Pe aceeași temă
Prezența la vot, la ora 18.00 (17.00 GMT) era de 56.8%, cu aproape 4 procente mai scăzută decât la votul din aprilie. Scena politică a Spaniei a devenit tot mai instabilă în ultimii ani, odată cu apariția noilor partide.
Partidul socialist de la guvernare a câștigat cele mai multe locuri în cadrul alegerilor generale, însă nu a reușit să strângă o majoritate, în timp ce partidul de extremă dreaptă Vox, a înregistrat un câștig semnificativ, scrie BBC.
Rezultatele finale arată că Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSMS) a obținut 120 de locuri în parlament, în timp ce Vox va avea 52, dublu față de numărul de locuri pe care le avea înainte. Partidul Popular a obținut 88 de locuri. Noaptea a fost una dezastruoasă pentru Partidul Cetățenilor, care a obținut numai 10 locuri.
Partidul Popular (PP), aflat în opoziție, s-a poziționat pe locul al doilea, în timp ce Vox a ocupat al treilea loc, aproape dublându-și procentul de voturi. Partidele de dreapta au cele mai multe voturi, adunate.
Rezultatele nu sunt foarte bune pentru actualul prim ministru, Pedro Sanchez, având în vedere faptul că nu eixstă o majoritate clară de stânga. Rivalii socialiștilor, din PP, au reușit să recupereze multe dintre locurile pierdute în aprilie. Sanchez s-ar putea să se vadă nevoit să apeleze pe PP, pentru a evita o a treia rundă de alegeri, într-un singur an. Între timp, Vox se ridică spectaculos, devenind a treia forță politică a țării, ceea ce înseamnă că de acum îi va fi mai ușor să încline agenda către dreapta. Acest lucru poate deveni un obstacol în calea soluțiilor conciliatoare pe care Sanchez ar putea să le propună pentru criza catalană.
Alegerile din aprilie au rezultat într-un impas, iar cele două mari partide (PSMS și PP) nu au reușit să formeze o coaliție, până la termen, stabilit pentru luna septembrie, lucru care a dus la organizarea alegerilor de duminică.