Pe aceeași temă
De răspunsul pe care îl vom primi mâine seară depind mult mai multe decât soarta Franței în următorii cinci ani. Depind soarta Uniunii Europene și în bună măsură a democrației liberale occidentale. De aceea, singurele considerații pe care le putem face astăzi sunt cele cu privire la consecințele unuia sau altuia dintre deznodămintele posibile.
Suspense până în ultima zi
Analiștii, sociologii și mass-media s-au ferit să facă predicții ferme cu privire la rezultatul scrutinului de mâine. Unii susțin că suspansul este absolut, alții se încumetă să facă predicții timide bazate pe modelele din trecut, dar toți sunt de acord că este o cursă extrem de strânsă, în patru, care ar putea avea orice configurație posibilă.
Cei patru candidați se înghesuie în marja de eroare, între 19% și 23%, fără ca vreunul să se desprindă în favorit sau măcar să aibă garantat accesul în primul tur, ceea ce este neobișnuit pentru sistemul politic al celei de-a V-a Republici. Cei patru sunt Emmanuel Macron, lider al propriei formațiuni EM (En Marche), Marine Le Pen, șefa Frontului Național, Francois Fillon, reprezentând dreapta tradițională (Republicanii, fost UMP) și Jean-Luc Melenchon, care candidează în numele mișcării La France Insoumise cu susținerea Partidului Comunist.
În aceste condiții, în principiu, nu ar trebui favorizată niciuna din cele șase „finale” posibile - Macron-Le Pen, Macron-Fillon, Macron-Melenchon, Le Pen-Fillon, Le Pen-Melenchon, Fillon-Melenchon. Spunem „în principiu”, pentru că, în ceea ce privește curentele de opinie, această cursă are un cal favorit, Macron, și un cal de bătaie, Le Pen. Realitatea electorală poate răsturna însă toate calculele analiștilor mai mult sau mai puțin obiectivi.
Este Le Pen perdantă sigură?
Cel puțin așa pare în cele mai multe dintre sondaje. Trebuie spus, că dintre toate „finalele” posibile, cea care este dată cu cele mai mari șanse de sondaje este Macron-Le Pen, din care Le Pen iese aproape sigur perdantă. Aceasta se întâmplă să fie și singura dintre finalele posibile în care opțiunea politică și cea morală se suprapun.
Altfel spus, într-o confruntare între cei doi în turul al doilea, opțiunea va fi foarte clar definită între Bine și Rău. Adică, între un candidat care nu are alt plan economic decât scoaterea Franței din zona euro și Uniunea Europeană și o altă strategie de securitate decât închiderea granițelor și expulzarea imigranților și un candidat care se declară adeptul unui „radicalism de centru” orice va fi fiind acesta, dar care are propuneri pozitive, chiar dacă nu întru totul coerente, pro-european și fidel valorilor democratice liberale. Nu există practic opțiune, alegerea lui Macron impunându-se ca fiind opțiunea naturală, de bun simț.
Problema este că nimic nu este, natural și de bun simț într-o Franță pe care cotidianul stângii tradiționale, Le Monde, o descrie ca fiind „în criză de nervi”. Iar de la o Franță în criză de nervi te poți aștepta la orice, inclusiv la victoria unui candidat descris în presa mainstream ca perdant de serviciu. Le Pen a fost asociată în mod constant, din motive mai mult sau mai puțin corecte din punct de vedere factual și ideologic, cu fenomenul Brexit și cu ascensiunea lui Donald Trump.
Dacă este însă să reținem ceva din această asociere, din multe puncte de vedere ilicită, este faptul că atât în ceea ce privește Brexit-ul cât și candidatura lui Trump, atât sondajele cât și punctul de vedere al majorității comunității experților s-au dovedit complet greșite. Cât a fost eroare onestă, cât manipulare grosieră este o dezbatere care nu a fost încă făcută, dar nu este deloc exclus ca sondajele franceze să subevalueze în mod sistematic șansele de a câștiga ale lui Marine Le Pen.
