Alegerile din Ungaria: prezență record la vot de 68%. La 70% Orban pierde majoritatea

Dora Vulcan | 08.04.2018

Prezența la vot la parlamentarele din Ungaria este una istorică, la ora 18.30 prezența fiind de aproximativ 68%. Analiștii, citați de AFP, spun că la o prezență de peste 70% ar crește șansele opoziției iar Fidesz, partidul lui Orban, chiar dacă ar ieși câștigător ar pierde majoritatea.

Pe aceeași temă

 

 

 

Mobilizarea la vot la alegerile din Ungaria este una istorică, rata de participare fiind de 63,2% până la ora 17:00. La orele 16.00 era de 53,6%, cea mai mare participare la vot din ultimii 16 ani, arată datele Biroului Electoral Naţional, citate de AFP.

 

La orele 14.00 era de 42,32%, în condiţiile în care la alegerile anterioare, din 2014, până la aceeaşi oră votaseră 34,33% dintre alegători. La unele secţii, oamenii au stat la cozi pentru a putea vota, cea mai mare mobilizare fiind la Budapesta, unde prezenţa la urne era, la ora 14:00, de 45,52%, relateaza News.ro.

 

Potrivit sondajelor de opinie, Fidesz are şanse să obţină cel mult o majoritate simplă, rezultat susţinut şi de poziţia fruntaşă pe care o deţine Fidesz în sondaje. Există însă şi posibilitatea ca opoziţia să devanseze Fidesz şi să-l facă să piardă majoritatea, creând o situaţie fără precedent de parlament suspendat.

 

Cel mai puternic partid de opoziţie este formaţiunea naţionalistă radicală Jobbik, care a avut o campanie axată pe lupta anticorupţie şi pe mărirea salariilor pentru ca sute de mii de unguri care au părăsit ţara să fie tentaţi să revină.

 

Votanţii maghiari aleg duminică 199 de membri în Parlament, într-o singură rundă de alegeri.

 

La alegeri sunt aşteptaţi la urne 7,9 milioane de cetăţeni, care vor decide numele celor 199 de membri ai Parlamentului unicameral de la Budapesta pe baza unui sistem de vot mixt. Astfel, 106 de deputaţi vor fi aleşi prin vot uninominal în mod direct, iar ceilalţi vor fi desemnaţi pe baza votului pe liste.

 

Viktor Orban, în vârstă de 54 de ani, care şi-a început cariera ca activist liberal la sfârşitul anilor ’80, este liderul din Uniunea Europeană cu a doua cea mai lungă perioadă de guvernare, după Angela Merkel în Germania.

 

Formaţiunea sa politică, Fidesz, şi aliatul său social-democrat Partidul Popular Creştin Democrat (KDNP) au câştigat mai bine de două treimi din parlament la ultimele două alegeri, din 2010 şi 2014.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22