longevitate politică fără precedent în Italia post-război.
Berlusconi a fost cel mai puternic politician italian al ultimelor trei decenii. Extrem de controversat pentru legăturile sale cu regimuri autocrate precum cel din Rusia, acuzat de înțelegeri cu grupări mafiote din Italia, Berlusconi a supraviețuit multor crize politice.
În vârstă de 86 de ani, fostul premier și mogul media a fost tratat pentru leucemie cronică, pe lângă infecția pulmonară care l-a dus la spital pe 5 aprilie.
Şef de Guvern în trei rânduri în perioada 1994-2011, el era în prezent senator şi preşedintele Partidului său Forza Italia (dreapta), un partener minoritar în Guvernul de coaliţie al premierului Giorgia Meloni.
Silvio Berlusconi a fost spitalizat în mai multe rânduri în ultimii ani, după ce s-a îmbolnăit de covid-19, în 2020.
Cariera acestui politician care se întorcea ”etern” – a cărui moarte politică a fost greşit anunţată în mai multe rânduri – se confundă cu istoria italiană a ultimilor 30 de ani.
Un fan al fotbalului, Silvio Berlusconi a deținut timp de 31 de ani echipa AC Milan, care a câştigat de cinci ori Liga Campionilor în era sa, pe care l-a vândut în aprilie 2017 unor investitori chinezi.
El era acum proprietarul clubului AC Monza.
Cariera sa a fost marcată, de asemenea, de scandaluri şi de probleme judiciare care, în ultimii zece ani, s-au concentrat asupra unor proceduri legate de faimoasele petreceri sexuale de noapte ”bunga bunga”.