Deocamdată, consensul este că are șanse bune să intre în turul al doilea. Aici însă este dată ca învinsă sigură în fața lui Macron și a lui Fillon. Nu este clar ce s-ar întâmpla într-o confruntare finală Le Pen-Melenchon. Calculele pot fi însă cu ușurință date peste cap de evenimente violente cum a fost atacul de joi seara de pe Champs Elysee, asta desigur dacă aceste calcule au fost corecte în primă instanță.
Este Macron favoritul absolut?
Fost bancher și, pentru doi ani, ministru al economiei în guvernul socialist, Emmanuel Macron este noua stea a politicii franceze, omul de care atârnă speranțele francezilor într-o nouă clasă politică. Cum am amintit deja, Macron este dat ca favorit într-o confruntare cu Le Pen, și la fel într-un duel final cu Fillon. Spre deosebire de Fillon, care reprezintă establishment-ul politic francez, vechea elită hârșită în politică dar și în relele corupției – candidatura lui Fillon a fost grav torpilată de un scandal uriaș de conflict de interese care a scos la lumină faptul că și-a plătit soția și fiica din bani publici pentru absolut niciun serviciu public -, Macron este varianta franceză a politicii 2.0. E noua clasă politică tânără, supertehnologizată, dinamică și inovativă dar aproape indiferentă la subtilități ideologice câtă vreme este ancorată în vagi principii de stânga.
Din acest motiv, este vulnerabil în fața candidatului de extremă stângă, Jean Luc Melenchon, care, la 65 de ani, a devenit din motive care țin de patologia neurologică franceză, port-drapelul tineretului studios și revoluționar. Analiștii nu spun, dar dacă ar fi să riscăm un pariu, în eventualitatea unui tur doi Macron-Melenchon, am pune banii pe Melenchon. Macron mizează, ca aproape toți candidații cu excepția lui Fillon, pe un electorat antisistem. Marea problemă a lui Macron este însă că atât Le Pen cât și Melenchon sunt percepuți ca fiind mai genuini antisistem decât „centrismul radical” al acestui candidat prea centrist și prea puțin radical pentru starea de spirit a Franței.
Șansa lui Fillon este Le Pen...
...dacă, din nou, este să dăm crezare sondajelor, ceea ce este în bună măsură nedrept, pentru că Fillon, dintre toți cei patru, este singurul care știe ce face, având în spate experiența de prim-ministru. Programul său economic este unul liberal ambițios, care ar avea șanse bune să scoată Franța din stagnarea economică și socială în care lâncezește de decenii. Din nefericire este prea liberal și prea ambițios pentru o Franță unde majoritatea consideră că „liberal” este o insultă.
Fillon este, de asemenea reprezentantul unei clase muribunde. De bine, de rău, dincolo de excesele ideologice și revoluționare de la un moment sau altul, Franța a fost condusă în cea mai mare parte a ultimelor decenii de o birocrație de cea mai bună calitate intelectuală, educată și antrenată pentru serviciu public – probabil cea mai performantă clasă de tehnocrați din Europa.
Revolta antisistem, ascensiunea populismului de stânga și de dreapta, chiar dacă este expresia unei democratizări în profunzime adusă de noile tehnologii ori a post-democrației, cum este descrisă mișcarea lui Melenchon, este și o revoltă împotriva experților, a tehnocraților, fie că e vorba despre tehnocrații de la Paris sau Bruxelles. Dacă punem la un loc voturile pentru Le Pen și Melenchon se conturează o majoritate fermă antielită care este, în același timp, antieuropeană și antiliberală. Vechea clasă tehnocrată are probabil toate păcatele de care este acuzată - a pierdut legătura cu cetatea, este arogantă și coruptă – dar păstrează cvasimonopolul competenței. A arunca peste bord această competență în numele revoluției antisistem înseamnă a arunca Franța și Europa într-o aventură populistă cu consecințe incalificabile.
