AIE: Europa să fie pregătită să raționalizeze consumul de gaze la iarnă

L. G. | 22.06.2022

Șeful Agenției Internaționale pentru Energie (AIE) a avertizat Europa să fie pregătită pentru cazul în care Rusia sistează complet livrările de gaze naturale la iarnă și să reducă consumul.

Pe aceeași temă

Fatih Birol, șeful AIE The Guardian, citat de  a spus că reducerea livrărilor de gaze din ultimele săptămâni, despre care Kremlinul a spus că sunt cauzate de lucrările de mentenanță, ar putea fi de fapt începutul unui proces mai amplu de întrerupere a fluxului de gaze menit să împiedice Europa să își umple rezervele pentru iarnă, ceea ce i-ar oferi Rusiei un avantaj în relația cu statele din regiune.

„Europa trebuie să fie pregătită în caz că gazul rusesc este tăiat de tot”, a spus Birol într-un intreviu pentru Financial Times. „Cu cât ne apropiem mai mult de iarnă, cu atât înțelegem mai bine intențiile Rusiei”.

„Cred că întreruperile au ca scop evitarea umplerii rezervelor Europei”, a explicat șeful agenției. Țările din UE se grăbesc să își umple rezervele de realimentare, Germania sperând ca până în luna noiembrie capacitatea sa de stocare a gazelor să fie ocupată în proporție de 90%, în acest moment ele fiind doar pe jumătate pline.

Statele europene încearcă, de asemenea, să își reducă dependența de combustibilii fosili din Rusia, preferând să importe gaz din alte țări, precum SUA, și să grăbească trecerea la energia regenerabilă. Cursa pentru renunțarea la petrolul și gazele rusești va necesita arderea unor cantități mai mari de cărbune, au avertizat însă oficialii europeni, care au spus că centralele nucleare nu vor putea fi închise prea curând.

La iarnă, vom pune o haină în plus pe noi

Birol a spus că măsurile de urgență luate de guvernele europene pentru a reduce consumul de energie nu sunt suficiente și le-a cerut să continue să facă provizii de energie.

„Cred că vor fi adoptate și mai multe și mai ample măsuri [care să adreseze problema consumului ridicat] pe măsură ce se apropie iarna”, a spus Birol, care a adăugat faptul că gazul va trebui probabil raționalizat dacă Rusia va continua să reducă exportul de gaze pentru Europa.

Moscova a redus sau chiar a întrerupt de tot exportul de gaze cu câteva dintre statele membre UE în ultimele săptămâni ca răspuns la decizia Occidentului de a impune sancțiuni împotriva Kremlinului pentru invadarea Ucrainei.

Europa și-a redus dependența de gazele rusești la 20% din totalul importurilor de când a izbucnit războiul din Ucraina – de la 40%, înainte de război, potrivit firmei de consultanță ICIS, dar și-a epuizat majoritatea opțiunilor de diversificare a surselor de aprovizionare, precum livrările de gaze naturale lichefiate pe mare, informează Financial Times.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22