Pe aceeași temă
Opozantul rus Alexei Navalnîi va rămâne în arest pentru 30 de zile, au anunțat autoritățile ruse, la mai puțin de 24 de ore de la revenirea sa în țară și la cinci luni de la momentul în care a fost otrăvit cu agentul neurotoxic noviciok, relatază CNN.
Luni dimineață, Naavalnîi a fost audiat de către procurori în fața unui judecător chiar în sediul secției de poliție unde fusese reținut, într-o procedură pe care susținătorii săi o numesc ca fiind „circ”.
Avocatul lui Navalnîi a declarat că fost informat cu doar câteva minute înainte de începerea audierii și că n-a avut posibilitatea să consulte niciun document și nici să vorbească cu clientul său.
Navalnîi a fost apoi scos sub escortă din celulă, lăsând impresia că ar urma să fie lăsat să discute cu avocații săi, însă a fost dus direct la audiere.
Purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi a spus că singurele persoane care păreau să știe că va avea loc o audiere erau o echipă a unei televiziuni și reporterii unui tabloid pro-Kremlin, fapt ce l-a făcut pe Navalnîi să ceară prezența unor jurnaliști adevărați.
„Unii oameni mă filmau, alții pur și simplu așteptau – asta e ceea ce se numește o audiere deschisă la instanța din Khimki. Spun că evaluează rămânerea mea în arest. Dar de ce are loc această audiere într-o secție de poliție? De ce nu am primit nicio înștiințare? Am văzut multe momente în care și-au bătut joc de justiție până acum, dar bunicul din buncăr este atât de speriat încât s-au decis să arunce la gunoi o mulțime de proceduri”, a spus Navalnîi într-un clip video publicat pe Instagram înainte de audiere.
Navalnîi a fost reținut duminică pe aeroportul din Moscova, după ce a coborât din avionul care l-a adus din Germania. Pe perioada nopții a fost ținut la o secție de poliție din orașul Khimki, la nord de Moscova.
Navalnîi fusese pus pe lista persoanelor căutate la nivel federal luna trecută pentru nerespectarea termenilor eliberării condiționate într-un caz în care fusese condamnat pentru fraudă, în 2014. Navalnîi spune că această condamnare este inventată și că nu se face vinovat de nicio infracțiune.
Serviciul penitenciar rus a cerut instanțelor să înlocuiască condamnarea sa cu suspendare cu una executorie. Dacă sistemul de justiție rus va aproba această cerere, Navalnîi ar urma să ajungă la închisoare pentru 3 ani și jumătate.
Rusia a fost criticată dur de mai multe guverne din toată lumea pentru arestul lui Navalnîi. Secretarul de stat american Mike Pompeo, șeful diplomației britanice Dominic Raab sau ministrul de Externe german Heiko Maas s-au numărat printre cei care au cerut eliberarea sa imediată.