Pe de altă parte, Fillon este unul dintre cei mai inepți candidați din punct de vedere politic. Lipsit de credibilitate, înclinat către gafe grobiene, incapabil să înțeleagă generațiile noi. Pe deasupra liberalismul lui se rezumă, cum este cazul de multe ori în Franța, la problemele economiei. Când vine vorba de politică, și Fillon este un admirator deschis al autocrației de tip Vladimir Putin.
Melenchon nu este un candidat, este un simptom
Toată lumea vorbește despre posibilitatea unui tur doi în care s-ar confrunta Le Pen și Melenchon ca despre „varianta de coșmar” a prezidențialelor franceze. Oricare dintre ei ar câștiga nimic bun nu poate ieși nici pentru Franța, nici pentru restul Europei. Dacă despre Marine Le Pen s-a scris și s-a vorbit enorm în ultimii ani, ascensiunea lui Melenchon a trecut aproape neobservată. Și este păcat pentru că este o ascensiune meteorică având în vedere că într-o perioadă foarte scurtă și-a dublat practic intențiile de vot, de la 11% la aproape de 20% și pentru că ne spune multe despre ce se întâmplă de fapt în societatea franceză.
Venezuela este o țară pe care socialismul revoluționar al lui Hugo Chavez și al succesorului său, Nicolas Maduro, a adus-o de la prosperitate relativă la foamete generalizată, unde oamenii sunt uciși pe străzi de forțele de represiune ale regimului chiar în aceste zile. Și cu toate acestea, o cincime dintre francezi susțin cu entuziasm un candidat care și-a declarat admirația pentru Chavez și pentru socialismul sud-american și cred că e cea mai bună idee pentru Franța. Melenchon este virulent anticapitalist, antieuropean de principiu, antiglobalist, anti-NATO și încă și mai virulent antiamerican. La capitolul „anti” bifează mai multe rubrici chiar și decât Le Pen.
Populismului lui naționalist-comunist este descris de ideologii noilor mișcări de extremă stânga drept „post-democratic” când în realitate este la fel de totalitar în esență ca și celălalt populism. Omul nu are nici o noimă mai ales atunci când vorbește despre economie, dar cu toate acestea este aclamat cu entuziasm de sute de mii de susținători care se înghesuie la mitingurile sale, mai mulți decât au putut mobiliza toți ceilalți candidați la un loc. La mitingurile la care nu este prezent în carne și oase este proiectată o hologramă. Melenchon, ca și susținătorii săi, crede că Franța nu poate fi salvată decât dacă aruncă peste bord democrația liberală și economia de piață și cheltuiește sute de miliarde din banii pe care nu îi are pe orice vrea când vrea și cum vrea. Responsabilitatea fiscală este un moft, piața o ficțiune.
Acest candidat gol de sens și substanță ca și hologramele care au ajuns să îl definească l-ar învinge pe Fillon într-o confruntare în turul al doilea, ar avea șanse bune într-o luptă contra lui Le Pen și nu s-ar descurca rău nici în fața lui Macron. În fapt, dată fiind incertitudinea sondajelor, ar putea, din câte știm, chiar să îi învingă pe toți. Ascensiunea acestui personaj politic 2.0, post-adevăr, post-democrație și post-orice poate trece drept rațiune este un simptom al crizei de nervi de care vorbește Le Monde.
Spectrul lui Putin
Ca să fim corecți, Jean Luc Melenchon nu este în întregime numai anti-. Într-o anumită chestiune este pro- chiar extrem de pro. Aceasta este Rusia lui Vladimir Putin. Melenchon iubeste Rusia lui Putin cu aceeași intensitate cu care urăște America capitalistului Trump. Dar, la fel de pro-ruși și pro-Putin sunt și alți doi dintre cei patru candidați, Marine Le Pen și Francois Fillon. Toti cei trei sunt mai deschiși către Moscova decât către Bruxelles și mai seduși de autocrația rusească a lui Putin decât de vechea democrație liberală occidentală.
De cealaltă parte, speranțele europenilor și ale democraților stau, în mod paradoxal, într-un om, Macron, care nu a candidat până acum niciodată la vreo funcție și, deci, nu a fost ales niciodată nimic.
